Pentru ca tatal meu socru nu se spovedise niciodata si statea pe un pat de pe care nu mai putea sa coboare viu, am alergat disperati  dupa un "preot smurd". Nu stiam daca o sa-l accepte, daca nu o sa moara pe loc cand o sa-l vada, dar ce mai conta? Era noiembrie si ploua dusmanos, pana la piele. Dupa ce am ratat misiunea in doua biserici, l-am gasit asteptand. Era intuneric in biserica si am inaintat pana la mijloc, pentru a deslusi daca era vreun picior de om in sutana. S-a desprins parca din smoala si a venit catre noi. Avea un ilic negru de lana, parul negru si lung, strans intr-o coada bogata, si doi ochi caprui, blanzi si buni. N-a fost nevoie de multe cuvinte. Si-a luat o geanta pe umar si am pornit catre spital, prin ploaia care cadea la fel de rece si trista, ca igrasia din noi.
 
Facuse o criza cumplita in lipsa noastra; l-au intubat pana in stomac si mai putea respira doar prin masca. M-am apropiat de el bland si l-am rugat sa nu se supere ca am venit dupa mine cu un parinte. Pentru ca ma iubea mult, pentru ca ii era foarte rau si era disperat, a acceptat sa se spovedeasca. M-am apropiat si de batranelul cu arterita si l-am rugat sa iasa pe hol. "Cum sa ies fara picior?" Cu caruciorul, tata, si uite asa, uitandu-se la ochii cersetori ai socrului meu, a accepat sa faca o tura cu carutul pe hol. I-am lasat singuri, pe tatal meu socru si pe parintele cu ochi buni ca o paine calda.
 
Dupa 15 minute, parintele ne-a chemat inauntru pentru slujba de la sfarsitul impartasaniei. Tatal meu socru nu mai avea masca. Era coborata sub gat, iar fata era impacata si luminata. Parintele a pregatit impartasania ca pe front. Dintr-o cutiuta micuta a scos trupul lui Hristos, dintr-o sticluta a adaugat sangele Lui, iar tata le-a sorbit pana la ultima picatura, cu sete, din lingura.  Ne uitam la  el minunandu-ne de boarea pe care o lasase Hristos;  tata mi-a facut semn cu degetul sa ma uit  pe geam! Ploaia care cadea dusmanos se transformase, ca printr-o minune, in fulgi mari si pufosi de zapada! Zapada cadea pentru el, pentru ca nu a tinut decat 10 minute. Si nici n-a mai coborat peste Galati timp de 3 saptamani. M-a chemat cu urechea langa buzele lui si mi-a spus: "este zapada mea! este ultima mea zapada".
 
Sunt momente in viata cand il simti pe Hristos pe pamant. Era in aerul pe care il respiram in salon,  ca pe o taina. Era in ochii cuminti, care ne priveau de pe patul de boala, cu pace. Era in trupul lui linistit, care nu mai avea spasme si nu mai avea nevoie de galetusa in care se revarsa fara margini. Cum sa-L explici pe Dumnezeu in cuvinte? Cum sa-i explic unei femei incercate ca de multe ori pleaca din viata ta un parinte ca sa ramana un loc? Un loc pe care poate sa sada cel care te-a facut si pe tine; cel care l-a luat si pe el.

Otilia Sava