Ne-am dori un astfel de birou, dar nu avem încotro ÅŸi ne uităm cu sufletul tâng la aplicele din tavan, la biroul din PAL ÅŸi la computerele la care lucrăm de când ajungem la muncă până când terminăm serviciul. În locul acela special, dosarele pe care noi le răsfoim zilnic au forma lor primară- cea de copaci, iar coroanele lor se miÅŸcă într-un dans neînÅ£eles, dar atât de frumos. Iar ÅŸuierul vântului printre copaci ne vorbeÅŸte despre libertate ÅŸi despre iubirea de natură.
"Fost-am omu' pădurii/ Åži nu m-or mâncat lupii"
Proiectul "OAMENI ÅŸi MESERII" a ajuns la pădurari, cei care renunţă la traiul de oraÅŸ pentru a-ÅŸi duce zilele printre copaci, iar ÅŸtiinÅ£a lor este dedicată dezvoltării pădurii pe care o ridică, o cresc ÅŸi o supraveghează. Nici nu apucă să vadă transformarea din crâng în pădure pentru că, potrivit cărÅ£ilor lor după care se ghidează, zeci de ani trec până când ceea ce au crescut primeÅŸte această denumire. Silvicultorii, sute, mii în toate pădurile ţării, locuiesc în mijlocul a ceea ce cresc ÅŸi supraveghează, se mută cu tot cu familie în mijlocul pădurii pentru că acolo observă cel mai bine ceea ce se întâmplă.
AÅŸa a făcut ÅŸi Neculai Ciocănescu, silvicultorul pe care îl găsim prin pădurile de la Baisa. De loc din SuliÅ£a, a fost nevoit să aleagă între pădure ÅŸi iaz, între silvicultură ÅŸi piscicultură ÅŸi a ales prima variantă, pentru că liceul de specialitate era mai aproape, la Câmpulung Moldovenesc. A terminat liceul, ÅŸi-a făcut stadiul în pădure la TruÅŸeÅŸti, dar gândul îi era la Baisa, pentru că de fiecare dată când mergea sau se întorcea de la ÅŸcoală, trecea cu autobuzul pe lângă pădure."Când luam autobuzul, mă uitam la pădure. De unde era să ÅŸtiu că tocmai aici urma să ajung? Dar unde te poartă drumurile vieÅ£ii, niciodată nu ÅŸtii", spune Neculai Ciocănescu.
O splendoare: aÅŸa îÅŸi caracterizează meseria, pentru că lucrează în natură, cu natura. "Silvicultorul este un om al naturii ÅŸi al viitorului, pregăteÅŸte arboretul pentru generaÅ£ia viitoare, pentru ca generaÅ£ia următoare să se bucure de aceleaÅŸi beneficii ca ÅŸi noi. Noi suntem datori, nu pentru noi, ci pentru cei care vin din urmă. Când vezi după 20- 30 de ani un arboret pe care l-au condus cu mâna ta, ca pe un copil, de la stadiul de puiet, e ca ÅŸi cum Å£i-ai creÅŸte proprii copii. Îmi cunosc copăceii!", spune mândru silvicultorul.
AÅŸa de bine îi cunoaÅŸte, încât a recunoscut un copac de-al lui tăiat de un proaspăt proprietar a unei bucăţi de pădure. "Când a venit să-i eliberez foaia de transport, am văzut arborele ÅŸi i-am atras atenÅ£ia, iar el era aÅŸa de surprins că eu cunosc arborii din pădure. Cum să nu-i ÅŸtiu dacă eu îi cresc? Åži apoi, cu timpul, se formează ÅŸi ochiul ÅŸi ÅŸtii care ÅŸi de unde e. Dacă nu există comuniunea dintre tine ÅŸi pădure, te autoelimini. Nu trebuie să priveÅŸti pădurea ca pe un factor de câÅŸtig, trebuie să pui pasiune ÅŸi suflet, să fii împlinit", povesteÅŸte Neculai Ciocănescu, care în septembrie împlineÅŸte 33 de ani de când s-a mutat în cantonul de la Baisa pentru a creÅŸte pădurea de aici.
"Pădurea ÅŸi puÅŸca se predă din tată în fiu"
Pe lângă pădure ÅŸi-a "crescut" ÅŸi familia, chiar dacă uÅŸor nu a fost. Copiii i-au făcut naveta ca să ajungă la ÅŸcoală în oraÅŸ, iar asta a însemnat trezitul mai devreme, "plimbarea" zilnică. Dar nu le-a părut rău, drept dovadă că fiul este acum inginer silvic. Râde amintindu-ÅŸi că din când în când soÅ£ia îi mai reproÅŸează că s-a căsătorit cu pădurea, nu cu ea, dar per total, e bine.
"La noi este o vorbă: pădurea ÅŸi puÅŸca se predau din tată în fiu. Dacă eÅŸti silvicultor, încerci să creÅŸti nu doar arbori, ci ÅŸi o nouă generaÅ£ie de silvicultori. Fiul meu este deja inginer la Ocolul Mihai Eminescu ÅŸi e ÅŸi ÅŸeful meu. Când ne întâlnim, tot despre pădure vorbim pentru că avem tot felul de acÅ£iuni de combatere a dăunătorilor, sunt acÅ£iuni de pază, mai recent avem acÅ£iuni de combatere a braconajului, de inventariere a vânatului, sunt tot felul de lucruri specifice meseriei. Rar când mai apucăm să vorbim ÅŸi altceva decât despre pădure. Åži el este pasionat de silvicultură", spune "omul pădurii".Probabil că tot dragostea de pădure l-a ferit de aventuri cu animalele, deÅŸi a avut multe ocazii ca drumurile sale să se intersecteze cu cele ale mistreÅ£ilor cu pui. "Să ÅŸtiÅ£i că ÅŸi ei simt, dacă Å£i-e frică sau nu. Au ÅŸi ei simÅ£ul lor. Dar cât nu i-am deranjat, nici ei nu m-au deranjat, fiecare ÅŸi-a văzut de drumul lui. Nu am avut probleme niciodată. Nici cu câinii hoinari, ajunÅŸi cine ÅŸtie de unde. Pe de altă parte, treaba noastră este să ajutăm ÅŸi animalele pădurii, să le dăm mâncare, să le facem poteci prin zăpadă căprioarelor către depozitele de hrană", adaugă silvicultorul.
