Accident auto 2017: Ce trebuie să știi în caz de accident cu mașina în străinătate!

Accident auto 2017: Ce trebuie să știi în caz de accident cu mașina în străinătate!

Dacă ai de gând să pleci în vacanță cu mașina, atunci ar trebui să fii pregătit cu câteva informații importante, înainte să pleci la drum. În acest articol îți prezentăm ce trebuie să faci în cazul nefericit al unui accident de mașină într-un stat membru UE, atât în situația în care tu ești cel care a provocat accidentul, cât și în situația în care tu ești victima.

Prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie este stabilită, în sarcina oricărei persoane care are în proprietate o mașină, obligația de a încheia un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (contract RCA).

Această asigurare este valabilă atât pe teritoriul României, cât și în orice stat membru UE și în Islanda, Norvegia, Elveția și Lichtenstein. Corespondentul contractului RCA pentru situațiile în care circuli în afara României este polița Carte Verde. Aceasta este, începând cu anul 2007, parte integrantă a poliței RCA. Așadar, oricine are asigurarea obligatorie RCA are și polița Carte Verde și este asigurat atât pentru România, cât și pentru celelalte state europene.

Prin urmare, dacă ai produs un accident de circulație în străinătate, cei prejudiciati vor fi despăgubiți prin polița ta Carte Verde. Pe de altă parte, dacă tu ești accidentat de un autovehicul înmatriculat în afara țării noastre, vei fi despăgubit prin polița Carte Verde a respectivului autovehicul. Așa că se impune o diferențiere între două situații posibile: când tu ai accidentat pe cineva în UE și când tu ești cel accidentat.

Cine răspunde dacă tu ai accidentat pe cineva în UE

Legea nr. 132/2017 prevede că asigurătorul RCA trebuie să acorde despăgubiri părții pe care tu ai accidentat-o, fie în România, fie pe teritoriul altui stat membru UE, pentru următoarele daune/riscuri:

-vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii nepatrimoniale;
-prejudicii materiale (inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte etc.);
-prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
-cheltuieli de judecată dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
-cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

Dacă tu ești șoferul care a provocat accidentul, nu vei putea obține despăgubire pentru vătămarea ta corporală decât dacă ai făcut o asigurare specială în acest sens. Verifică ce include polița pe care o ai, iar în cazul în care vrei să fii mai protejat, asigură-te și pentru categorii de riscuri ce nu sunt acoperite de asigurarea obligatorie în mod obișnuit.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, este instituit un nivel minim de despăgubire, stabilit de legislația statului în care s-a întâmplat accidentul. Dar dacă nivelul minim stabilit de legea română este mai mare, se va aplica acesta. Astfel, legea prevede următoarele limite:

-pentru vătămări corporale și decese: 6.070.000 de euro pentru cererea totală de despăgubire (indiferent de numărul de victime);
-pentru prejudicii materiale: 1.220.000 de euro pentru cererea totală de despăgubire.

Cât este valoarea prejudiciului, atât va fi și despăgubirea acordată, dar fără a se depăși limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA. Limita maximă de răspundere este, de asemenea, stabilită similar limitei minime, iar dacă prin contractul RCA ai negociat o limită mai mare, se va aplica aceasta.

Atenție! În situația în care prejudiciile provocate depășesc valoarea maximă garantată în țara în care a avut loc accidentul și nici polița ta nu acoperă sume mai mari, vei fi nevoit să plătești diferența din buzunar. Citeste mai departe pe Avocatnet.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...