Titlul de Societar de onoare pentru trei artiști ai Teatrului Vasilache Botoșani!

Titlul de Societar de onoare pentru trei artiști ai Teatrului Vasilache Botoșani!

Doi actori și un regizor vor primi titlul de Societar de onoare al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, proiectul de hotărâre urmând să fie aprobat în ședința de Consiliu Local din 27 iunie 2019.

Este vorba despre regizorul Valentin Dobrescu, precum și de două dintre actrițele care au activat decenii la rând în instituția teatrală: Aurica Dobrescu (despre Aurica Dobrescu aici) și Ibica Leonte (despre Ibica Leonte aici)

Titlul este acordat pentru "întreaga carieră artistică, devotamentul probat față de publicul spectator și măiestria cu care au promovat valorile artistice ale Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani". 

Titlul de Societar de onoare a fost instituit prin HCL 136/2004, cu rolul de a recunoaște meritele actorilor, regizorilor, scenografilor, instrumentiștilor, dirijorilor care fie s-au evidențiat în cadrul unor competiții de anvergură, fie au ieșit la pensie după o carieră de succes în instituțiile artistice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Suferința unui copil de 6 anișori: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător!

astăzi, 08:16
111

Părinții s-au alarmat și l-au dus la medic. Pentru că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei, așteptarea pentru programare și diagnostic a fost o încercare grea.Dup...

Care este echipa care a vrut să îl ”fure” pe Andone și cum a răspuns antrenorul de la Botoșani!

astăzi, 07:48
347

Bogdan Andone e aproape să reușească o minune la FC Botoșani, formație pe care a preluat-o în iarnă, cu 12 puncte după 21 de etape.“Mi-a zis că mă salvează în decembrie...

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
192

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...