Pe când avea 18 ani, tatăl ei a logodit-o cu un tânăr nobil, însă ea iubea mai mult viaţa monahicească. Drept aceea, pe orice călugăr primit în casă şi ospătat de tatăl ei, ea îl întreba despre viaţa fraţilor din mănăstire.
Astfel, odată, pe când tatăl ei nu era acasă, fericita Eufrosina a părăsit lumea şi deşertăciunile ei şi a fugit pe ascuns din casa părintească, schimbându-şi portul, adică îmbrăcându-se în haine bărbăteşti şi numindu-se Smarald. Tunzându-şi părul capului a intrat într-o mănăstire, dându-se drept famen. Şi a stat acolo, nevoindu-se şi strălucind în mijlocul bărbaţilor precum piatra cea scumpă, timp de 38 de ani. Apoi, căzând într-o boală grea, Sfânta Eufrosina s-a mutat la Domnul.
Din iconomia lui Dumnezeu, se afla atunci în mănăstire şi Pafnutie, tatăl ei, căruia i s-a descoperit înainte de a-şi da duhul. „O, tată, eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu”, a zis ea. Pafnutie, văzând acestea, s-a cutremurat, dar totodată s-a şi bucurat. Pentru aceasta şi-a împărţit toată averea săracilor şi s-a făcut şi el monah, luând asupra sa asprimea nevoinţelor pustniceşti. Şi s-a arătat vrednic urmaş şi moştenitor, atât al chiliei şi al rogojinii pe care se odihnea Cuvioasa Eufrosina, cât şi al râvnei şi bunătăţilor fiicei sale. Şi s-a mutat Pafnutie la Domnul, bucurându-se.