Partea nevăzută a justiţiei. Despre cei ce luptă împotriva lor înşişi pentru ca Justiţia să triumfe FOTO
OAMENI si MESERII

Partea nevăzută a justiţiei. Despre cei ce luptă împotriva lor înşişi pentru ca Justiţia să triumfe FOTO

Ce este mai groaznic? O bătrânică din cine ştie ce sat al judeţului, care, prădată fiind, rămâne fără singurele două găini pe care le avea şi care-i asigurau hrana zilnică? O copilă abuzată de propriul tată ani în şir până când cineva sesizează situaţia şi o reclamă? Sau un accident de muncă în urma căruia un tată îşi pierde viaţa sau devine o "legumă", astfel că întreaga lui familie are de suferit?

Nici procurorii nu "cântăresc" astfel de situaţii, însă cu aceste dosare se confruntă şi pentru fiecare caz în parte alocă minte, timp, cunoştinţe, informaţii.

Proiectul OAMENI ŞI MESERII ajunge în tabăra în care se face justiţie, acolo unde dreptatea trebuie să triumfe, sub ochii acoperiţi ai zeiţei judecăţii, Themis. Într-un birou de la etajul patru îi găsim pe procurorii Nicoleta Arpinte şi Larisa Lungu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Pe mese au câte un vraf de dosare, pe scaune, în jurul lor alte vrafuri de dosare, în fişete la fel. Dar nu-i nimic, asta e doar o porţie din cele care ajung sub mâna lor, cam de două- trei ori pe lună. Şi aşa vraful e mereu mare şi descurajator pentru oricine.

Anul trecut, Nicoleta Arpinte a avut în lucru 1.339 de dosare din care a soluţionat 1.120. Larisa Lungu a avut în lucru 1.321 de dosare, soluţionate fiind 1.082 dosare. Nu mai facem calcule cu câte dosare au soluţionat într-o zi pentru că unele au nevoie de mult timp, de multă documentare, de multe informaţii. Fără îndoială că "aprovizionarea" continuă cu cazuri de soluţionat le enervează pe amândouă, mai ales în condiţiile în care activitatea lor presupune şi tot felul de statistici pe care trebuie să le trimită la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, şedinţe, instanţe, întâlniri cu poliţiştii.

Colege de birou de mult timp, prietene şi în viaţa de după serviciu, Nicoleta Arpinte şi Larisa Lungu au debutat împreună în meserie dar anii petrecuţi cu capul în dosare le-au amărât şi dezamăgit. Dezamăgirea că trăim într-o lume sălbatică, pe care ele o cunosc altfel decât noi.

Din spital, în birou de procuror!

Nicoleta Arpinte crede că nu ea şi-a ales meseria, ci meseria a ales-o, deşi se pregătise pentru Medicină, că aşa era moda pe vremea aceea. Lucra deja în Spitalul Orăşenesc Săveni, la Radiologie, atunci când a depistat oportunitatea de a urma Facultatea de Drept. "După ce am luat licenţa, cu copilul legănat pe picioare- că între timp mă căsătorisem şi născusem fetiţa-, nu ştiam unde s-o apuc şi mi-a spus cineva că se organizează concursuri pentru judecători şi procurori la Parchet. Primele două concursuri de admitere directă pe care le-am dat pentru judecători le-am picat şi când eram mai descurajată, prietena mea m-a luat la Bucureşti să ne facem procurori. Aşa s-a întâmplat şi am intrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Când ne-am dus la vizita medicală, ne-am dat întâlnire "oarbă" în compartiment toţi cei patru care câştigaserăm concursul. Atunci am cunoscut-o pe Larisa. Ea s-a uitat la mine, eu la ea, ne-am zâmbit şi tot drumul am trăncănit. De atunci s-a legat între noi o prietenie care durează şi astăzi. Am fost şi colege de birou, dar la un moment dat ne-am despărţit", povesteşte Nicoleta Arpinte

S-au despărţit pentru că în 2003 i s-a propus să plece la Săveni, să conducă Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni. Aşa s-a trezit singură, tot sperând că va primi şi alţi colegi. Până în 2010 au mai venit procurori, dar numai bine ce forma echipă, plecau. "Aşa s-a întâmplat şi la Dorohoi şi la Darabani. Formezi procurori, îi creşti, îi înveţi şi după aia pleacă. În 2005 a venit Raluca Stâncescu (actual prim- procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, n.r.) cu care am avut o relaţie foarte bună şi apoi Marius Onofrei- făcusem o echipă "cei trei muşchetari". În 2010 m-am mutat la Dorohoi, unde am avut un colectiv extraordinar. De altfel, în echipele în care am lucrat a existat o solidaritate teribilă, ne-am ajutat între noi", mărturiseşte procurorul.

