Depozite de lemn verificate de către polițiști. Amendă pentru unul dintre acestea

Depozite de lemn verificate de către polițiști. Amendă pentru unul dintre acestea

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoşani, împreună cu poliţiştii Secţiei Rurale  nr. 6 Pomârla şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea depozitarea şi comercializarea materialului lemnos la două depozite de profil de pe raza localităţilor Hilişeu-Horia şi Pomârla.

Cu ocazia verificărilor efectuate au fost identificate diferenţe între cantitatea de material lemnos înscrisă în documente şi stocul faptic existent în depozit, în sensul că pentru o perioadă de 6 luni a fost comercializată cantitatea de 430 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 72.000 de lei, fără respectarea prevederilor legale.

Polițiștii au aplicat o sancţiune contravenţională, conform Legii 171/2010, în cuantum de 10.000 lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
267

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
453

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
139

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...