Mesaje impresionante ale colegilor lui Florin, adolescentul din Flămânzi dispărut de cinci zile: "Florin, te așteptăm la școală!"

Mesaje impresionante ale colegilor lui Florin, adolescentul din Flămânzi dispărut de cinci zile: "Florin, te așteptăm la școală!"

Colegii lui Florin, băiatul din Flămânzi, care este elev la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, au transmis mesaje pe care speră ca adolescentul dispărut de cinci zile de acasă să le citească și să îl determine să dea un semn.   

Și mama lui Florin, Nicoleta Gavriliuc, a scris pe pagina de socializare un mesaj plin de durere, prin care își cheamă fiul acasă: "Iubirea lui mama, sunt cu inima frântă de durere, vino acasă că mor de dorul tău. Te iubim din tot sufletul! Mama și tata, împreună cu fratiorul tău și surioara ta, împreună cu colegii de clasă te așteptăm ACASĂ!"

Mesaje au venit mai ales din partea colegilor de la Liceul Silvic:

"Florin, nu contează ce s-a întâmplat. Noi te așteptăm înapoi".

"Dragă Florin, Nu știu ce e în capul tău, nu știu de ce ai făcut asta, vreau să știi că familia ta este îngrijorată, la fel și noi, colegii de clasă, colegii de liceu și toți prietenii din oraș. Te așteptăm la școală!"

"Este un coleg foarte amuzant, super de treabă și te vrem înapoi în clasă. Te rugăm să te întorci, nu știm ce te-a determinat să faci asta". 

"Întoarce-te acasă! Părinții și colegii te vor înapoi".

"Hai acasă! Te vrem înapoi! Totul are rezolvare!"

"Salut, frate! Hai acasă, chiar îmi este dor de prostiile pe care le făceam. Hai înapoi, ca să ne ia doamna Gabi la ceartă că stăm degeaba. Hai acasă!"

Cazul adolescentului dispărut este și în atenția polițiștilor suceveni. La data de 01.05.2018, anunță IPJ Suceava, "a plecat din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde locuia fără forme legale şi nu a mai revenit".
 
Semnalmente: înălţime 1,85-1,90 m, greutate 80-85 kg, păr șaten închis, drept,  tuns scurt, cu cărare pe partea dreaptă, ochii albaştri, fără semne particulare sau tatuaje.

La momentul plecării era îmbrăcat cu un tricou cu mânecă scurtă de culoare bleu-marin, hanorac negru, blugi de culoare albastru deschis și pantofi sport de culoare maro.
                
"În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112 sau să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie", anunță Biroul de Presă al IPJ Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
2

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....

Vrei să cânți în fanfara Jandarmeriei Române?

astăzi, 12:42
10

Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 3 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de for...

Șpagă de 500.000 de euro pentru angajarea unui botoșănean! Dosar răsunător la DIICOT (Video)

astăzi, 12:19
281

Apar informații din dosarul în care primarul Iașului, Mihai Chirica, este acuzat de autorizarea în condiții ilegale ale unor construcții din municipiul Iași.Un funcționar, martor...