Anchetă finalizată după ce o pacientă a reclamat comportamentul unui medic de la Mavromati! "A fost afectată atât imaginea medicului, cât și a spitalului"

Conducerea Spitalului Județean Mavromati s-a autosesizat și a dispus o anchetă internă după ce o botoșăneancă a reclamat comportamentul unui medic de pe una dintre secții.

Reprezentanții unității spitalicești au încercat să ia legătura cu persoana care și-a manifestat nemulțumirea pe o rețea de socializare, dar susțin că aceasta nu a dorit să furnizeze detalii despre cele petrecute.

"În timpul anchetei, persoana care a postat pe Facebook comentarii negative la adresa unui medic din cadrul spitalului a fost contactată, aceasta refuzând să furnizeze informații suplimentare. Concluziile anchetei interne infirmă afirmațiile postate în spațiul public. Pe scurt: pacienta a fost examinată de medicul de gardă din Unitatea de Primire Urgențe, cât și de medicul de pe Secția Neurologie, diagnosticul stabilit de către aceștia arătând că persoana nu a prezentat o urgență medicală și nu a necesitat internare. Pentru că informațiile nu sunt susținute și nu sunt confirmate, considerăm că a fost afecată atât imaginea spitalului cât și a medicului. Libertatea de exprimare nu dă dreptul unor persoane să afecteze demnitatea unor profesioniști, cu afirmații defăimătoare, calomnioase. Pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, a calității actului medical, conducerea spitalului a ținut și va ține întotdeauna cont de reclamațiile, recomandările pacienților sau aparținătorilor, în toate cazurile în care acestea se vor dovedi reale", a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Mavromati.

Femeia și-a exprimat nemulțumirea, în urmă cu câteva zile, printr-o postare pe Facebook, pe pagina unității spitalicești. Aceasta spune că a ajuns cu mama ei la Unitatea de Primire Urgențe, iar când a urcat pe o secție pentru consultație un medic ar fi fost supărat că "a fost trezit din somn."

Citește și Botoșăneancă revoltată de comportamentul unui medic de la Spitalul Mavromati

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”

Monday, 21 September 2026

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...

UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO

Monday, 21 September 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!

Monday, 21 September 2026

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...