ImaginaÅ£i-vă un caleidoscop, dar prin faÅ£a ochilor să nu se formeze modele din sticlă colorată, aÅŸa cum vedeam în copilărie, ci frânturi din istoria noastră. Aici o epocă, în toată splendoarea ei, mai miÅŸcăm puÅ£in ÅŸi vedem o bătălie pentru cucerirea unui teritoriu, apoi fragmente din viaÅ£a strămoÅŸilor noÅŸtri. Asta văd mereu cei care au studiat istoria neamului nostru, cei care ÅŸi-au dăruit ani din viaţă celor care odată, cu sute de ani în urmă au trăit aici, pe aceste meleaguri.
Proiectul "Oameni ÅŸi meserii" abordează astăzi o meserie ce necesită o foarte bună cunoaÅŸtere a istoriei, răbdare infinită pentru a valorifica orice ciob, pentru a-i găsi originea ÅŸi a-l pune la locul lui, printre alte mii de cioburi ale vieÅ£ii noastre. Arheologii îÅŸi sacrifică bucuriile lumeÅŸti pentru a scoate din pământ, la propriu, dovezile lumii de dinainte.
Printre ei, Octavian Liviu Åžovan. Arheolog de renume al BotoÅŸaniului, acum retras pentru a rememora ceea ce a trăit. Camera în care Octavian Åžovan îÅŸi petrece mai tot timpul pare strivită de măreÅ£ia unei biblioteci ce ocupă un perete întreg. Lângă bibliotecă, biroul la care arheologul lucrează, studiază, încă pune cap la cap informaÅ£ii, citeÅŸte pe internet despre noile descoperiri, se pune la curent cu actualitatea.
"Format la Åžcoala istorică ÅŸi arheologică a Universităţii "Al.I.Cuza" ÅŸi a Institutului de Arheologie din IaÅŸi, Dl. Åžovan s-a făcut cunoscut lumii ÅŸtiinÅ£ifice interne ÅŸi internaÅ£ionale prin cercetările arheologice din mai multe situri, dar mai ales prin săpăturile de mare amploare, desfăşurate în necropola de tip Sântana de MureÅŸ- Cernjachov de la Mihălăşeni- BotoÅŸani. Dl. Åžovan a făcut dovada unui deosebit potenÅ£ial de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică interdisciplinară, prin valorificarea integrală, exhaustivă, a celor 520 de morminte, cu impresionantul inventar arheologic pus în valoare prin acurateÅ£ea ÅŸi minuÅ£iozitatea investigaÅ£iilor", scria dr. Vasile Chirica despre bunul său coleg, dr. Octavian Liviu Åžovan.
Adio teatru, bine te-am găsit, istorie!
La 67 de ani, Octavian Åžovan priveÅŸte detaÅŸat viaÅ£a. A făcut tot ce se putea face în domeniul pe care l-a stăpânit, a muncit enorm, ÅŸi-a sacrificat liniÅŸtea ÅŸi tinereÅ£ea pe ÅŸantierele pe care le-a călcat cu piciorul ÅŸi le-a analizat cu ochii ÅŸi cu mintea. Ce l-a animat? Ce i-a dat putere? De unde vocaÅ£ia pentru arheologie?
