Liderul PSD Botoșani le cere o promisiune liberalilor, pentru „investițiile la cheie, mature” lăsate moștenire

Liderul PSD Botoșani le cere o promisiune liberalilor, pentru „investițiile la cheie, mature” lăsate moștenire

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Doina Federovici, a anunțat că social-democrații din Botoșani nu vor vota viitorul guvern pe care îl va conduce PNL, dar a făcut și o solicitare publică la adresa liberalilor.

În condițiile în care, spune Federovici, în județul Botoșani sunt implementate circa 500 de investiții finanțate de Guvern sau de Uniunea Europeană, parlamentarul cere ca reprezentanții PNL să promită public că vor continua investițiile lăsate „moștenire” de PSD.

”Le cer public reprezentanților PNL să iasă și să ne spună dacă vor continua aceste investiții. Este o muncă titanică a noastră, a parlamentarilor și nu în ultimul rând a fiecărui primar din județul Botoșani. Nu am văzut niciun mesaj public din acest punct de vedere. Să vină și să spună dacă vor continua ceea ce am făcut noi bun până în acest moment la nivelul județului”

, a afirmat Doina Federovici.

De asemenea, liderul PSD Botoșani a anunțat că, săptămâna viitoare, Executivul va elibera un act normativ prin care vor fi achitate toate facturile de plată emise de constructorii contractați în cadrul celor două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală.

Federovici a subliniat și că, în momentul în care tronsonul Botoșani – Târgu Frumos va fi modernizat (dacă va fi), nu ar fi confortabil pentru social-democrați ca liberalii să își asume meritele, în condițiile în care PSD a „luptat” pentru atragerea fondurilor și parcurgerea procedurilor. În același mod s-a referit și la alte proiecte, pe care liderul organizației județene a PSD le consideră de (potențial) succes.

„Noi încercăm să promovăm în continuare investiții la nivelul județului Botoșani, atât cât timpul ne va mai permite. […] Noi le lăsăm moștenire investiții la cheie, investiții mature. O parte din ele sunt pe punctul de a fi finalizate, o parte sunt la început de implementare, altele sunt în etapa de aprobare a finanțării. Să vină și să spună dacă sutele de miliarde care au intrat în Botoșani, vor aduce acel plus de valoare în economia județului”

, a conchis senatorul Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta