Purtătorii de ochelari ştiu: când temperaturile sunt prea ridicate, şaua ochelarilor alunecă pe nasul transpirat astfel că trebuie să aibă grijă să nu cumva să cadă. Când plouă şi umbrela nu e la îndemână, vizibilitatea scade pentru că toţi picurii cad, cum altfel, fix pe lentile. Când e frig şi intrăm de la rece la cald, lentilele se aburesc şi câteva minute câmpul vizual e limitat. Ba mai trebuie să suportăm şi glumele învechite cu "aragaz cu patru ochi".

Pe vremuri, bunicii şi părinţii ne sfătuiau să ronţăim morcovi pentru că betacarotenul stimula sănătatea ochilor. Pe atunci nu erau mulţi "ochelarişti", semn că terapia cu morcov era benefică- dacă nu pentru ochi măcar pentru vitamine. Între timp, accesul la calculator sau la televizor ne-a pervertit atât de mult şi de la vârste atât de mici, gadget-urile sunt atât de nelipsite din viaţa noastră, încât ochii suferă. Nu ştim câţi dintre noi mai citesc la lumina veiozei, sub cearşaf, cert este că vederea noastră este tot mai defectuoasă.

De la 10 ani, atunci când şi-a pus pe nas prima pereche, Costel Ioanovici a schimbat în jur de 50 de perechi de ochelari. Partea bună e că pe cei mai mulţi i-a făcut chiar el, cu mâinile lui. Şi-a potrivit ramele să-i fie comode, a întreţinut lentilele astfel încât să fie bune. Costel Ioanovici este tehnician optometrist şi acuş împlineşte 40 de ani de când meştereşte ochelari. Estimează că de-a lungul carierei a făcut ochelari cât pentru tot Botoşaniul, adică peste o sută de mii de perechi. Printre clienţii săi sunt familii de câte trei generaţii: bunic, tată, copil. "Sper că voi prinde şi strănepoţii", râde domnul Costel, încrezător că va putea munci în continuare.

"După ce-am terminat liceul, la sfatul regretatului profesor Forţu, m-am dus la şcoala de tehnicieni optometrişti din Bucureşti. Acolo am învăţat doi ani, iar practica am făcut-o la IOR (Întreprinderea Optica Română, înfiinţată în 1936 şi specializată în proiectare şi realizare de aparatură opto-mecanică, n.r.). Am avut meseriaşi de o pregătire excepţională, iar principalul obiect de studiu a fost fizica optică. Dacă aş da timpul înapoi, tot optician m-aş face pentru că şi acum sunt pasionat de meseria mea. Cred însă că un rol important l-a avut faptul că sunt purtător de ochelari de la 10 ani. Nu mă gândesc încă să renunţ. E un loc de muncă nici greu şi nici uşor, dar activitatea mea e frumoasă. Am mai şi greşit uneori, nimeni nu e perfect, dar de fiecare dată mi-am recunoscut greşeala", spune optometristul.

Admite că preferaţii săi sunt clienţii vârstnici, cu care are timp să schimbe şi păreri. "Cred că uneori, un cuvânt bun face cam la fel ca şi o pereche de ochelari buni. Mi-am făcut mulţi prieteni de când lucrez, am avut chiar surpriza să merg în concediu prin ţară şi să mă întâlnesc cu botoşăneni care mă salutau, mă întrebau de sănătate. Bucuria cea mai mare sunt clienţii care îmi spun că ochelarii pe care i-am făcut în urmă cu zece ani sunt buni încă", se mândreşte Costel Ioanovici.

"Cioburile aduc noroc"

Îşi aminteşte cu drag de perioada de început, primii cinci ani petrecuţi la Bucureşti. "Perioada de început este una în care, în meseria noastră, se strică mult de către optician, dar mi-am zis întotdeauna că cioburile aduc noroc. Era o perioadă boemă... eram nelipsiţi la Teatrul Naţional, la Teatrul Mic, la Ateneu. Atelierul nostru este pe Lipscani, colţ cu Smârdan şi cum Teatrul de Comedie era în vecinătate, avem o clientelă... Veneau actorii la noi şi până le aranjam ochelarii, ne mai spuneau o glumă, un scheci. Era frumos", îşi aminteşte melancolic optometristul.