Omul- cel mai mare duşman al pădurii
De departe, însă, cel mai mare dăunător al pădurii, crede Neculai Ciocănescu, este omul, factorul antropic, dar ÅŸi legile care parcă prea au divizat pădurea. "Dacă faci uz de armă, trebuie să dai o grămadă de explicaÅ£ii ÅŸi să faci o mulÅ£ime de hârtii. Mai bine încerci să cunoÅŸti oamenii, să discuÅ£i cu ei ÅŸi, ce e mai important, să fii văzut în pădure! Dacă omul ÅŸtie că tu eÅŸti hotărât să-Å£i faci meseria, nu încearcă să te păcălească, sau încearcă o dată- de două ori, apoi te lasă în pace. Eu nu prea am dat amenzi, dar am încercat să-i conving pe oameni, să îi apropii. Dar nu sunt toÅ£i la fel, ca ÅŸi arborii din pădure. Unii sunt pe platforma dominantă, alÅ£ii sub. La un moment dat intervine lupta pentru existenţă, dar trebuie să Å£ii la ceea ce faci, iar ceea ce faci să faci cu pasiune", explică el.
Până ÅŸi plecarea în concediu e problematică pentru că nu se poate pune lacăt pe pădure ca pe un magazin iar un alt silvicultor care să-ÅŸi lase propria pădure pentru a păzi alta e greu de găsit. Dar ÅŸi greu se desparte Neculai Ciocănescu de pădurea lui. Cum s-au schimbat oamenii pe lângă pădure? DemocraÅ£ia ÅŸi bâlbâielile legislative de tipul "ăsta-i codul silvic", "ba să-l mai schimbăm" au făcut ca defrişările să fie obiÅŸnuite în pădurile României, iar miniÅŸtrii care s-au luat la trântă cu sistemul au fost schimbaÅ£i din funcÅ£ie, aÅŸa, discret. E drept, nu este cazul BotoÅŸaniului, pentru că pădurile din judeÅ£ nu sunt la fel de atractive ca cele din munÅ£i.Însă de plantat o pădure e greu, în condiÅ£iile în care oamenii nu mai au timp de voluntariat. Înainte de '89, spune Neculai Ciocănescu, legile stricte împiedicau tăierile ilegale, iar pe atunci, invitaÅ£iile la muncă voluntară erau onorate repejor. Chemai 30 de oameni, veneau 35, care mai primeau ÅŸi un bănuÅ£ pentru efortul lor. Acum, însă?
"Astăzi, ca să adun cinci oameni pentru o lucrare, trebuie să mă rog de ei, să le asigur Å£igările, pe lângă banii pe care îi primesc. Cu copiii, însă, lucrăm foarte bine. Au venit de-a lungul drumului ÅŸi au strâns mizeriile lăsate de cei care pornesc de acasă cu punga de gunoi ÅŸi-ÅŸi aduc aminte pe drum că au uitat să lase gunoiul la container ÅŸi îl aruncă pe drum. Gunoiul lor nu e biodegradabil ÅŸi afectează pădurea", spune silvicultorul.
Silvicultura evoluează ca orice alt domeniu
DeÅŸi o ÅŸtiinţă destul de conservatoarea, silvicultura evoluează, iar ceea ce ai învăţat în urmă cu 33 ani este îmbunătăţit acum. "Sunt atâÅ£ia dăunători, atâtea metode noi de combatere. Noi ÅŸtiam, atunci când am terminat liceul, numai de combaterea chimică- venea avionul, stropea ÅŸi gata. Acum se încearcă o combatere biologică pentru că ÅŸi dăunătorii trebuie Å£inuÅ£i la un prag minim pentru că au ÅŸi ei rolul lor, fac parte din întregul lanÅ£ trofic. De aceea trebuie să citeÅŸti, să te specializezi", spune specialistul.
În pădure, pe câÅ£iva copaci sunt prinse folii cu capcane pentru un anumit tip de fluture- dăunător, care produce defolieri arborelui. InformaÅ£iile pe care le strânge Neculai Ciocănescu sunt prelucrate de specialiÅŸtii care vor face o prognoză privind defolierea pe anul viitor al copacilor. Åžtiinţă? Da.În loc de final, o mărturisire.
"Orice meserie privită din afară pare frumoasă, vezi doar avantajele dar când eÅŸti în interior, vezi ÅŸi dezavantajele. Dacă ar fi s-o iau de la capăt? Poate că atunci când am încheiat liceul, înclinam spre piscicultură. Dar zilele trecute mă gândeam că eu am fost făcut pentru meseria asta ÅŸi că undeva, acolo sus, este un destin. Cred că ăsta a fost destinul meu. Te implici, apare pasiunea, care poate la început nu este, te simÅ£i liber, creÅŸti. Ajungi apoi să iubeÅŸti ceea ce faci ÅŸi n-ai face nimic altceva", concluzionează Neculai Ciocănescu, tot cu ochii după arboretul lui.
O viaţă plină de verde, un verde care "arde" ochiul profanului ÅŸi îl bucură pe cel al iubitorului de natură, de libertate ÅŸi de aer curat.