"Eu am făcut în facultate istorie modernă, nu aveam nicio treabă cu arheologia, în afară de examenele pe care le-am dat în timpul facultăţii. Am ajuns la Muzeul din Flămânzi. De acolo, după doi ani ÅŸi jumătate am ajuns la SecÅ£ia de Istorie Modernă de la BotoÅŸani, Muzeul fiind inaugurat în 1977. Am participat la constituirea acestui muzeu care există ÅŸi acum ÅŸi la vremea respectivă era un singur arheolog. Åži cu ocazia asta s-a simÅ£it nevoia de un alt arheolog care să umble, să sape, să facă... era un singur arheolog, domnul Paul Åžadurschi, care între timp, săracul, a ÅŸi murit. Åži s-au gândit la mine că eram mai tânăr, proaspăt absolvent. De conivenţă cu Institutul de Arheologie din IaÅŸi, mi-au găsit un loc la un arheolog celebru pe atunci, Ion Ioniţă, la care de altfel mi-am dat ÅŸi doctoratul, ÅŸi au găsit de cuviinţă să mă dea într-un sector unde era nevoie. Atunci am învăţat despre dacii liberi, despre Cultura Sântana de secol IV- V, pentru că aici era un pic descoperit muzeul. Omul a venit, m-a luat cu dânsul pe un ÅŸantier, mi-am dat seama că-mi place ÅŸi în doi ani am învăţat meseria asta practic, săpătură în ÅŸantier. Două campanii am săpat la IpoteÅŸti, în curtea casei lui Eminescu, unde am găsit o aÅŸezare a dacilor liberi, cunoscută, cu amfora romană care este acum expusă la Muzeu ÅŸi încă un ÅŸantier unde am învăţat să săpăm necropole, la Tocileni. Tot aÅŸa am stat, două campanii, am învăţat meserie. După aceea am deschis un ÅŸantier la Mihălăşeni unde am săpat vreo nouă ani. Acolo am avut rezultate- a început să curgă materialul ÅŸi mi-a plăcut. Mi-am găsit de lucru într-un domeniu în care nu mă aÅŸteptam, pentru că am avut altele în cap când eram tânăr: literatură, proză, teatru, am tot încercat. Am văzut că nu prea-mi merge, am dat foc ÅŸi am mers mai departe".
Ce însemna o campanie? O perioadă de o lună, două, în care arheologul studia o zonă în care se făceau săpături, apoi descoperiri.
"Începeam cu băieÅ£ii din sat, am avut niÅŸte băieÅ£i tare harnici, îi admiram. În sat, cei mai mulÅ£i lucrau la IAS, de dimineaţă până seara ÅŸi luau puÅ£ini bani. Dacă veneau cu mine în campanie, primeau bani mai mulÅ£i, cam 60 de lei, iar după-amiaza, pe la 5, se încheia programul. Mergeam acolo, puneam câte 50- 60 de băieÅ£i la săpat, la ce trebuia acolo. În necropola de la Mihălăşeni, de exemplu, aveam două feluri de morminte, incineraÅ£i ÅŸi înhumaÅ£i ÅŸi am format echipe pe care le-am specializat. Unii pentru incineraÅ£i, alÅ£ii pentru înhumaÅ£i. Ani de zile am avut aceiaÅŸi copii. În ÅŸase campanii am scos 520 de morÅ£i, ceea ce era un lucru neobiÅŸnuit la vremea aceea. Unii îÅŸi luau studenÅ£i, dar eu nu, mi-am luat copii ÅŸi oameni serioÅŸi care au muncit de le-au sărit capacele. Am avut ÅŸi alte necropole ÅŸi aÅŸezări prin judeÅ£ ÅŸi la fel am procedat. După aceea, greutatea a fost că a trebuit să le pun în lucru. E una să sapi, dar urmează restaurarea, desenul, ansamblarea tuturor informaÅ£iilor, a trebuit să studiez, să văd cum se potrivesc cu celelalte din arealul cultural ÅŸi tot aÅŸa".
EmoÅ£ia începutului
Nu-i de aici, de colo, să te înhami la o astfel de treabă, un soi de datorie de onoare. Dar Octavian Åžovan a făcut-o, cu curaj, însufleÅ£it de mai vechile sale pasiuni literare ÅŸi istorice.
"Am fost un tip emotiv, dar numai la început, când m-am apucat de arheologie. Apoi totul a devenit rutină ÅŸi nu a fost deloc uÅŸor. Într-o vară, la Mihălăşeni, erau aÅŸa niÅŸte călduri... Dacă te uitai în sus, parcă tremura aerul, te bătea soarele în cap, cred că aveam vreo 30 de ani. A fost greu dar aÅŸa am mers".
ÎÅŸi aminteÅŸte ÅŸi acum de primele descoperiri.
"Primul ÅŸantier a fost la IpoteÅŸti, dar încă nu eram arheolog. Am fost acolo când s-a căutat temelia adevărată a casei lui Eminescu. S-a săpat acolo cât s-a săpat, s-a trasat un ÅŸanÅ£ în curte, acolo unde ÅŸtiam noi că trebuie să fie bucătăria de vară ÅŸi pe traseul acelui ÅŸanÅ£ am găsit un aÅŸezământ de daci liberi. În acea locuinţă am găsit bucăţi fărmate de vase, le-am adus la Muzeu, s-au restaurat ÅŸi acum sunt expuse în forma în care trebuia. Nu mă interesa pe atunci arheologia, dar mi s-a părut atunci ceva deosebit, să găseÅŸti în curtea lui Eminescu o aÅŸezare dacică, a dacilor liberi".
Ultima campanie, însă, a fost la Cotu- Copălău.
"Asta era prin 2003- 2004, dar apoi m-am oprit pentru că era riscant pentru mine, fusesem operat la ÅŸold, terenul era accidentat. Acolo am stat cinci campanii în total, mai întâi cu domnul Åžadurschi, după aceea am întrerupt o perioadă ÅŸi după ani de zile a venit Mihai Mălaimare ÅŸi m-a chemat iar pe ÅŸantier. M-am asociat cu un profesor de la Universitatea din Suceava ÅŸi am făcut două campanii".
Despre dacii liberi care au trăit aici
A durat însă peste 25 de ani să pună totul cap la cap ÅŸi să scoată o lucrare de referinţă în arheologie, cu restaurări, desene, studii, din 1979 până în 2005. "Necropola de tip Sântana de MureÅŸ- Cernjachov de la Mihălăşeni, judeÅ£ul BotoÅŸani", tipărită de Editura Cetatea de Scaun din TârgoviÅŸte în 2006.
"Aici am scris tot ce se putea scrie despre acea aÅŸezare, este acum o carte de căpătâi în arheologia epocii respective. Am făcut ÅŸi un rezumat în franceză, ca să circule prin Europa ÅŸi chiar a ajuns prin mari universităţi europene. Cert este că acolo a fost o bogăţie materială fantastică, ÅŸi în aÅŸezări ÅŸi în morminte", explică Octavian Åžovan ÅŸi încet, îl "pierdem" pe arheologul care porneÅŸte parcă într-o călătorie înapoi în timp.
"Dacii care au stat aici în jur de un secol erau ÅŸi agricultori ÅŸi meseriaÅŸi ÅŸi aveau legături cu Imperiul Roman, aduceau marfă de acolo. În morminte erau adevărate bogăţii, bijuterii, amfore romane... Puneau în mormânt ca să aibă pe lumea cealaltă mâncare. Puneau vase cu mâncare, mai găseai ÅŸi câte un cuÅ£it, aÅŸa era obiceiul... Dacii incinerau, dar au venit apoi germanicii, romanii, care îngropau, iar dacii au preluat acest obicei pentru că era mai simplu. La incinerare trebuia ridicat rugul, lemne. Până la un moment când creÅŸtinismul intră în zonă ÅŸi se propagă prin preoÅ£ii misionari. DiferenÅ£a între creÅŸtini ÅŸi păgâni era următoarea: păgânii puneau ofrande pentru lumea de apoi, dar creÅŸtinii nu puneau nimic. Apoi era diferenÅ£a de orientare: păgânii înhumau morÅ£ii pe direcÅ£ia nord- sud, iar creÅŸtinii puneau morÅ£ii pe est- vest, cu faÅ£a spre est".
Pe lângă lucrarea "Necropola de tip Sîntana de MureÅŸ-Cernjachov de la Mihălăşeni", Octavian Åžovan mai are un "copil de suflet", materializat într-un volum de peste 500 de pagini la care a lucrat întreaga carieră. Nici nu avea cum altfel, pentru că fiecare descoperire a fost evidenÅ£iată în "Repertoriul arheologic al judeÅ£ului BotoÅŸani".
"Practic, de când am început să fac arheologie am adunat informaÅ£ii pentru această carte, am făcut mii de kilometri pe jos, comună de comună, în cruce ÅŸi-n curmeziÅŸ ÅŸi a ieÅŸit asta” (hartă din carte)
Având atâta uÅŸurinţă în a se miÅŸca printre epoci, apare firesc întrebarea- "dacă ar fi să vă alegeÅ£i o altă epocă în care să vă naÅŸteÅ£i, care ar fi aceasta?"
