Memoria zilei - O moarte martirică în închisoarea Aiudului! "Aici este Constantin Gane. Să știți că mor în pușcăria asta nevinovat!"

Constantin Gane s-a născut pe 27 martie 1885, la Botoșani, și a murit pe 12 aprilie 1962, în închisoarea de la Aiud.

Memoria zilei - O moarte martirică în închisoarea Aiudului! "Aici este Constantin Gane. Să știți că mor în pușcăria asta nevinovat!"

"Figură de letopiseţ, scriitor de viţă veche, nobil la propriu şi la figurat. Om simplu în credinţă şi vast în cultură. Autorul cărţii "Trecute vieţi de doamne şi domniţe". A murit în Aiud cu puţin înainte de eliberare", scrie Ioan Ianolide, în cartea "Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă".

Constantin Gane a urmat studiile în orașul natal, absolvind în 1903 Liceul „A.T. Laurian". Ulterior a făcut studii de drept în Germania, unde își ia și doctoratul, la Rostock, în 1910.

Revine în țară și activează, cam 15 ani, ca avocat la Botoșani și București. Participă în 1913, ca voluntar, la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916-1918. Va consemna aceste experiențe în volumele Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) și Prin viroage și coclauri (1922).

Constantin Gane povestea că străbunica lui dinspre mamă, Anastasia Vasile Greceanu (1797-1859), ar fi fost cea care l-ar fi inspirat pe scriitorul Vasile Alecsandri pentru celebrul personaj "Coana Chirița".

Este ambasador în Atena, vreme de câțiva ani, între 1940 și 1941. A fost condamnat de regimul comunist în 1949 și, urmare a acestei condamnări, moare în închisoare de la Aiud.

"Acum, la aproape 75 de ani, era un om scund, slăbit, fără o boală manifestă care să-i îngreuieze viaţa de celulă, lui şi celorlalţi, Îl interesa un anturaj potrivit vârstei lui, firii şi educaţiei sale, dar se acomoda cu orice componenţă a "camerei", nelăsând să se observe decât foarte, foarte greu că e deranjat de unele stângăcii de comportament ale vreunui coleg mai neatent.

Ştia unde se află şi de aceea nu-şi făcea iluzii despre omenia celor care ne păzeau; nu era speriat, nu trăia acel blocaj psihologic pe care l-au trăit alţi intelectuali rasaţi, când s-au văzut la discreţia unor brute analfabete. Nu avea nici un fel de pretenţii, nu credea în miracole de nici un fel, credea puţin că o va duce până la capăt (avea 15 ani condamnare din care făcuse aproape 12 şi acum era la vârsta de 75 ani) şi de aceea căuta să-şi petreacă în linişte, fără evenimente spectaculoase, zilele, una câte una. În intimitatea lui lucra la mai multe proiecte, unul de roman istoric al Cantacuzinilor din epoca asupra căreia se oprise şi Dumas şi Sienkiewicz. Schiţa pe care ne-a expus-o odată, anunţa un ciclu amplu pe mai multe generaţii, care-şi plimbă eroii prin toată Europa, pe la Istambul şi pe la mormintele şi ctitoriile cantacuzine, cu jurăminte, lupte şi testamente spectaculoase. La fel aduna material pentru o galerie de portrete ale unor mame românce, ai căror fii fuseseră ucişi în ultimii 30 de ani.

Dacă noi - tineri pe atunci - ne mai revoltam împotriva mizeriei de toată ziua (şi motive erau destule), domnul Gane nu a protestat niciodată, nici faţă de noi, nici faţă de administraţie. Şi era poate cel mai ghinionist om pe care l-am cunoscut vreodată, când era vorba de conţinutul polonicului ce ni se deşerta în gamelă". (Nicolae Nicolau, „In memoriam Constantin Gane” în Din documentele rezistenței nr. 3, A.F.D.P.R., București, 1991, pp. 187-190)

Impresionantă mărturie despre sfârșitul lui Constantin Gane avem de la George Ungureanu, în cartea "Camera zero":

"Într-o seară, după numărătoare, [Alexandru Mironescu n.n.] intră în legătură, prin țeavă, cu Constantin Gane, aflat în celula de sub noi, la etajul unu. Acesta era pe sfârșite, de abia își mai trăgea sufletul. Suferea de spondiloză.

- Domnilor, ne zise profesorul, de abia pâlpâie viața în el, e pe sfârșite!

Nu mult după aceasta, Constantin Gane, cu un ultim efort, s-a ridicat la geam și a strigat:

"Aici este Constantin Gane. Să știți că mor în pușcăria asta nevinovat!"

După acest ultim strigăt, adresat de el acestei lumi rele, a fost scos pe brațe de un caraliu de serviciu și dus la spital, de unde după câteva zile a fost adus înapoi, tot pe brațe, căci nu avea mai mult de trezeci și cinci de kilograme. În celulă, între ceilalți, poposi doar pentru câteva ore și plecă în lumea libertății și liniștii veșnice. Erau orele douăsprezece de noapte, când se porni ca o grindină ropotul ciocăniturilor la țeavă, în întreg celularul, cu vestea morții celui care a scris "Trecute vieți de Doamne și Domnițe". A plecat în miez de noapte..."


Opera literară a lui Constantin Gane: 

Amintirile unui fost holeric, București, 1914;
Prin viroage și coclauri, București, 1922;
Pe aripa vremei, București, 1923;
Întâmplarea cea mare, București, 1927;
Trecute vieți de doamne și domnițe, I-III, București, 1932-1939; ediția București, 1999;
Farmece, București, 1933;
Acum o sută de ani, I-II, București, 1935;
P.P. Carp și locul său în istoria politică a țării, I-II, București, 1936;
Domnița Alexandrina Ghica și contele D'Antraigues, București, 1937;
Dincolo de zbuciumul veacului, București, 1939;
Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane, București, 1943;
Rădăcini, București, 1947.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

S-a Pogorât Duhul Sfânt peste Mănăstirea Agafton. Locul unde Eminescu a găsit Pacea - FOTO

Duminică, 16 Iunie 2019
2087

Agaftonul înflorește în fiecare duminică, însă există o zi în an când oamenii întrec în frumusețe florile. Pogorârea Sfântului Duh vine cu pa...

VIDEO - "Îmbătați de dragoste", un spectacol fierbinte și... o cerere în căsătorie pe scenă!

Sâmbătă, 15 Iunie 2019
1569

Sâmbătă seara, de la ora 18.00, s-a consumat în sala Teatrului "Mihai Eminescu" Botoșani premiera spectacolului "Îmbătați din dragoste", adaptare după "...

130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. "Să ascult în fiecare seară, ca la Mănăstirea Agafton, cum cântă Lumină lină"

Sâmbătă, 15 Iunie 2019
2040

"...ştii ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în ...