Valeriu Iftime propune un acord politic PNL-PSD: ”Nu se poate guverna fără PSD” / ”AUR a jucat extraordinar de bine!”

Valeriu Iftime propune un acord politic PNL-PSD: ”Nu se poate guverna fără PSD” / ”AUR a jucat extraordinar de bine!”

 Valeriu Iftime  Foto: Ilona Andrei / G4Media

Valeriu Iftime, preşedintele filialei din Botoşani a Partidului Naţional Liberal, susţine necesitatea încheierii unui acord politic între PNL şi Partidul Social Democrat pentru a forma un guvern comun.

Iftime a declarat, marţi, pentru Agerpres, că „PNL trebuie să fie la guvernare într-o formă discutată cu cei de la PSD”, pentru că situaţia politică din România este „foarte gravă”, transmite Agerpres.

„Nu se poate guverna fără PSD, din păcate. PNL fără PSD nu se poate. Astăzi, după două luni de zile, se constată că nu se poate face un guvern stabil. Toată lumea a încercat să tragă de AUR, care a jucat extraordinar de bine. AUR-ul a făcut în aşa fel încât să distrugă guvernul trecut. I-a prostit pe cei de la PSD. PSD-ul, bineînţeles, s-au dus ca oile în zid, au votat şi a doua zi s-au trezit că nu au guvern”, a afirmat Iftime.

 

El a subliniat că liberalii sunt la fel de vinovaţi ca şi social-democraţii pentru situaţia în care se află România astăzi, precizând că, dacă astăzi există baroni locali, aceştia nu sunt doar de la PSD, ci şi de la PNL.

„Eu cred că e deplasat spus: ‘Voi aţi dat guvernul jos, puneţi altul în loc’. E clar că nu mai merge. PSD nu poate să pună un guvern pentru că nu are cum să îl pună. Nu îi ajută AUR. Punct. Asta înseamnă că noi trebuie să ne schimbăm şi retorica, noi, liberalii, şi să spunem: ‘Hai, domnilor! PSD, hai la treabă!’, că până la urmă PSD şi PNL au guvernat şase ani. Toţi baronii sunt PSD – PNL, nu doar PSD şi ăia sunt răi şi noi suntem buni. (…) Singurul om care a schimbat registrul politic este domnul Bolojan, care a spus: ‘Domnule, avem nişte cămăruţe închise, vă aprind becul acolo, avem nişte găuri forte mari, hai să le oprim!’ Asta nu înseamnă că nu doar PSD nu a vrut. Fiţi liniştiţi! Nici PNL nu a vrut. Nu credeţi că în PNL au strigat toţi: ‘Haideţi să facem reorganizare la nivel de UAT-uri şi consilii judeţene, să reducem personalul!’ şi doar PSD a spus nu şi PNL a spus da. (…) Să fim serioşi!”, a mai spus Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O moștenire lăsată de un botoșănean împarte bunurile între primăriile din Suceava și Botoșani!

astăzi, 18:17

Consiliul Local al municipiului Suceava va lua act și va aproba acceptarea unei succesiuni vacante, în ședința de pe data de 29 octombrie a.c.. Este vorba despre bunurile rămase în urm...

Bani în conturi pentru peste 160.000 de beneficiari botoșăneni!

astăzi, 17:34

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna septembrie, beneficii de asistență socială în valoare totală de 57.019.657 de lei, pentru...

Scrisoarea Preotului militar Dimitrie Bejan, înainte de trecerea în veșnicie: ”Părintele Cleopa este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească!”

astăzi, 16:18

Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, &ici...