Într-un final a revenit la Parchet la Botoşani şi de atunci viaţa a intrat pe făgaşul normal. Treptat, în alţi ani de zile, a învăţat că în concediu nu pierde timp, ci se odihneşte, că indiferent cât de tare se stresează, numărul de dosare nu scade, ci din contra, să măreşte. "Indiferent unde mă duceam, stăteam ca pe ace şi-mi spuneam: uite cum stau eu aici şi în timpul ăsta câte dosare ar fi putut să fac şi cum se adună ele acolo. Acum am început să revin la normal, să reuşesc să mă detaşez în concediu, să mă bucur de viaţă", spune Nicoleta Arpinte.

Marele noroc a fost familia care a susţinut-o continuu, iar fiica ei o consideră cea mai "cool" mamă din câte pot exista, iar între ele nu există secrete. "Îmi spune tot despre ea, despre ce simte, ce face, îmi cere sfaturi, îmi povesteşte absolut orice şi de la uşă mă ia, de cum intru în casă. M-a responsabilizat întotdeauna, nu am neglijat-o niciodată şi i-am oferit un mediu securizat. Acum e studentă, abia întoarsă acasă în vacanţă şi e minunată!".

Tânărul procuror dă cu capul de pragul sistemului

Susţinere din partea familiei a avut şi Larisa Lungu, un copil cuminte şi ascultător de părinţi. S-a dus frumuşel la şcoală, a învăţat cât au ţinut-o baierele şi în urmă cu 18 ani şi-a început activitatea tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Era motivată, plină de speranţe şi cu idei.

Pasionată şi implicată, aşa o descrie colega de birou. "Când scrie un rechizitoriu, Larisa se înroşeşte la faţă, se aprinde, deschide geamul, se enervează. La prima vedere pare foarte dură, ceartă poliţiştii, îi sperie, dar e inimoasă şi dacă o câştigi ca prieten, o ai pe viaţă. În plus, este foarte curajoasă şi trăieşte fiecare zi cu poftă, ca şi cum ar fi ultima. Mă motivează şi pe mine", spune Nicoleta Arpinte.

Când a intrat în sistem, Larisa Lungu spera să poată face ceea ce învăţase în facultate. "Voiam cazuri frumoase, să am timp să studiez cauzele complexe, ceream dosare de la grefă. Am crezut în meseria asta dar nu poţi să faci justiţie cu o mână de oameni", explică Larisa Lungu.

Urâţenia din oameni, oglinda societăţii în care trăim

Poate meseria de procuror nu e neapărat cea mai frumoasă, iar unele aspecte sunt teribile.

"Sunt părţi mai puţin plăcute ale vieţii de procuror şi te şi afectează de multe ori, dar sunt şi satisfacţii şi când vezi dus la bun sfârşit un dosar în care te implici şi că s-a făcut dreptate... Nu e frumos să te bucuri că ajunge cineva la puşcărie dar au fost dosare care m-au şocat. E neplăcut să vezi dosare cu accidente de muncă, de circulaţie, am văzut cadavre înşirate pe şosea. Mă indignează foarte tare şi mă afectează dosarele cu abandon de familie, tot ce înseamnă victime- copii. Par banale, că unul nu le-a plătit pensia alimentară la copii. Însă nonşalanţa cu care vin inculpaţii... Vin mirosind a ţigară, a băutură. Deci ai avut bani de ţigări şi de băutură, dar pentru copil nu ai avut. Bun, nu ai avut cât a zis instanţa, dar vreau să văd un pic de bunăvoinţă- ai un leu, un leu îi dai, cât poţi. Am avut unul care mi-a zis: ce, cucoană, eu n-am bani, dă-mi tu bani şi le plătesc pensia alimentară. Ca şi cum ar fi fost copiiii mei! Sau vin unii şi se smiorcăie că nu au avut bani, dar nici nu se duc să-şi caute de muncă, nu muncesc... Au aşa o stare de bălteală, de lene. Sau dosarele cu act sexual cu minor şi au fost multe în ultima perioadă, cazuri urâte, cumplite. Un furt e un furt, dar mai sunt şi tâlhăriile cu moartea victimei. Am avut bătrâni omorâţi sau schingiuţi pentru 10 lei", spune Nicoleta Arpinte.

