Veste mare pentru dascăli. Ce se întâmplă cu TITULARIZAREA!

Veste mare pentru dascăli. Ce se întâmplă cu TITULARIZAREA!
Senatul a adoptat luni un proiect legislativ care prevede extinderea termenului în care un examen privind titularizarea pe post este valabil, de la şase la zece ani.
 
Proiectul prevede clarificarea unor aspecte privind titularizarea cadrelor didactice, detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar, detaşarea pentru ocuparea unor posturi didactice din unităţi/instituţii de învăţământ, potrivit Agerpres.
 
Potrivit unui amendament al Comisiei pentru învăţământ din Senat, însuşit de plen, cadrele didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar particular trebuie să obţină nota şi media de cel puţin 7,00 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar, în ultimii zece ani.
 
În prezent, legea prevede că aceste cadre didactice trebuie să obţină cel puţin media/nota 7,00, la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar de stat, în ultimii şase ani. Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind Cameră decizională.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...