Tradițiile românilor: Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Tradițiile românilor: Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe, anul acesta, pe 15 iunie. Acest post este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sâmpetrului, scrie crestinortodox.ro.

Acest post nu are o durata fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data la care pică Paştele. Postul Sfinţilor Petru şi Pavel începe în lunea după Duminică Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii - Pogorârea Sfântului Duh.

Pentru a afla durata postului dintr-un an, se folosește următoarea regulă: câte zile sunt de la dată Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai, atâtea zile ține postul.

În Postul Sfinților Petru și Pavel, în zilele de luni, miercuri și vineri consumăm hrană fără ulei, marți și joi avem dezlegare la hrană gătită cu untdelemn, iar sâmbătă și duminică se mănâncă peşte. Avem dezlegarea la peste și pe 24 iunie, atunci când sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Dezlegare la peşte avem și luni, marți și joi, numai dacă în aceste zile prăznuim un sfânt cu cruce neagră în calendar. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Dacă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte, vin și ulei.

Există o rugăciune foarte puternică a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care, rostită pe tot parcursul postului, face minuni pentru cei încercaţi de necazuri cumplite.

Rugăciune către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Se rosteşte în fiecare zi a postului

Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine. Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin. Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin. Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
287

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
492

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
146

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...