Violator în serie din Botoșani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru abuzarea unei minore

Violator în serie din Botoșani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru abuzarea unei minore

Judecătoria din Suceava l-a condamnat pe Zeno-Irinel Havîrneanu, un violator în serie din Botoșani, în vârstă de 45 de ani, la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie, a infracțiunilor de „agresiune sexuală”, „corupere sexuală a minorilor” și „violoare de domiciliu”. El trebuie să achite victimei sale daune morale în valoare de 40.000 de euro.

Decizia magistraților suceveni nu este însă definitivă și poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La finele lunii iulie a acestui an, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria din Suceava anunțau că Havîrneanu fusese arestat preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii stabiliseră că el a abordat o minoră în fața blocului tinerei, situat în municipiul Suceava, zona Mărășești. Individul a convins-o pe fată în vârstă de 13 ani să-l conducă în apartamentul său, sub pretextul de a verifica instalația de apă. În interiorul apartamentului, bărbatul a agresat-o sexual pe minoră, amenințând-o cu moartea în cazul în care se opune. Ulterior, individul a părăsit locuința minorei, relatează stiridesuceava.ro.

„În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava - Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, autorul faptei a fost identificat şi prins, pe numele acestuia fiind luată, la data de 30.07.2020, măsura preventivă a reţinerii. În data de 31 iulie 2020, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele inculpatului fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile. Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor. Menţionăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria din Suceava.

Irinel Zeno Havîrneanu este unul dintre cei mai periculoși infractori români. El a fost extrădat din Italia, în România, pentru a ispăși o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

Botoșăneanul fusese condamnat pentru viol, în Italia, la 11 ani și 10 luni, însă în România nu poate ispăși mai mult pedeapsa maximă prevăzută de codul penal românesc, adică 10 ani.

Dat în urmărire internațională în trei state, după mai multe infracțiuni, Havîrneanu s-a întoars în țară în cătușe, pentru a ispăși ultima condamnare primită. El urma să fie transferat într-o unitate de detenție din pentru a executa 10 ani de închisoare pentru un viol comis în Italia. Transferul a fost operat la solicitarea autorităților judiciare italiene, care nu au dorit să plătească timp de un deceniu întreținerea în pușcărie a românului.

Havîrneanu a fost dat în urmărire de autoritățile italiene după ce, în 11 noiembrie 2007, a violat o localnică în Cagliari. A fugit din Italia, iar Tribunalul din Cagliari l-a condamnat la 4.320 de  zile de închisoare pentru viol. Sentința a rămas definitivă pe 5 decembrie 2014, botoșăneanul fiind dat în urmărire internațională.

Din Italia, violatorul a fugit în Marea Britanie, unde a comis aceeași faptă, numai că victima a decedat. A fost capturat, arestat şi condamnat la închisoare pe viață. Însă, în 2016, a fost eliberat condiționat, printr-un decret al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. A fost adus în România, fiind dat în urmărire internațională pentru trafic de persoane.

Din 2007 și până în februarie 2020, botoșăneanul, care a împlinit anul acesta 45 de ani, a figurat mai tot timpul în urmărire internațională. El a fost închis în trei state – Italia, Marea Britanie și România. Din toate condamnările primite, a executat deja două și i-au mai rămas 10 ani de închisoare pentru violul comis în Italia.

Însă, odată cu acest transfer, Irinel Zeno Havîrneanu a scăpat de aproape doi ani de pușcărie, conform ziarulromanesc.net.

 

Spune-ne opinia ta