La cumpana dintre ani va oferim un interviu cu artistul VIRGIL POPA, dirijor si instrumentist nascut in Roma, Botosani.
Stiri Botosani: Botosanean, absolvent al Liceului de Arta, omul cu... contrabasul care si-a facut propria orchestra! In urma cu trei ani, cititorii Stiri Botosani aflau povestea fascinanta a lui Virgil Popa, botosaneanul care infiinteaza la Madrid o orchestra internationala de succes. Ce face astazi Virgil Popa?
Virgil Popa: Incerc sa fac ce stiu mai bine… MUZICA. Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine, dar trebuie sa recunosc faptul ca imi face o deosebita placere sa raspund intrebarilor dumneavoastra.Continui cu acest proiect care a inceput in anul 2005, Orchestra Internationala din Madrid, dar nu as putea spune ca suntem in cea mai buna etapa in acest moment. Inceputul a fost extraordinar, am reusit sa facem concerte in toata Peninsula Iberica, de la concerte simfonice si vocal-simfonice pana la opera si balet, dar din pacate aceasta criza economica care a afectat aproape toate domeniile, in special cultura, ne-a afectat in asa fel incat concertele au devenit din ce in ce mai putine, in format redus, cum ar fi muzica de camera etc.
Activitatea mea profesionala se desfasoara pe doua planuri in momentul de fata: contrabasist si dirijor. Contrabasul a fost si va ramane pasiunea mea, oricat de departe voi ajunge ca dirijor. In ultima vreme colaborez la Orchestra de la Generalitat Valenciana "Palau de les Arts", iar in Madrid dirijez orchestra pe care am fondat-o in urma cu sapte ani.
Care este primul gand cand vine vorba despre Botosani? Cine sunt oamenii care mai fac si astazi sa vibreze sufletul artistului Virgil Popa?
Inca nu ma consider un artist in adevaratul sens al cuvantului, dar dupa atatia ani departe de locul unde am copilarit si format ca muzician, bineinteles ca imi amintesc mereu de "acasa", de familie, mi-e dor de cei dragi, mai ales acum, in prag de sarbatori, cu toate obiceiurile si traditiile care inca se mai pastreza la noi.
Imi amintesc mereu de profesorii de la Scoala din Roma, unde am invatat primele notiuni de muzica cu profesorul Cicerone Cojocaru, de fostii profesori de la Liceul de Arta Stefan Luchian, in special de acest mare pedagog si maestru Gigel Sobachi, care a reusit in scurt timp sa faca minuni cu cei care eram pe atunci elevi; pasiunea si rabdarea sa si felul in care ne facea sa intelegem si sa traim muzica era ceva iesit din comun, de aceea m-am simtit intotdeauna foarte norocos sa am asa profesori.
Dar cel care a avut un rol foarte important in viata mea a fost tatal meu care a crezut in mine, m-a sustinut si impulsionat in aceasta aventura care nu s-a terminat inca.
Cum arata – astazi - o zi obisnuita la Madrid?
Depinde de zi, daca am concert sau nu, dar de obicei am repetitii sau pregatesc concertele care urmeaza, studiez partiturile… Viata unui muzician este intr-o continua ascensiune, studiind in fiecare zi, pentru a fi din ce in ce mai bun, mai bine pregatit, pentru a putea aborda orice partitura, oricat de dificila ar putea fi.
Asta nu inseamna ca nu mai fac nimic altceva in afara de muzica… Imi place foarte mult natura, cand simt nevoia sa deconectez de aglomeratia si traficul din Madrid, merg cu bicicleta in parcul Casa de Campo sau, cand sunt in Valencia, am privilegiul sa fiu aproape de mare si sa fac sport pe plaja…
Profesionalism, perseverenta si, desigur, oarece perspicacitate. Acestea par sa fie ingredientele necesare unui artist pentru a atrage - si pastra - in jurul sau alti artisti, cel putin la fel de profesionisti si perseverenti ca el. Cat de greu este sa pornesti de la zero, sa convingi oamenii sa aiba incredere in tine si, mai ales, cat de dificil sa dezvolti un asemenea proiect cum este o orchestra internationala?
Este un proces foarte lent, care nu se termina niciodata. In muzica trebuie sa fii constant, sa ai o disciplina foarte serioasa, sa creezi un ambient de lucru agreabil si plin de armonie. Restul vin de la sine. Este adevarat ca nu a fost deloc usor sa incep de la nimic, fara sa stiu limba spaniola, fara sa cunosc pe nimeni.La momentul actual, cu orchestra pe care o dirijez aici, incercam sa ne adaptam la situatia actuala, cu toate ca nu este deloc usor, tinand cont ca primariile si organismele publice care ne ofereau aceste concerte pina acum, astazi nu mai dispun de un buget pentru cultura. Incercam sa intram pe piata din America de Sud, unde sunt intr-o crestere económica, la fel cum se intampla cu douazeci de ani in urma in Spania.
Care a fost cel mai frumos moment trait alaturi de Orchestra Internationala din Madrid?
Au fost multe momente extraordinare, dar imi amintesc de unul in mod special cand am dirijat Recviemul de Mozart, cativa ani in urma, intr-o biserica din Madrid. La catolici este o traditie de a face concerte de muzica sacra in saptamana Pastelui. Au venit peste o mie de persoane, unii aduceau scaune de acasa, altii stateau in picioare, iar cand am interpretat cea mai cunoscuta parte care este Lacrimosa, a fost atat de intens si misterios, ca erau persoane in primele randuri care plangeau pur si simplu… Pentru mine a fost un moment extrem de emotionant, pentru cum am reusit sa transmitem acea muzica, sensibilizand inimile celor care o ascultau.