Ştiinţa ochelarilor a evoluat odată cu materialele folosite, iar specialiştii simt acest lucru. "Când m-am apucat eu de treabă, ramele erau din celuloid plus balamale. Însă, înainte am avut o industrie optică de foarte bună calitate! Toate ramele şi lentilele, în afară de cele de import, că erau şi din alea, erau făcute la Bucureşti, la Sibiu sau la Arad. Atunci se făceau comenzi ferme- era aprovizionarea continuă, pe bază de contract. Noi aveam ceva probleme aşa că trebuia să ne ducem cu "dar" la Bucureşti, pentru că eram de la Botoşani, unde se agaţă harta în cui. Se auzea de Botoşani şi ne întrebau dacă am venit cu mâna goală. Comenzile erau atât de multe încât nu mai rămânea repartiţie şi pentru Botoşani şi atunci eram nevoiţi să ne strecurăm. În 1989 eram trei secţii de optică, cu patru opticieni, iar în prezent, suntem câteva zeci de secţii de optică. Din şcoala veche am rămas doar eu, pentru că acum, în laboratoarele de optică lucrează tineri absolvenţi ai şcolii post-liceale. Problema este că preţurile sunt exorbitante, materialele sunt moderne, dar se uită că pensiile bătrânilor noştri sunt mici şi nu au de unde să-şi achite ochelarii scumpi", susţine tehnicianul.

Acum, însă, 90% din piaţa ochelarilor este plastic. "Sunt de acord cu lentilele de plastic, aşa numitul material organic, însă preţurile sunt cam mari. Materialele plastice vin din import pentru că în prezent industria noastră optică este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Plasticul este avantajos pentru purtătorul de ochelari pentru că este uşor, dar nu e rezistent. O pereche de lentile din plastic este de trei ori mai uşoară decât una de sticlă, însă se zgârie uşor. Lentila de cristal nu se degradează. O lentilă din cristal ţine ani de zile, or la una de plastic, termenul de garanţie- dacă este o lentilă de firmă-, este de maximum doi ani", explică Costel Ioanovici.

Prevenţia, esenţială pentru ochi buni

Şi dacă tot am ajuns să vorbim despre purtătorii de ochelari, Costel Ioanovici spune că vârsta clienţilor a scăzut tot mai mult în ultimii ani, copiii având nevoie de ochelari de la vârste fragede. "O vizită la un medic oftalmolog făcută la un copil între 5 şi 7 ani este absolut necesară, însă prevenţia nu prea este făcută. Şi aşa defectele de vedere se agravează când ele ar putea fi remediate simplu. Începând de la 5 ani, în condiţiile în care copilul este expus televizorului, calculatorului dar şi mediului în general, se impune măcar o vizită la oftalmolog. În loc de joaca afară, copiii preferă joaca intelectuală, pe tabletă, pe calculator, în spaţii închise, iar acest lucru lasă urme. Numărul cazurilor de defecte de vedere, în comparaţie cu anii '90, cred că s-au înmulţit de cel puţin cinci ori. Înţeleg, înainte ramele erau urâte, lentilele groase, dar acum se găsesc rame şi lentile pe toate gusturile, iar copiii pot purta o pereche de ochelari pe placul lor, fără să mai dezvolte acel complex al ochelaristului, pe care şi eu l-am trăit", spune optometristul.

Ceea ce nu suportă şi se declară clar împotrivă este tehnica de racolare a clienţilor cu acei "fluturaşi" împărţiţi pe stradă.

"Văd că plăteşti o pereche de ochelari şi primeşti două. Dar dacă le calculezi pe fiecare, ajungi să dai o avere pe ambele perechi. Nu mai e vorba de optică medicală aici, ci de comerţ". Nici "ochelarii la kilogram" nu-i sunt pe plac pentru că oamenii sunt tentaţi să şi-i cumpere fără a fi fost consultaţi înainte de un medic specialist, or purtând ochelari pentru că ni se pare că vedem mai bine la citit nu ne facem decât rău.

"Defectele de vedere se agravează în aceste condiţii, e clar", subliniază Costel Ioanovici. Momentul dificil al carierei a fost apariţia lentilelor de contact, când mulţi botoşăneni le alegeau din raţiuni estetice. Între timp, însă, au revenit la ochelarii puşi pe nas, cu rame frumoase, de toate culorile şi cu lentile la fel. "Ochelarul este baza, indiferent ce-ar fi", este convins Costel Ioanovici. Şi morcovii?

Îl lăsăm pe tehnicianul optometrist să-şi onoreze comenzile pentru reparaţii de ochelari şi pentru înnoirea lor, iar la ieşire, un cuplu de bătrânei scotocea într-o poşetă după alte două perechi ce urmau să intre pe mâna specialistului. "O fi la lucru dom' Costel?" se întreba domnul, în timp ce doamna dădea din cap încetişor. "Sigur e aici, unde să fie?".