Curs de cusut cămăși tradiționale la Cafeneaua „La Barista” din Botoșani! (Foto)

Rolul acestui curs este de a (re)aminti însemnătatea cămășii, cea mai importantă piesă a portului tradițional!

În luna septembrie 2025 se împlinesc trei ani de când la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se organizează cursul de cusut cămăși tradiționale.

Rolul acestui curs este de a (re)aminti însemnătatea cămășii, cea mai importantă piesă a portului tradițional. Cămașa este capabilă să ne descopere natura specifică a portului popular dintr-o zonă anume, dar, în același timp, ea este cea care poate defini acel aspect denumit diversitatea în unitate a portului românesc.

 

Portul tradițional a reprezentat dintotdeauna o „carte de identitate”, iar cămașa devine semnul cel mai clar al modului în care un popor vorbește despre sine de-a lungul generațiilor. Femeia împungea acul în cânepa lucrată cu trudă, în bătaia vântului și lumina soarelui, dând naștere cămășilor tradiționale, păstrate și purtate până în zilele noastre.

Cămașa prindea cu adevărat viață, iar viață erau ornamentele care o îmbogățeau prin cromatică și veneau să adauge acel plus de suflu, transmițând mesaje codificate, un cod pe care îl cunoșteau.

”Modelele de pe cămășile cusute la curs sunt luate fie de pe alte cămăși vechi, fie din cărți și cataloage de specialitate, dorindu-ne totodată, să descifrăm și noi, la rândul nostru varietatea de motive cusute pe aceste piese de port.

Așadar, joi, 25 septembrie 2025, începând cu ora 16:30, la Cafeneaua „La Barista” (Pietonalul Unirii, nr.13, Botoșani), așteptăm alături de noi persoanele pasionate de cultură și piese de port. Doamnele din cadrul cursului de cusut vor împărtăși experiența dumnealor cu persoanele prezente la activitate, organizând și o mică expoziție cu cămășile în lucru, precum și cele finalizate,” au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atelier interactiv pentru preoți și preotese despre viața de familie, organizat într-o biserică din Botoșani!

astăzi, 18:30

Joi, 3 septembrie, la Parohia „Sfinții Voievozi” din Tudor Vladimirescu va avea loc un atelier interactiv dedicat preoților și preoteselor din cadrul Cercului pastoral „Sfân...

Botoșani: O fetiță diagnosticată cu cancer a murit la un an de zile, părinții au nevoie de sprijin să o înmormânteze!

astăzi, 17:55

O familie din Botoșani trece prin clipe deosebit de grele. Copilul lor a fost diagnosticat la un an de zile cu cancer la rinichi. Din nefericire, forma severă a bolii și greutatea au fost prea mult...

Președintele CJ Suceava promite că se va circula pe A7, din Dolhasca până la București, din august 2027!

astăzi, 15:37

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat vineri, după ședința de Consiliu Județean, că de luni vor fi dați în trafic încă 47 de kilometri din Autost...