Cât costă facultatea cu taxă? 45.000 de lei la Medicină şi 24.000 de lei la Arhitectură

Cât costă facultatea cu taxă? 45.000 de lei la Medicină şi 24.000 de lei la Arhitectură

Cele mai căutate meserii şi unde taxa de şcolarizare este cea mai mare sunt, în general, cele de IT, dar şi cele ale Universităţii de Medicină şi Farmacie.

În cazul UMF Iaşi a avut loc recent şi un scandal între o parte a studenţilor şi conducerea UMF cu privire la mărirea taxelor, chiar dacă în acest moment Medicina din Iaşi are cele mai mici taxe din ţară. Concret, un student care vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină şi va sta toţi cei şase ani la taxă va ajunge să plătească în total 45.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro, exclusiv în taxe de şcolarizare, câte 7.500 de lei în fiecare an. Din acest punct de vedere, avantajul studenţilor de la UMF este acela că universitatea a încheiat un contract cu BRD prin care le oferă acestora posibilitatea de a se împrumuta de la bancă pentru a-şi putea plăti taxele şi să înceapă rambursarea la o dobândă mai mică decât cea pe piaţă după finalizarea studiilor. Practic, aceştia beneficiază de o perioadă de graţie pe perioada studiilor şi încep să plătească înapoi banii împrumutaţi când sunt la rezidenţiat şi au un venit minim asigurat de cel puţin 2.500 de lei.

Peste 10.000 lei la Informatică

Există însă şi alte facultăţi care rivalizează din punctul de vedere al costurilor cu Medicina. Spre exemplu, Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi are o taxă de şcolarizare anuală de 4.000 de lei. Dat fiind faptul că durata studiilor este de şase ani la Arhitectură, un student poate ajunge să plătească până la 24.000 de lei dacă urmează toţi anii la taxă. Trebuie menţionat şi faptul că fa­cultăţile de profil, precum Arhitectura sau Medicina, implică şi materiale didactice cu costuri destul de ridicate pe care trebuie să şi le asi­gure studentul, care se adaugă la costurile totale de şcolarizare, fiind vorba de materie didactică. Doar pe cărţi xeroxate şi pe oasele cumpărate pe forumuri studenţii de la Medicină dau câteva sute de lei în fiecare an. În ceea ce priveşte cele mai căutate facultăţi din ultimii ani din Iaşi, In­formatica de la UAIC şi Automatica şi Cal­culatoarele de la TUIASI, taxele sunt comparabile, diferenţa o face numărul de ani de studiu. La „Cuza“, taxa pentru a urma facultatea este de 3.600 de lei pe an, ceea ce ar duce cheltuielile unui student care urmează doar la taxă facultatea la 10.800 de lei. La TUIASI, taxa este de 3.000 de lei, iar în cei patru ani aceştia vor cheltui în total 12.000 de lei. Continuarea pe Ziarul de Iași...
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...