IPS Teofan, îndemn către botoșăneni: "Să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie" - FOTO

Femei și bărbați, tineri și bătrâni, prunci și copii mișunând șotios sau poposind grav, cu o lumânare aprinsă, lângă mâna ocrotitoare a mamei. Flori de toamnă, miros de busuioc, lumină în palma căuș, strălucire de inimă creștină. 

Sărbătoare în una dintre cele mai aprige zile de post, o zi în care botoșănenii se adună, de ani mulți în 14 septembrie, la Cruce. Crucea lor. Cea călăuzitoare spre victorie, după cum a rostit părintele protopop Lucian Leonte. "Ne-am adunat în jurul Sfintei Cruci cum se adună ostașii în jurul comandantului, ca să le spună cum să lupte și în ce parte să lupte. Și să îl apere pe comandant ca să îi călăuzească spre victorie. Și astăzi suntem aici în jurul Sfintei Cruci, în jurul dragostei și jertfei liturgice".

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a vorbit creștinilor despre importanța Crucii în viața de zi cu zi, dar mai presus de toate despre ce grăiește Crucea pentru noi.

 

"Mă bucur că în această zi, de mulți ani, vă întâlniți aici, făcând rugăciunea sfințirii apei, un imn închinat Sfintei Cruci, o rugăciune pentru cei care au început anul școlar, rugăciune care în cele din urmă ne cuprinde pe toți. Suntem în ziua Sfintei Cruci, vedem această impunătoare Cruce care ne privește. Ne privește, ne cheamă, ne provoacă și așteaptă de la noi un răspuns. Crucea ne definește pe toți, pentru că pe ea se fundamentează viața noastră și cu brațul îndreptat spre Cer arată că acolo ne este obârșia. Noi aici, pe pământ, în brațul de jos, arătăm că suntem într-o realitate care atinge în verticala de sus Cerul, iar brațele orizontale arată lumea în care trăim, durerile ei, bucuriile ei, legate pe de o parte de pământ, atârnate în cele din urmă de Cer. Și Crucea, cum știți bine, este așezată peste tot, și cine are inimă să simtă și minte să înțeleagă află că Sfânta Cruce ne privește și ne grăiește. Astăzi, de ziua Sfintei Cruci, în această onorabilă adunare, ne întrebăm ce privește Sfânta Cruce și ce grăiește. 

În primul rând, pentru că am rostit o rugăciunea pentru cei de la școală, Sfânta Cruce privește la propriii noștri copii și ne întreabă ce facem cu ei. Dacă i-am născut, în primul rând, dacă îi creștem – cum spunea românul altădată și în parte și acum – cu frică de Dumnezeu  și cu rușine de oameni. Sfânta Cruce ne îndeamnă să privim la aceste minunate făpturi care sunt copiii noștri. Să ne vedem pe noi înșine în copilăria lor, regretând că am pierdut inocența, că am pierdut sensibilitatea anilor celor dintâi. 

Să privim spre mamele noastre. Spre bunicile noastre, spre surorile noastre, fiicele, nepoatele noastre. Dar în mod special spre sfintele noastre mame. Cu toată grija, cu toată suferința cu care au fost așezate la rădăcina vieților noastre. Sfântul Ioan Gură de Aur, acum 1700 de ani, spunea că nimic nu modelează mai mult inima bărbatului decât femeia de lângă el. Nimic nu modelează mintea unui copil, a unei societăți, a unei țări, a unui neam, decât grija sfântă a mamelor noastre. Dați-mi mame sfinte și voi revoluționa lumea, spunea un părinte al bisericii. Sfânta Cruce privește și spre cei care se ostenesc din zori până în noapte să aducă pâine pe masă, să bucure familia cu osteneala lor"
, a spus IPS Teofan în cuvântul de învățătură. 

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a îndemnat, totodată, pe botoșăneni să nu lipsească de la Referendumul care va avea lor, cel mai probabil, peste câteva săptămâni. "Veți duce aceste mesaje în casele dvs. ca să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie. Și dacă vom fi chemați peste câteva săptămâni să ne arătăm această concepție și viziune a noastră, să nu lipsească nimeni de la vot, să alocăm timpul, strădania necesară pentru a mărturisi acest lucru și a-i chema pe toți cei pe care îi cunoaștem, să fie împreună cu noi. Să arătăm că avem această valoare pe care o trăim, o mărturisim și pe care o arătăm celor din jurul nostru. Să ne ajute Dumnezeu să percepem acest mesaj, să ne rugăm să ne dea putere să mărturisim și să binecuvânteze Dumnezeu Biserica, Familia, Neamul".






























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Un VOT pentru Ioana Pînzariu: Visul început la Botoșani și o poveste despre curajul de a schimba destine!

Wednesday, 4 November 2026

Născută în Botoșani în urmă cu mai bine de trei decenii, Ioana Pînzariu este absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” din orașul natal, unde a studiat Percu...

Poveștile orașului: Când cartierul o devine o mare familie! ”Ne-am făcut propria terasă!” / ”Ne-am maturizat împreună, am crescut ideile împreună!” – FOTO, VIDEO

Wednesday, 4 November 2026

Viața la bloc înseamnă în primul rând confort, o calitate a vieții sporită pe care, de obicei, o definim prin siguranță, condiții decente de trai, utilități optime și funcÈ...

Maica Sofronia și fotografia ca rugăciune: ”Când fotografiez simt bucurie și liniște și pare că mă bucur mai mult de ceea ce a creat Dumnezeu!” - VIDEO

Friday, 30 October 2026

Monahia Sofronia are o fragilitate aparentă, o sfiiciune de căprioară, însă tocmai această gingășie îi dă forță și curajul de a căuta dincolo de lumesc. Maica Sofronia nu are v...