Italia: Șofer român ucis de un camion condus de un bărbat italian. Șoferul camionului fuge de la locul accidentului

Șoferul român a decedat pe loc, iar persoana care circula cu el în mașină a suferit mai multe răni, fără a fi în pericol de moarte. 

Italia: Șofer român ucis de un camion condus de un bărbat italian. Șoferul camionului fuge de la locul accidentului

Tragedia a avut loc în această dimineață de vineri, 14 septembrie 2018, în localitatea Taurisano din provincia Lecce (Puglia), unde un șofer român de 44 de ani, care se afla la volanul unui automobil Mercedes, a fost ucis de un camion condus de un bărbat italian. Șoferul italian a fugit apoi de la locul accidentului.

Potrivit Rotalianul.ro, totul s-a întâmplat în jurul orei 6.00 dimineața, în via San Donato, din localitatea susmenționată, relatează presa locală, pe unde tranzitau conaționalul nostru și o altă persoană aflată în automobilul Mercedes cu el. Dintr-o primă reconstituire a dinamicii tragicului accident, se pare că mașina condusă de bărbatul român a fost lovită de un camion care transporta carne, impactul făcând ca automobilul Mercedes să se întoarcă la 360 de grade și apoi să se lovească de un stâlp.

Șoferul român a decedat pe loc, iar persoana care circula cu el în mașină a suferit mai multe răni, fără a fi în pericol de moarte. Șoferul camionului, un bărbat italian de 33 de ani,  originar din Sicilia și care se presupune că este angajat al societății Ciullo Carni din zonă, a fugit imediat de la fața locului fără a oferi ajutor victimelor.

Ulterior, șoferul italian a fost identificat de către polițiști și găsit la sediul societății susmenționate, unde a fost arestat pentru omor stradal (n.r. – infracțiune introdusă în Codul Penal italian în 2016) și pentru neacordarea de prim-ajutor victimelor accidentului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
123

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
88

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
259

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...