Din 1969, anul în care ai debutat editorial într-o culegere a tinerilor poeţi, la Editura Tineretului, giraţi atunci de către Eugen Simion, cel care a prefaţat acel volum de versuri şi care vorbea despre Victor Teişanu ca despre o speranţă a literaturii române, acelaşi an în care ai făcut să apară la Darabani o revistă Hyperion patronată de poetul Lucian Valea, până în anul 1989, când, în urma unui premiu la Festivalul "Porni Luceafarul…" din 1982, ai debutat din nou editorial (acesta este şi debutul tău recunoscut în literatură, la Editura Junimea, împreună cu alţi tineri poeţi care au şi confirmat nu peste mulţi ani), ai boicotat viaţa literară. În acest timp, Corneliu Popel scotea mai multe cărţi de poezie care au şi produs un curent în creaţia unor poeţi de mai târziu.
Victor Teişanu: Anii la care te referi erau departe de a încuraja poezia și poeții. Nu știu ce se întâmpla "la vârf", dar jos, unde se măcinau zadarnic energii literare, a publica o carte fără tot felul de compromisuri și proptele, adică relații și umilințe, devenea sinonim cu urcarea unui munte fără accesoriile alpinistului. Eu n-am știut să cultiv amiciții literare care să-mi aducă beneficii. Puținii mei prieteni de azi sunt cei cu care mă întâlnesc din când în când, bucurându-ne ca de un miracol că mai existăm și mai putem slăvi rodul viței de vie. Mai era varianta să fii un tenace luptător, care biruie orice obstacol, precum Chuck Norris sau Sylvester Stallone, ceea ce eu iarăși nu pot fi. Așa se explică desele mele abdicări, unele întinzându-se pe zeci de ani. Micile mele "victorii" s-au produs pe fondul unor împrejurări favorabile, cum erau taberele de creație sau concursurile organizate de ziare centrale. Am fost laureatul unor asemenea întreceri, ceea ce atunci însemna ceva, dacă posedai arta de a specula și exploata momentul favorabil. De fapt, tot ce mai făceam, făceam împins de curent și uneori din teama de a nu-mi dezamăgi definitiv mentorul de atunci, Lucian Valea. În mine însă încolțise și rodea spornic sămânța unui scepticism, probabil funciar, foarte prompt în a-mi reteza orice elan mai îndrăzneț. Mi-amintesc că în tinerețe un prieten, prozatorul Alexei Rudeanu, chiar speculase lipsa mea de entuziasm, transformându-mă în personaj literar. Era vorba de romanele "Focul rece" și "Mansarda colibei", în care eu repetam până la sațietate celor din jur că nu-mi este dat mie să schimb soarta omenirii... Deci nu despre un boicot se poate vorbi, ci doar despre slăbiciuni și structuri poetice neadecvate.
Coacerea ta ca poet a avut loc în acei ani ai tinereţii, cand l-ai avut coleg de şcoală, de generaţie, pe prietenul Corneliu Popel? Ce a însemnat prietenia lui pentru tine? Creşterea lui vizibilă, într-un timp al nemuririi noastre prin alţi mari poeţi români, dacă-i amintim aici doar pe Nichita Stănescu şi Virgil Mazilescu, au dus la producerea unui recul în manifestarea ta în poezie, la amânări, la întrebări fără răspuns?
Victor Teişanu: De Corneliu Popel m-au legat nu doar trecutul nostru comun ci și o sinceră prietenie. Am crescut împreună la Darabani în atmosfera îmbibată de lecturi poetice instituită de Lucian Valea. Am fost colegi la Iași și am locuit în aceeași cameră, undeva în Tătărași. Păstrez și astăzi câteva scrisori ale sale, vorbind despre suferința unui spirit ultragiat într-o perpetuă și inegală luptă cu adversitățile. Am fost prieteni până la sfârșitul său neașteptat, în 1979. Deosebirea dintre noi era una de ideologie religioasă. El nu-l accepta pur și simplu pe Dumnezeu. Credea că pământul este de fapt un paradis fără stăpân, în care oamenii, liberi, ar putea fi totuși fericiți. Aceste susțineri intrigau un conservator ca mine, educat în linia respectului pentru valorile creștinismului ortodox. El era damnatul aspirând la o idealitate imposibilă. Mereu revoltat și hirsut, precum adesea Labiș, de la care pornisem amândoi. Dar un lucru trebuie să rămână limpede: eșecul și succesul meu n-au nici o legătură de cauzalitate cu Corneliu Popel. Am mers pe drumuri diferite și nu ne-am putut influența în nici un mod. Să lăsăm alte judecăți pe seama timpului care din când în când are vocație justițiară.
