Sănătate

Pandemia pare că se stabilizează sau intră în regres în șapte județe. Botoșaniul este printre ele

Joi, 23 Iulie 2020 3332

Doar șapte din județele României au înregistrat în ultimele 24 de ore până în cinci cazuri noi de infectare cu Covid-19, iar județul Botoșani se află printre ele....

Ziua Mondială a Creierului 2020 este dedicată îmbunătățirii calității vieții celor care trăiesc cu boala Parkinson

Miercuri, 22 Iulie 2020 590

Ziua Mondială a Creierului, 22 iulie, este dedicată creșterii gradului de conștientizare privind îmbunătățirea calității vieții celor care trăiesc cu Boala Parkinson și a aparținăt...

Destăinuirea unui medic botoșănean: “Viața la sac nu e ceva pentru care merită să trăiești”

Miercuri, 22 Iulie 2020 3605

Un medic botoșănean surprinde, în câteva cuvinte, durerea de a profesa în această perioadă critică. Pierderea bruscă a unui coleg infectat cu Covid i-a reamintit cadrului medic...

Șefa DSP: „Nu ne aflăm sub riscul de a intra în carantină. Suntem într-o situație foarte bună. Domnul Tătaru s-a arătat plăcut surprins”

Marţi, 21 Iulie 2020 2951

Botoșani se află în lista celor zece județe „roșii” potrivit unui document emis marți de Ministerul Sănătății, privind măsurile de carantinare și izolare și bilanțurile ...

Botoșani, județul “roșu” din primul lot de județe în care s-ar instaura măsurile drastice din legea carantinei

Marţi, 21 Iulie 2020 3580

Județul Botoșani ar fi unul dintre primele zece din România în care s-ar instaura măsurile drastice din legea carantinei.România a ajuns să aibă circa 700 de noi infectări ...

Răpusă de Covid -19 din cauza lipsei de donatori de plasmă

Luni, 20 Iulie 2020 6399

În urmă cu doar câteva zile apelul disperat al unei botoșănence devenea viral pe paginile de socializare. Aceasta avea nevoie de donatori de plasmă, recent vindecați Covid-19, pentru ...

Șefa DSP, mesaj de mulțumire adresat colegilor de primă intervenție: „Fără voi, Spitalul Județean nu ar fi reușit să treacă cu bine aceste luni”

Luni, 20 Iulie 2020 1700

Într-o postare pe Facebook, Monica Adăscăliței, directorul interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, a transmis un mesaj de mulțumire echipei integrate a Unității...

Specialiștii Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, apel la calm în perioada Covid-19: „Am intrat într-o aşa-zisă perioada a fricii. Starea continuă de tensiune nervoasă poate declanșa comportamentul obsesiv-compulsiv”

Luni, 20 Iulie 2020 815

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași a făcut astăzi un apel la calm pentru toată populația din regiunea Moldovei, explicând că în perioada pandemiei de COVID-19 se poat...

Legea Carantinei și Izolării a fost promulgată. Deja a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare în trei zile

Sâmbătă, 18 Iulie 2020 3930

Preşedintele României a semnat, sâmbătă, 18 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de...

S-a deschis licitația pentru dotarea ambulatoriului Maternității. Până când pot fi depuse oferte

Sâmbătă, 18 Iulie 2020 444

Consiliul Județean a lansat licitația în vederea modernizării și dotării ambulatoriului Maternității din Botoșani, cu un buget de peste 820.000 de lei.Licitația se derulează online...

DSP a reușit: Asistenta Magda Săndulache, inclusă pe lista victimelor COVID de vineri

Vineri, 17 Iulie 2020 1071

Asistenta medicală Magda Săndulache Babii, care a activat în cadrul Laboratorului de explorări funcționale a Sptalului Județean, a fost inclusă oficial pe lista deceselor COVID de autorit...

Doar gura e de noi: în lipsa oricărui sprijin, femeia cu Covid-19 pentru care familia căuta disperată donatori de plasmă a fost transferată la Iași

Vineri, 17 Iulie 2020 1731

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost diagnosticată cu multiple disfuncţii la nivelul organelor, cauzate de infecţia cu noul coronavirus.Aceasta a fost mai întâi inter...