Pe cand un concert in Romania, poate chiar la Botosani?
Exista un proiect pentru septembrie 2013 in Timisoara, unde m-au invitat sa dirijez Cantata Atlantida, de Manuel de Falla.
Tot la Timisoara in aceeasi perioada e posibil sa dirijez un concert de muzica spaniola, proiect in care participa Ambasada Spaniei la Bucuresti si Ministerul Culturii din Madrid.
Sunt in contact cu Filarmonica din Botosani, avem intentia de a organiza un turneu in Spania, dar situatia economica la ora actula nu ne permite sa concretizam, deocamdata, acest proiect. Sper ca in viitorul apropiat sa reusim acest lucru. Bineinteles ca mi-ar face mare placere sa dirijez la Botosani, in orasul de unde am plecat.
Care este conditia artistului in societatea spaniola? Sau, mai exact, ce ii lipseste Romaniei, de nu reuseste sa isi valorifice si nici sa isi valorizeze artistii acasa?
Nu este o caracteristica a Romaniei, iar eu nu am plecat pentru ca nu eram bine valorizat in tara. A fost dorinta mea, de cand am inceput sa studiez la contrabas, sa continui cariera mea in strainatate, si pot spune ca am fost foarte apreciat, mai ales ca veneam din estul Europei, dintr-o tara unde exista o mare traditie muzicala, cu o scoala de un mare nivel artistic.Cunosc destule cazuri aici, colegi dirijori care au plecat sa consolideze cunostintele in strainatate si sunt mai bine valorizati in America sau Germania, decat in tara lor.
La ora actúala, in Europa este destul de greu sa faci o evaluare favorabila a culturii in general. Foarte multe orchestre sunt pe pragul desfiintarii, din cauza reducerii drastice a bugetului. Cultura a pierdut din valoarea sa, iar artistii in general trec prin momente dificile.
In ultimii douazeci de ani, in Spania s-a investit mult in muzica, chiar din scoli si conservatoare, pina in teatre si festivaluri. In prezent aceste cursuri s-au redus drastic, dar sper ca, odata cu recuperarea economica, sa reapara importanta culturii asa cum merita orice societate.
Din punctul meu de vedere, Romania va trebui sa investeasca mai mult in promovarea culturii, sa dea mai multa valoare artistilor in general.
Trebuie sa dirijezi un concert. In sala este un singur spectator, iar pe scena o orchestra de 80 de oameni. Cum arata acest concert? Este succesul direct proportional cu forta pe care o da publicul? Altfel spus, pentru cine canta artistul?
Artistul face muzica pentru el insusi, simte placerea de a trai muzica si nevoia de a se exprima prin muzica, comunicandu-se in acelasi timp cu ceilalti muzicieni sau cu cei care asculta. Publicul are o forta desavarsita asupra artistului, chiar daca este compus de un singur spectator sau o mie.
Fiecare concert este diferit, cu senzatii noi, cu trairi spontane. Cand intri pe scena si vezi sala plina, simti acea energie pe care o emana plublicul, ceva care nu se poate controla dar face conexiunea intre public si orchestra.
Planuri de viitor? Urmeaza alte proiecte sau mergeti pe dezvoltarea si promovarea pe plan international a Orchestrei de la Madrid, in scopul valorificarii cat mai eficiente?
Este un moment foarte dificil pentru arta, cultura, si pentru artisti. Este momentul de a reinventa viitorul, adaptarea la noile tehnologii si la cerintele actuale.
Un gand pentru Botosani…
Oriunde as fi, sunt mandru ca sunt roman si nu voi uita niciodata de unde am plecat. As vrea sa transmit romanilor de pretutindeni La Multi Ani, noul an 2013 sa va aduca numai bucurii, noroc si voie buna!
LA MULTI ANI si din partea noastra si va asteptam pe scena Filarmonicii din Botosani!
MUZICA SI AVENTURA!
Virgil Popa este nascut in Roma Botosanilor. Talentat, hotarat, dar mai ales convins ca visele se implinesc daca respecti o regula, cea a pasilor marunti. Dupa ani de munca si-a gasit menirea in Spania, unde a fondat Orchestra Internationala din Madrid, pe care o si conduce cu succes.
A urmat Liceul de Arta din Botosani, unde a studiat contrabasul de la 14 ani. Cativa ani mai tarziu, inca de pe bancile scolii, au aparut si rezultatele: premii nationale, succese si recunoasterea muncii sale, chiar daca abordase un instrument destul de incomod si aproape nepopular intre "vedete" ca vioara sau pianul.
In 1994 a intrat la Iasi, la Conservator. Din facultate a colaborat cu institutii profesioniste, Opera sau Filarmonica ieseana sau cu Filarmonica din Constanta.
In 2001, in timpul unui turneu in Spania, i se propune sa ramana in Madrid. Si-a luat viata in maini si… a inceput aventura.
A lucrat intr-o fabrica de dulciuri. Facea prajituri. In acest timp a invatat si limba spaniola. A cantat, a exersat. A obtinut si o colaborare cu orchestra Teatrului Regal.
In 2005 a organizat orchestra internationala, in care activeaza in prezent zeci de instrumentisti, de numeroase etnii. Orchestra Internationala din Madrid are un repertoriu bogat, de calitate si, mai ales, apreciat si solicitat in toata lumea.
Botosaneanul este, de departe, un exemplu fascinant de artist nascut, dintre aceia care rascolesc lumea pentru a-si gasi locul in care creatia lor devine miracol.
Pentru Virgil Popa, locul acela nu este o tara, ci un nume: Orchestra Internationala din Madrid.
(A consemnat Florentina Toniță)