Flavius Stoican, antrenor Dinamo: "Este o partida dificila. Vor veni foarte motivati"

Flavius Stoican, antrenor Dinamo: "Este o partida dificila. Vor veni foarte motivati"
FC Botoșani trece prin cea mai dificilă perioadă a sezonului, botosanenii bifând șase înfrângeri la rând în Liga I. Sâmbătă, nou-promovata joacă pe terenul lui Dinamo, dar Flavius Stoican este sigur că echipa sa nu va avea o misiune ușoară.

"E o partidă dificilă, chiar dacă noi pornim ca şi favoriţi pe calculul hârtiei. Întâlnim o formaţie care în ultima perioadă nu a adunat puncte, sunt convins că vor veni foarte motivaţi. Am înţeles că s-au făcut şi ceva schimbări în conducere. Vrem să mergem pe această linie, să continuăm jocul bun pe care l-am făcut în partida de Cupă. Vrem să creştem de la meci la meci", a spus antrenorul lui Dinamo.

Dinamo și-a obișnuit suporterii cu victorii la limită, iar Flavius Stoican așteaptă victorii cât mai clare, pe viitor.

"Suntem încă datori suporterilor noştri, chiar dacă am reuşit cât de cât să mai echilibrăm balanţa. Atunci când primeşti laude te bucură acest lucru, sper să mergem în continuare pe această linie. Ideal ar fi să facem spectacol şi să câştigăm şi meciurile. Noi suntem bine acum, dar când vom reuşi să marcăm multe goluri va fi excelent. E îmbucurător că avem ocazii cu echipele bune, iar ele nu", a mai declarat Stoican.

Cosmin Matei nu mai este căpitanul lui Dinamo, dar Flavius Stoican este sigur că fostul stelist va fi un om de bază pentru gruparea din Ștefan cel Mare. În același timp, Stoican consideră că Dragoș Grigore merită să poarte de acum încolo banderola de căpitan.

"Matei rămâne pentru mine un jucător deosebit, care poate să decidă jocul. E un jucător pe care eu mă bazez şi sunt convins că va face treabă bună. Va ajunge un jucător foarte mare. El se simţea foarte bine şi un dram de nebunie l-a făcut să aibă acel gest. Totuși, eu ştiu ce fel de om este şi că îl doare atunci când nu are reuşite. Eu în general încerc să îndrept greşelile. Aceşti jucători sunt ca şi copiii mei. Şi pe copilul meu îl pedepsesc cu gândul că acea greşeală nu se va mai repeta. Nici mie nu-mi convine când îl văd trist pe Cosmin, dar sunt convins că fac totul spre binele lui. Din momentul de faţă căpitanul echipei este Dragoş Grigore. Trebuia să iau această hotărâre, fotbalul ne-ar fi pedepsit. Dragoş Grigore este un exemplu pentru toţi şi în teren şi în afara lui", a incheiat antrenorul dinamovistilor.

Dinamo - FC Botoșani este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, sâmbătă, ora 20:30 si LIVE-TEXT pe Stiri.Botosani.ro!

sursa: digisport.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marcel Ciolacu îi jignește pe moldoveni: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!” (Video)

astăzi, 15:43
164

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru jigniri publice aduse tuturor moldovenilor.Iată comunicatul de presă remis astăzi, 26 aprilie:”Pentru jign...

Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din România al unui Crysler Imperial din anii 60

astăzi, 15:30
121

Nicușor Constantin – secretar al filialei din Botoșani a Retromobil Club – manifestă o pasiune deosebită pentru mașinile de epocă, el fiind deținătorul mai multor bolizi cu o vechi...

Cine plătește dacă te inundă vecinul: legea spune clar!

astăzi, 15:00
188

Atunci când te confrunți cu o inundație în apartament cauzată de unul dintre vecini, este important să acționezi rapid și eficient pentru a minimiza pagubele și pentru a stabili cin...