În ziua de 30 august 1952, la Nicolae Bălcescu, în județul Botoșani, se năștea Steliana Băltuță. A urmat în sat cursurile școlii gimnaziale, iar la vârsta de 12 ani devine elevă a Liceului de Muzică și Arte Plastice din Iași. În anul 1975 a absolvit Facultatea de Învățământ Pedagogic, secția Arte Plastice, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iași. A activat ca profesor la şcoala cu clasele I-X din localitatea Coşula, județul Botoşani, însă nu pentru multă vreme. În anul 1979 avea să revină în amfiteatrul universitar, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", Bucureşti, la specializarea muzeologie. Peste patru ani (1983) o regăsim din nou în Botoșani, ca muzeograf şi, mai târziu, șef Secţie Etnografie la Muzeul Judeţean Botoşani.
Chiar dacă s-a pensionat de ceva ani, pasiunea și consecvența - care i-au fost veșnici îndrumători în profesie - au determinat-o să continue cercetarea și studiile privind etnografia. De altfel, din anul 2013 (imediat după pensionare), devine Expert etnograf, atestat de Ministerul Culturii.
Pentru a încadra cât mai potrivit, în contextul vremii, munca etnografei Steliana Băltuță, este nevoie să poposim nițel și în preajma anilor 70-80 și, mai apăsat, să privim către clădirea din mijlocul orașului pe care mai târziu aveam să o identificăm drept Muzeul de Etnografie, Casa Manolachi Iorga. O casă pe care în anii 1947 o găsim abandonată, apoi oferită spre folosință Întreprinderii de Gospodărie a Orașului. Reparată și zugrăvită, clădirea avea să servească, începând cu anul 1952, ca internat de fete al Școlii Profesionale Textile. Până în 1965, când imobilul va fi locuit de chiriași, vreme de 15 ani. Oportunitatea înființării în Casa Manolachi Iorga a unui muzeu etnografic îi apare pentru prima dată Angelei Paveliuc Olariu, la acea vreme director al Muzeului Județean Botoșani. Astfel, cu intervenții care demarează începând cu 1970, susținute – trebuie să amintim aici - și de Comitetul pentru Cultură al Administrației Locale, Ministerul Culturii aprobă preluarea clădirii și transformarea sa în Muzeu de Etnografie. Era anul 1980, iar lucrările de restaurare, plus întocmirea tematicii expoziționale, au durat 9 ani. Muzeul de Etnografie avea să se deschidă oficial pe 7 octombrie 1989, în casa lui Manolachi Iorga, străbunicul marelui istoric botoșănean Nicolae Iorga. Din păcate, doar până în anul 2007, când casa a fost revendicată, iar Muzeul de Etnografie a fost nevoit să își strângă patrimoniul și să se "odihnească" o vreme în depozit, până când a fost reamenajat în actuala Casă Ventura.
Am făcut acest parcurs în timp pentru a înțelege mai bine rolul pe care Steliana Băltuță l-a avut în realizarea și consolidarea Muzeului de Etnografie din Botoșani. Și amintim aici despre munca de colecționare a pieselor etnografice, despre amenajarea secției de etnografie în Casa Manolachi Iorga, despre activitatea de promovare și de popularizare a colecțiilor și, mai târziu, despre insistența de a conferi recunoașterea și valoarea meritată unor obiecte din patrimoniul cultural al Botoșanilor, prin integrarea acestora în categoria Tezaur.
În aceeași perioadă în care se puneau bazele Muzeului de Etnografie la Botoșani, Steliana Băltuță mai reușea un fapt cultural de excepție: Expoziţia Permanentă cu piese din donaţia "Maria şi Nicolae Zahacinschi" la Mihăileni, judeţul Botoşani (1986). Adăugăm și numeroasele expoziții itinerante care au reprezentat Botoșanii în muzeele din Moldova și din România, dar și peste graniță, sute de articole în reviste de specialitate, implicarea în numeroase acțiuni culturale, fie cu specific strict profesional, fie la solicitarea școlilor din județ.
Etnografia județului Botoșani se află într-o perioadă fastă, dacă ar fi să ne referim aici doar la nou înființatul Muzeu al Țăranului, la Flămânzi, cu atenta implicare a Stelianei Băltuță, dar și prezența scoarței de la Tudora în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO. Mai exact, spre sfârșitul anului 2016 a venit vestea că tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova au fost înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, potrivit deciziei adoptate de Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care s-a desfăşurat în Etiopia. În documentare este cuprinsă și scoarța țărănească de la Tudora, județul Botoșani. Cum vede un etnograf acest fapt?
"Fiind o piesă de valoare, este firesc să intre în patrimoniul UNESCO. Este adevărat, sunt foarte multe etape până ce se stabilește că ea are valoarea specifică intrării ei în UNESCO. Dar Tudora este o veche vatră recunoscută. Pentru noi asta ar însemna foarte mult, pentru că e vorba de zona etnografică Botoșani, și atunci iată că este o culme a aprecierii culturii materiale, a zonei Botoșani. Faptul că în microzona Tudora, din zona etnografică Botoșani, avem scoarța țărănească de o mare valoare, nu miră pe nimeni", mărturisește Steliana Băltuță.
Știri.Botoșani.Ro îi urează distinsei doamne La mulți ani cu sănătate, bucurii și împliniri, cu îndrăznețe realizări profesionale!