Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile vor scădea, la propunerea Autorității pentru Comunicații

Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile vor scădea, la propunerea Autorității pentru Comunicații

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat luni în consultare publică proiectul de reducere a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile, începând cu 1 ianuarie 2020. ANCOM propune aplicarea unui tarif maxim reglementat de 0,76 eurocenți/minut, comparativ cu 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent.

Conform legislației europene, până la finalul anului 2020, cel târziu, operatorii prezenți pe piața unică vor practica același tarif de terminare la puncte mobile, respectiv același tarif de terminare la puncte fixe. Pentru că ne dorim ca piața de comunicații electronice din România să își păstreze standardele de competitivitate, iar utilizatorii să beneficieze în continuare de oferte cât mai atractive, propunem reducerea cu aproximativ 10% a tarifului maxim de terminare pentru apelurile mobile actuale, ca măsură tranzitorie până la stabilirea tarifului unic european. Tariful propus a fost calculat de ANCOM conform recomandarilor Comisiei Europene”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Tariful maxim propus pentru terminarea apelurilor mobile

La data de 20 decembrie 2018 au intrat în vigoare, la nivel european, prevederile Directivei (UE) 2018/1972 ce prevăd aplicarea, până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, a unor tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene.

Ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european, ANCOM propune aplicarea unui tarif maxim reglementat de 0,76 eurocenți/minut, comparativ cu 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent. Noul tarif a fost determinat pe bază de analiză comparativă („benchmark”) la nivel european. Astfel, tariful s-a calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur. Noul tarif se va practica începand cu data de 1 ianuarie 2020.

Operatori desemnați cu putere semnificativă de piață - Lycamobile S.R.L., Orange Romania S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A.si Telekom Romanian Mobile Communications S.A. vor avea obligația să nu depășească tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria retea.

În acest context, ANCOM consideră că soluția potrivită pentru piața din România, pentru perioada până la aplicarea tarifului unic de terminare la nivel european, este revizuirea nivelului actual al tarifului tranzitoriu de terminare a apelurilor la puncte mobile, determinat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur, pe baza informațiilor din cel mai recent raport al OAREC privind evoluția tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european.

După parcurgerea procesului de consultare publică națională, tariful maxim reglementat pentru apelurile la puncte mobile propus de ANCOM va intra și în procedura de consultare europeană.

Aplicarea tarifului de terminare

Tariful propus de ANCOM se va aplica, începând cu 1 ianuarie 2020, pentru apelurile naționale, pentru apelurile inițiate din Spațiul Economic European (SEE), cât și pentru apelurile inițiate din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Procesul de consultare publică

Măsurile Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile pot fi consultate pe pagina ANCOM. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până pe 11 septembrie a.c., pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, București), direct la Registratură sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
37

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

astăzi, 06:58
12

În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă...

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
147

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...