Cine l-a vazut alunecand agale pe strazile Botosanilor il pastreaza in spatele privirii pentru totdeauna. Cine l-a cunoscut indeaproape pastreaza in inima lumina si, mai ales, amintirea unui om erudit, o eruditie dublata de o educatie exemplara, care faceau din Dorin Glavan un personaj al vietii sale, dar si al celorlalti deopotriva.
Dorin Glavan s-a nascut pe 14 februarie 1942, la Botosani. A fost un reputat teatrolog, activand zeci de ani ca secretar literar al Teatrului Mihai Eminescu Botosani si, in ultimii ani ai vietii, consilier la Inspectoratul pentru Cultura. A murit la nici 58 de ani - după ce a suferit un atac cerebral - pe 2 ianuarie 2000.
"Jos cu jugul sovietic!"
Ca elev al Liceului Laurian, este arestat pe 24 octombrie 1958, pe cand avea doar 16 ani si opt luni. Dorin Glavan a fost considerat duşman al poporului şi condamnat mai întâi la moarte, cu întregul lot, apoi la 18 ani de munca silnica pentru crima de uneltire impotriva ordinii sociale.
Mai exact, elev fiind, Dorin Glavan initiase si organizase Asociatia Eliberarii Nationale, sau Asociatia Elevilor Nationalisti, pentru eliberarea României de ciuma sovietică comunistă care cuprinsese ţara. Nu au reusit mare lucru, pentru ca Securitatea, extrem de vigilenta, i-a descoperit foarte repede. Intr-o zi, pe cand chiulea de la o ora de sport, a scris cu creta, la gazeta de perete, "Jos cu jugul sovietic", drept raspuns la infierarea gestului unui coleg de clasa, care indraznise sa isi exprime nedumerirea fata de anexarea Basarabiei la URSS. A urmat ancheta la Securitate. I-au dat de gol stampilele de cauciuc folosite la tiparirea manifestelor, gasite intr-o pianina.
Un an mai tarziu a fost anchetat si tatal sau, pentru ca in urma unei perchezitii la domiciliu a fost gasita o decoratie ce-i fusese conferita in timpul razboiului antibolsevic. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, considerandu-se ca era implicat si in actiunile fiului sau. Au fost incarcerati amandoi.
"Aratam caraghios in hainele vargate: uniformele erau rupte, tatii ii ajungeau pantalonii pana la genunchi, vestonul meu avea o maneca lipsa. Ne-am privit si am izbucnit in ras. A fost un ras sanatos, care ne-a ajutat sa plecam cu moralul ridicat pe drumurile ce aveau sa urmeze. Al meu la Jilava, Aiud si Margineni. Al tatii, la Jilava si Gherla", marturisea prin 1997 Dorin Glavan, cu trei ani inainte de a se savarsi din viata, marturisire consemnata de Dumitru Ignat in cartea "Calvarul detinutilor anticomunisti botosaneni - Marturii ale supravietuitorilor", editata de Inspectoratul pentru Cultura al Judetului Botosani).
Shakespeare, o lectie "pe viu" si carcera!
In penitenciarul de la Margineni a petrecut sase luni in carcera crunta. "Infiintasem o alta organizatie subversiva. Pusesem la cale si un plan de evadare, numai ca, din pacate, sau poate din fericire, am fost tradati de unul din cei vreo sase membri ai grupului. Singura izbanda a organizatiei au fost cele sase luni de carcera pentru fiecare", marturisea Dorin Glavan.
Într-o zi, pentru a descuraja pe viitor astfel de acţiuni periculoase, gardienii şi mai-marii acestora au vrut să le dea o lecţie celorlalţi băieţi din celule. L-au scos pe Dorin Glăvan şi, pe o masă de ciment, l-au bătut cu funia udă. Şi totuşi, acel copil încă, de 17 ani, nu a scos un sunet!
Constantin Adam îşi aminteşte, despre perioada neagră a destinului lui Dorin Glăvan, mărturisiri venite în momente rare de apropiere sufletească, colegul său fiind extrem de circumspect în a exterioriza astfel de gânduri. "Mi-a mărturisit că în perioada detenţiei a avut "norocul" şi de o izolare de şase luni, timp în care a fost singur în celulă şi nu a schimbat prea multe vorbe decât cu gardianul care-i arunca "teica cu zoaie de mâncare". După vreo două săptămâni de claustrare simţea că-i plesneşte capul, devenise agitat şi nervos, situaţie pe care a constatat-o şi paznicul. Într-o zi, acesta i-a propus să se gândească la o carte pe care ar vrea s-o citească, câştigându-şi acest drept "ca o recompensă că a fost cuminte"! În acel moment şi-a adus aminte de un volum de Shakespeare ce se găsea în biblioteca Liceului Laurian, foarte gros şi consistent. Îl ceru. După vreo patru luni îl ştia aproape pe de rost!".
Cei 18 ani de inchisoare au fost, pana la urma, cinci ani, Dorin Glavan fiind eliberat odata cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a detinutilor politici, ce avea sa vina in 1964.
Dupa eliberarea din inchisorile comuniste, Dorin Glavan s-a angajat in Botosani, la o cooperativa mestesugareasca, dupa care a reusit sa gaseasca un post de contabil la IAS Todireni. In 1965 a reusit sa isi termine studiile liceale, intre timp lucrand - un an - ca actor la Teatrul de papusi Vasilache.
Finalizarea liceului i-a deschis drumul spre studii, astfel ca s-a inscris la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti.
Filosoful de la teatru!