Aşezat în "şoşonii" victimei, procurorul simte satisfacţia dreptăţii atunci când inculpatul este condamnat definitiv, pentru că până atunci are emoţii. "Atunci când ştiu că a furat, a bătut, a violat, a făcut cine ştie ce şi că e o persoană rea, mă bucur că obţin mandat de arestare, dar nu se încheie aici, eşti stresat până când îl vezi după gratii şi ştii că s-a făcut dreptate. Procurorii nu sunt iubiţi şi nici nu trebuie să fie iubiţi, ei trebuie să-şi facă treaba", spune Nicoleta Arpinte.

Larisa Lungu consideră că orice caz cu violenţă, fie că e familială, fie că e vorba de un viol- indiferent de vârsta victimei, este greu. "Am avut de exemplu trimiteri în judecată la caz de violenţă împotriva mamelor, bătute de către propriii fii. Mi se par grave şi mă revoltă. Sau am avut o bătrână tâlhărită, violată, bătută în ultimul hal. A supravieţuit, din fericire! Astfel de cazuri le urmăresc îndeaproape şi încerc să motivez aşa încât să înţeleagă şi judecătorul pentru că uneori nu e suficient doar să prezinţi fapta", spune Larisa Lungu. Nu şi-a visat niciodată dosarele, "clienţii", însă cel mai groaznic coşmar e acela în care se răstoarnă peste ea fişetul cu dosare de prea-plin.

Aglomeraţia de dosare şi statisticile care le "mănâncă"

Asta le enervează cumplit pe Nicoleta Arpinte şi pe Larisa Lungu- volumul uriaş de muncă. "Eu aş vrea să lucrez mai bine, să motivez o soluţie mai larg, să aprofundez un dosar, să-l documentez. Sunt dosare în care trebuie să citeşti Medicină Legală de ameţeşti. La un caz am citit rapoarte medicale, studii ale unor profesori universitari, mi-au ieşit ochii! Am avut un abandon de familie, în care tatăl o acuza pe mamă că nu a plătit pensia alimentară. Femeia se apăra şi spunea că ea nu a plătit bani dar a plătit nişte investigaţii medicale care au costat enorm. Eu trebuia să citesc despre boala respectivă, un streptococ nu ştiu de care, ca să stabilesc dacă investigaţiile medicale plătite de mamă erau utile sau nu. La accidentul de muncă de la fostul IUPS, a trebuit să citesc cum funcţionează soneta de spart fontă, adică trebuie să ştii de toate! Iar noi primim munţi de dosare, iar oamenii ne ceartă că de ce durează aşa de mult? Schemele de procurorii au rămas aceleaşi din 1989, iar numărul de dosare a crescut exponenţial de la an la an.... iar din '89 au trecut atâţia ani! Ca să nu mai spun că pe lângă munca efectivă de procuror, trebuie să facem tot felul de situaţii cu statistici la un an, la jumate de an, la trei luni, la o lună. Efectiv noi suntem puşi de acest sistem în nişte situaţii imposibile! De exemplu, îi expiră unuia arestarea, tu lucrezi la un alt rechizitoriu, ai treabă de leşini şi te sună că este nevoie acum de nu ştiu ce situaţie statistică. Suntem supraîncărcaţi, nu e niciun secret", spune Nicoleta Arpinte.