"Mie mi-a plăcut istoria de mic, pentru că am citit foarte foarte mult. Åži de mic am rămas cu istoria ÅŸi am citit nu doar poveÅŸti ci ÅŸi cărÅ£i de istorie, de arheologie. Când am dat admitere, că eu am făcut Reala, nu am citit un rând pentru examen, că ÅŸtiam. Mi-au plăcut ÅŸi războaiele... mai puÅ£in plăcută mi-a fost perioada Paleoliticului, cu pietrele alea... DeÅŸi sunt multe lucruri la noi în judeÅ£ cu legătură cu paleoliticul... Dar să ÅŸtiÅ£i că am săpat ÅŸi în alte epoci, în perioada fierului, însă cea mai spectaculoasă este asta, Sântana de MureÅŸ. Dar am săpat ÅŸi cetăţi. De exemplu, am săpat la Cetatea traco- getică de la Tocileni, de numai ÅŸapte hectare, spre deosebire de cea la StânceÅŸti, care are 55 de hectare".
Cetăţile noastre
Ce înseamnă cetate? E ceea ce vedem noi în filme, cu ÅŸanÅ£uri care o înconjoară, cu turnuÅ£ele, cu steaguri?
"E vorba de o fortificaÅ£ie. Se săpa un ÅŸanÅ£, se trăgea pământul spre înăuntru, se făceau sistemele de apărare, cu Å£epuÅŸe, eventual dacă se putea cu apă, iar pe valul cetăţenii se punea o construcÅ£ie de lemn, un sistem pe care să stea luptătorii. AÅŸa arăta o fortificaÅ£ie, noi îi spunem cetate".
Åži totuÅŸi, revenim la plăcerile adolescenÅ£ei, ale tinereÅ£ii. Cum s-a transformat boemul ce scria poezii ÅŸi piese de teatru în omul de ÅŸtiinţă ce pune cap la cap informaÅ£ii pentru a revela istoria? Prin muncă, multă muncă.
"Nu regret, pentru că prin asta m-am realizat. Au trecut vremurile alea când visam, când scriam piese de teatru. Am fost destul de conÅŸtient... Voiam să fac ceva mare. Iată, aici (în bibliotecă, n.r.) am numai romane istorice, care au fost scrise de peste 40 de ani, le-am luat pe toate, de când eram student. Ei, poezii am scris de prin clasa a cincea. În schimb, cred că istoria e o boală, e o plăcere... Una e să-Å£i placă matematica ÅŸi alta e istoria, istoria e cu oameni ÅŸi ÅŸtii ce s-a întâmplat în lumea asta înaintea ta, despre războaie. E o plăcere să citeÅŸti despre Napoleon, despre Alexandru Macedon sau despre domnitorii români pentru că sunt unii de-a dreptul ciudaÅ£i, aÅŸa... S-au remarcat prin chestii care nouă acum ni se pare banale, dar la vremea respectivă erau lucruri extraordinare. Mircea cel Bătrân, Åžtefan cel Mare. ÅžtiÅ£i câÅ£i locuitori avea Moldova ÅŸi cu ce oameni a făcut el toată panarama asta din istorie ÅŸi i-a bătut pe turci? 400 de mii de oameni! A mai completat el cu pocuÅ£i, prin sudul Moldovei, prin centru, a mai pierdut... Da, noi am ÅŸi pierdut mulÅ£i oameni, când veneau turcii ÅŸi tătarii ÅŸi luau oameni de la noi, mai luam noi de pe unde ajungeam... Îmi mai plac Mihai Viteazu, Petru Cercel, care deÅŸi a domnit puÅ£in, a fost pe la curtea Regilor FranÅ£ei, a înfiinÅ£at Academii la noi... Sunt lucruri care cu timpul ajung în uitare, dar ei, la vremea lor, au încercat să facă ceva. Norocul nostru a fost că turcii au fost băieÅ£i deÅŸtepÅ£i, dându-ÅŸi seama că nu are rost să ne ocupe de tot. Noi eram zona care aproviziona cu oi capitala Imperiului ÅŸi ÅŸi-au dat seama că e mai bine să ne lase liberi dar să plătim tribut..."
Istoria e flămândă de suflete pe care să le cucerească, să le imprime un alt zbucium, arheologia rupe omul în bucăţi- bucata care trăieÅŸte astăzi, în prezent, ÅŸi bucata care aÅŸază cu mâna, fragment cu fragment, inima unui popor. Asta a făcut Octavian Liviu Åžovan- a trăit în prezent, a trăit în istorie. Åži-a rupt sufletul în bucăţi mici pe care le-a pus în fiecare campanie pe care a derulat-o, iar acum se bucură de roadele muncii sale, alături de cei care îi citesc cărÅ£ile.