Trecutul l-a urmarit, insa, indeaproape. Desi sef de promotie la facultate, Dorin Glavan nu a avut acces la o catedra universitara, dar nici macar in invatamantul preuniversitar: avea dosar de fost detinut politic! Ion Cristoiu a vrut să îl ia la Bucureşti, la Scânteia Tineretului, dar Dorin Glavan a refuzat. "Nu, mai bine mă duc la Botoşani. O să găsesc eu ceva de făcut".
In final s-a recalificat, alegand domeniul teatrologiei, care se pare ca i-a adus si cele mai mari satisfactii.
A petrecut cei mai mulţi ani în Teatrul Mihai Eminescu, unde a activat ca secretar literar.
"Era un adevărat specialist, căutat, consultat şi recunoscut, verdictele lui apreciative fiind de mare valoare, sincere şi obiective. Îşi spunea punctul de vedere având criterii în sprijinul susţinerii lui, cu seriozitate şi direct, fără a folosi ocolişuri neproductive", îşi aminteşte astăzi Constantin Adam, regizor artistic al Teatrului Mihai Eminescu, cel căruia îi datorează lui Dorin Glăvan intrarea în scena profesionistă de teatru. "Era un bun coleg, cinstit, de încredere, loial, necălcând niciodată deontologia profesională. Era şarmant, cult şi tot timpul gata să-şi pună cunoştinţele la dispoziţia celor care îi cereau ajutorul. Se enerva rar, dar motivat, se supăra şi mai rar, dar îi trecea repede".
O viaţă, două vieţi, mai multe destine...
Doamna Glăvan îmi zâmbeşte cu bucurie. Mare lucru, iată, că cineva se gândeşte la soţul ei. Acum câteva zile, nepoţica cea mică a întrebat-o din senin: Bunica, noi avem vreun erou în familie?
I se luminează chipul de fiecare dată când povesteşte despre Dorin. E mult mai tânără decât m-aş fi aşteptat şi nu îmi pot ascunde nedumerirea. Aveam să aflu, peste câteva minute, că era o copilă atunci când s-a căsătorit. Nu regretă nimic din viaţa ce le-a fost dată, lor şi copiilor lor.
"Ne-am cunoscut când a ieşit din închisoare. Avea 21 de ani, eu aveam 14. Locuiam în aceeaşi curte. După ce a venit şi-a continuat studiile, pentru a termina liceul, apoi a dat la Facultate. Ne-am căsătorit după primul an de facultate şi am rămas împreună până la sfârşitul vieţii lui, care a venit mult prea devreme. A murit la nici 58 de ani - după ce a suferit un atac cerebral - pe 2 ianuarie 2000. Avem doi copii, băiatul este inginer constructor, fata este asistentă medicală", povesteste Doamna Glăvan.
Detenţia a fost grea, dar nu vorbea niciodată despre el că ar fi vreun erou. În puşcărie s-a îmbolnăvit de hepatită, după ce a mâncat dintr-o farfurie în care a găsit un cap de şoarece. "El a fost singur la părinţi. Mama lui îi spunea mereu: Ce-ai să faci tu când pleci la facultate, pentru că eşti atât de pretenţios la mâncare! Şi iaca, bietul de el, ce facultate i se pregătea!".
Percheziţia, o scenă demnă de Oscar!
A fost mereu sub supraveghere, i se atrăgea atenţia că ar putea oricând să se întoarcă în puşcărie. În 1986, la teatru au venit nişte tovarăşi de la Bucureşti. Se făcea un spectacol după un text scris de unul din garda lui Ceauşescu. Au venit puhoi şi securiştii. În timpul unor discuţii, Dorin Glăvan, încurajat niţel de o gură de vin, le-a ţinut o scurtă lecţie celor care, voalat sau nu, voiau să îl determine să îşi facă autocritica în legătură cu trecutul lui. Nu numai că nu a făcut-o, dar le-a spus tovarăşilor că va veni timpul în care vor trebui să dea socoteală pentru tot ce au făcut comuniştii şi Ceauşescu.
În 1987, la un an după discuţia din teatru, un an în care a fost şi mai atent monitorizat, le-au făcut percheziţie acasă.
"Eram foarte speriaţi. Dorin avea doi dolari de la nişte bătrâne nemţoaice ce locuiau pe strada Iorga, care se rugaseră de el să îi cumpere pentru că nu aveau ce mânca. Dolarul era ieftin, dar Dorin le dăduse pe ei, de milă, cât nu făceau. Dolarii erau ascunşi în Biblie. Nu era mare lucru, dar dacă îi găseau aveau motiv să îl ridice din nou", isi aminteste Doamna Glavan.
Scena pare desprinsă dintr-un film de Oscar! În apartament locuiau acum cu fiica lor (băiatul era plecat la facultate) şi cu tatăl lui Dorin Glăvan, aflat pe patul de moarte, foarte bolnav, el însuşi fost deţinut politic. La uşă, securiştii îşi dezbracă tacticos hainele, pregătiţi să devasteze vieţile celor care credeau că nu mai au nimic de devastat. Dorin Glăvan le iese înainte şi îi roagă şoptit: "Vă rog frumos, tata e pe moarte! Aş vrea să nu ştie cine sunteţi, o să le spun că au venit nişte scriitori!". Cei doi sunt de acord, parcă încep să creadă ei înşişi că sunt ceea ce li se spusese. Bătrânul tată îi strecoară printre uşi fiului său, destul de tare cât să audă şi musafirii: "Vezi, dacă tot sunt scriitori, spune-le şi despre cum am pătimit noi în puşcărie!". Povestea completă aici..
