Paza celor cinci simturi
Mintea trebuie sa fie atintita neincetat spre Dumnezeu, iar fiecare simt trebuie sa devina un receptor al iubirii Lui celei fara de margini. Altfel, simturile ajung sa umble "pe la cotetele porcilor", precum spunea parintele Neonil Stefan, staretul de la Manastirea Frasinei, iar mintea si sufletul ajung roabe ale patimilor.
Cand un parau iese din albia lui, dupa o ploaie puternica, acesta taraste in curgerea lui orice ii iese in cale (pietre, lemne, pamant etc), iar cand se intoarce in albia lui, apele ii raman tulburi si pline de gunoaie. Tot asa, daca pentru o clipa nu mai priveste mintea spre Dumnezeu, organele simturilor se reped cu mare iuteala la lucrurile din jur si, tarand mintea prin priviri patimase, prin cuvinte de necinste si prin toata necuratia poftelor, se intorc inapoi si le baga pe toate in suflet, facindu-l pe acesta plin de toate chipurile urate.
Toata forma raului si toata inchipuirea cea pacatoasa intra in suflet prin mijlocirea si, totodata, cu ajutorul organelor simturilor. Daca aceste organe nu se vor inchide, atunci nu se vor inchide nici rautatile si nici patimile. Astfel, mintea trebuie sa se nevoiasca neincetat sa-si inchida organele simturilor sale, deoarece prin acestea intra pacatul in cetatea sufletului, ca si prin niste porti deschise.
Referindu-se la cele cinci simturi, Sfantul Grigorie Teologul spune: "Sa nu facem vreun hatar lesnicioaselor cai spre rautate si nici intrarilor pacatului." La randul sau, tot despre paza simturilor, Sfantul Isaac Sirul spune: "Caci vrajmasul sta, privind, pandind si asteptand, ziua si noaptea, inaintea ochilor nostri, si cerceteaza prin care intrare a simturilor noastre deschise lui poate sa intre. Iar apoi, ivindu-se o oarecare negrija in vreun simt, trimite vicleanul si nerusinatul caine sagetile lui."
Nu numai prin ochii cei curiosi se poate pofti in chip patimas cu inima, cum s-ar putea crede, ci si prin auz, miros, gust si pipait. Pentru acest lucru, Sfantul Grigorie Teologul a spus, catre o fecioara: "Sa fii fecioara si cu urechile, si cu vederea, si cu limba, caci pacatul pe toate le cuprinde." Aceste sfaturi nu sunt doar pentru monahi, ci si pentru toti crestinii din lume, care doresc a se curati de patimi si a dobandi viata cea vesnica.
De fapt, cei ce traiesc in lume sunt datori sa-si pazeasca simturile lor mai mult chiar decat pustnicii, care au parasit toate cele ale lumii. In acest sens, Avva Pavel spune: "Cei ce sunt departe de lume se aseamana cu cei ce se afla departe de prapastie si, chiar de s-ar trage de diavol, pana vor ajunge la ea, striga catre Dumnezeu, iar El vine si-i slobozeste. Dar cei ce se afla in lume se aseamana cu cei ce sunt langa prapastie si, cand se trag de diavol, nu apuca a striga catre Dumnezeu, ci indata se surpa in ea."
La randul sau, tot pentru cei ce traiesc in lume, Sfantul Vasile cel Mare spune: "Pentru dobandirea mantuirii, este nevoie de mai multa osteneala si paza, cata vreme traiesti in mijlocul curselor si al tariei puterilor razvratite, avand in jurul tau intaratarile pacatelor, care trezesc toate simturile tale, ziua si noaptea, catre dorinta lor."
Cel care vrea sa nu-i intre in suflet dulcetile cele necurate este dator sa-si pazeasca simturile prin rugaciune de toata vremea, pomenirea mortii si gandul la infricosata Judecata. Mintea trebuie sa stea ca un imparat, avand, drept ostasi, ganduri infricosatoare, pentru a pazi usile simturilor si a starui in oprirea vrajmasilor, ca nu cumva acestia sa intre inlauntru. Pentru ca, daca dusmanii nu vor putea intra inlauntru, razboiul si biruinta vor fi usoare, dar, daca vor intra, razboiul va fi greu, iar biruinta va fi indoielnica.
crestinortodox.ro