Editarea primului volum de poezie, din 1994 ("Viaţa într-o frunză"), cât şi debutul colectiv din 1989, te plasează în timpul generaţiei 80. Aparţii acestei generaţii de poeţi, te simţi în interiorul acestei grupări, te recunoaşte această generaţie numeroasă de poeţi?
Victor Teişanu: Nu știu dacă "Viața într-o frunză" mă plasează automat în rândurile unei generații anume. Cert este că acest criteriu al generațiilor poate deveni arbitrar și neconcludent. Aparții sau nu poeziei și nimic mai mult. În țesătura poeziei, și mai ales în straturile ei lăuntrice, se ascund la un moment dat atâtea sensuri, inflexiuni, formulări și deviații, încât e relativă orice distribuție pe criterii generaționiste. Nu, sincer, nu mă simt în interiorul vreunei generații. Izolarea mea benevolă, ca și lipsa oricăror ecouri pe care le au cărțile mele în presa literară, au făcut imposibilă o legătură între mine și congeneri. Și, conform naturii mele, sunt sceptic în privința unor eventuale evoluții pozitive. Eu sunt extrem de puțin (spre deloc) prezent în viața literară, așa că, în ce mă privește, lucrurile nici nu pot sta altfel. Nu încerc să mă corectez, pentru că m-am îndoit constant în legătură cu viitorul meu literar. Poezia nu este nici pe departe viața mea, mai sunt atâtea îndeletniciri acaparante. O îndeletnicire potrivită este să te pătrunzi de efemeritatea ta și a faptelor tale și să vezi dacă te poți împăca cu bunul Dumnezeu. Îi admir pe poeții care, obsedați de alte înțelesuri, au îmbrăcat veșmânt monahal. Eu nu mă confund cu poezia, ci fac parte, ca o vibrație infinitezimală, din substanța ei.
(Interviu complet in revista Hyperion, nr.7-8-9 din 2010)
Victor Teisanu s-a nascut la 15 septembrie 1950, in Darabani, judetul Botosani.
A absolvit Scoala primara, gimnaziul si liceul la Darabani, intre 1957 si 1969, apoi Facultatea de Filologie la Universitatea Ioan Cuza din Iasi (1973). A fost profesor la Hudesti (judetul Botosani) si apoi, inclusiv in prezent, bibliotecar la Biblioteca Oraseneasca Darabani. In toamna lui 2002 a inceput organizarea Muzeului Leon Danaila din Darabani, de care se ocupa si acum.
Casatorit cu Rodica, are doi copii, Alexandru si Stefan, stabiliti la Cluj-Napoca. Locuieste la Darabani, judetul Botosani.
Victor Teisanu a fost redactor la ziarul judetean Clopotul, Botosani (1970-1971). Colaboreaza cu articole, recenzii, reportaje la ziare si reviste botosanene, dar si la Romania libera, Dreptatea, Zig-zag etc. A debutat concomitent in ziarul regional Zori noi (Suceava, septembrie 1965), cu o poezie prezentata de catre scriitorul George Sidorovici, si in revista ieseana Cronica, unde apar doua poeme si un portret liric semnat de Horia Zilieru.
Stiri Botosani ii ureaza poetului Victor Teisanu LA MULTI ANI, impliniri scriitoricesti si bucurii sufletesti. Sanatate si inspiratie!