Larisa Lungu îşi aminteşte că doar în primii trei ani a lucrat relaxat şi nu făcea eforturi deosebite să-şi termine "porţia". "Între timp, motivaţia profesională a devenit strict aceea de a-mi asigura independenţa financiară pe un salariu care e motivant la noi în ţară, dar ca pasiune şi implicare nu mai poate fi vorba cât timp, după 18- 19 ani de meserie, ajungi la concluzia dureroasă că ţi se cere doar statistică! Oameni din ce în ce mai puţini şi în fiecare zi eşti întrebat câte dosare ai în lucru, câte ai avut, cu câte ai rămas, nu mai contează altceva! Este imposibil să lucrezi după 18 ani în aceeaşi schemă ca cea din 1998, atunci când am intrat în Parchet! În condiţiile în care volumul nu doar s-a triplat! Iar cerinţele sunt tot mai mari: celeritate, operativitate.... Dar cu cine??? Cu ce??? Ai luat diplomă pentru merite deosebite, că n-ai luat diplomă, că ai soluţionat 1.500 de dosare anul trecut şi anul ăsta nu mai poţi te întreabă: da' anul trecut de ce ai putut şi anul ăsta nu mai poţi face 1.600??? Nu mai pot, sunt demotivată! Mă interesează să-mi fac treaba, să am grijă pe ce-mi pun semnătura pentru că e semnătura mea! Şi să nu mi se poată imputa nimic! M-am demotivat de la an la an şi asta mă face să urmăresc câţi ani mai am până la pensie", rosteşte dureros de sincer Larisa Lungu.

În plus, bolile profesionale macină "cu succes" în rândul procurorilor, fiecare având câte o afecţiune pe care o duce pe picioare. Aşa că, până la pensie, le rămân concediile şi weekend-urile în care nu trebuie să fie în birou cu dosare în faţă în care îşi trăiesc viaţa şi se detaşează.

Larisa Lungu este "curajoasa" biroului şi a tras-o după ea şi pe Nicoleta Arpinte. Pasiunile Larisei Lungu înseamnă motocicletă- zbor- aer- rock. Îşi linişteşte frustrările de la serviciu în natură, face orice în trece prin cap, indiferent de opinia celorlalţi. Se linişteşte, se calmează, se hrăneşte cu aer curat şi apoi se întoarce la birou unde o ia de la capăt. Iar şi iar şi iar, cu supărări, cu dureri.

Nicoleta Arpinte şi-a luat-o drept model şi dacă Larisa a zburat cu paraşuta, a încercat tiroliana. "E un mod de detaşare, o rupere de ritm. Îţi aeriseşti creierul care este îmbâcsit şi plin de informaţii! Când mă întorc la serviciu din concediu e ca şi cum ţi-ai face curat în casă şi ai îndepărta reziduurile şi tot ce nu-ţi mai trebuie şi care îţi ocupă loc aiurea!"

În loc de concluzii

Poveştile Nicoletei Arpinte şi ale Larisei Lungu sunt poveştile tuturor procurorilor care la un moment dat şi-au dorit să răstoarne lumea, să facă dreptate, să-i bage pe cei răi după gratii. Dar pe parcurs, după ce s-au lovit cu capul de pragul de sus, s-au întristat, şi-au regândit opţiunile.

Unii au plecat din sistem, urmăriţi de ameninţări şi blesteme, alţii au rămas să lupte. Şi în fiecare zi sunt tot mai îngropaţi în dosare, tot mai trişti şi tot mai dezamăgiţi. Şi tot mai aglomeraţi. Dar în ei, acolo undeva ascuns, e încă fiorul, ca o luminiţă slabă care, pe parcursul cercetării unui dosar, se transformă în flacără şi arde. Şi asa se face Justiţia într-o ţară în care hoţii din Penitenciare urlă "Hoţii".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Ieşenii au nevoie de susţinerea botoşănenilor pentru autostrada care ar dezvolta Moldova

Luni, 21 August 2017
1531

Ieşenii, însă, au nevoie de ajutor şi din partea botoşănenilor, ca şi de cel al tuturor cetăţenilor din judeţele prin care va trece autostrada A8. "Demararea rapidă, chiar î...

Programul de minimis pentru lână atrage tot mai mulţi crescători de ovine botoşăneni

Luni, 21 August 2017
481

De săptămâni întregi funcţionarii de la Direcţia Agricolă bat coclaurii în încercarea de a-i convinge pe crescătorii de oi să intre în programul lansat de Minister...

Individul care şi-a înjunghiat fiul rămâne după gratii. Ce se întâmplă cu copiii lui

Luni, 21 August 2017
1089

O familie întreagă suferă din cauza nechibzuinţei tatălui care, cucerit de aburii alcoolului, nu a mai ţinut cont nici de responsabilităţile sale şi nici de siguranţa propriilor copii....