Pe 9 septembrie, Biserica Ortodoxă în prăznuiește pe Cuviosul Onufrie de la Vorona. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe data de 8 septembrie 2005 la Mănăstirea Vorona și pe 9 septembrie la Mănăstirea Sihăstria Voronei.
A lăsat politica și a plecat în pustie
Cuviosul Onufrie (*1700 - 1789) a fost un om politic din Rusia Mică, după cum era numită în trecut Ucraina de astăzi. După unele izvoare istorice, Onufrie ar fi fost chiar guvernator al Rusiei Mici. Deși se spune că provenea din rândul nobilimii, este atras de viața duhovnicească. Într-o zi lasă viața politică și pleacă spre Moldova, în căutarea lui Paisie Velicicovschi (1722, Poltava, Ucraina - 1794, Neamț, România). Negăsindu-l la acea vreme, a trecut pe la Poiana Mărului, apoi s-a stabilit pentru o scurtă perioadă de timp la Mănăstirea Dragomirna. Aici, la Dragomirna, are loc întâlnirea dintre Onufrie și Paisie Velicicovschi, între cei doi legându-se o prietenie ce se va înduhovnici într-o relație de ucenic – duhovnic.
De la Mănăstirea Dragomirna, Onufrie pleacă spre Vorona, aflând că în codrii de aici viețuiesc mulți sihaștri ruși. Rămâne în ținutul Voronei, fiind atras de liniștea pădurii de la Sihăstrie. Cuviosul Onufrie a fost vreme de doi ani stareț al Mănăstirii Vorona, după care se va retrage la Sihăstria Voronei. A trăit într-un bordei de pământ, chiar pe locul unde astăzi se află mormântul Cuviosului.
Călugării Voronei au îngrijit Sfintele Moaște care, astăzi, se află în interiorul biserici, mii de credincioși ajungând în fiecare an spre închinare, în special în ziua de 9 septembrie.
Moaște ascunse în zidul bisericii
Spun părinții că, în perioada comunistă, sfintele moaște ale Sfântului Onufrie au fost ascunse în zidul bisericii, locul fiind mascat cu o icoană așezată peste ușiță. Ascunzătoarea era cunoscută chiar și de securiști, care dădeau locului târcoale, fără însă a avea curaj să atingă icoana. Protos. Ghedeon Huțănașu, starețul Mănăstiri Sihăstria Voronei, povestește că, într-o zi, unul dintre securiști s-a încumetat să apară în fața unui călugăr spre a-i da grabnică poruncă: să scoată osemintele din zid și să le arunce.
”Când eram eu frate, am prins o discuție între un securist și părintele egumen care era aici. Și securistul spunea: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? Cutremurat, părintele i-a spus: Dacă ești viteaz, hai în biserică, uite cheile, ia-le și aruncă-le dumneata! Securistul a spus: De ce eu? Matale să le arunci, că ești preot! Ba matale, că ești viteaz, i-a spus din nou părintele. Atunci securistul a plecat și de atunci nimeni nu a mai spus ceva despre moaștele Sfântului Cuvios Onufrie”, spune Protos. Ghedeon Huțănașu, starețul Mănăstiri Sihăstria Voronei.
Schitul ”Sfânta Treime” – Peștera, biserica din stâncă!
Drumul către Sihăstria Voronei se abate brusc, spre desișul pădurii. Fără indicatoare, pelerinii se bazează doar pe ”știința din om în om”. La o margine de cărare se zărește un indiciu care îi îndeamnă pe temerari să urce către Peștera Sihăstria. Drumul este aproape pieptiș, pe o potecă ce oferă perspective largi către splendoarea pădurii. Sus, în vârf, peisajul se dezvăluie deodată, ca un dar de preț. Peștera Sfântului Onufrie este mai degrabă un simbol, o pildă creștină despre ce înseamnă smerenia, pacea sufletului, rugăciunea și adânca postire. Un loc de meditație creștină, un popas pe care fiecare credincios trebuie să îl facă.
Cunoscută astăzi drept Peștera Sfântului Onufrie, fiind căutată de creștinii care se aventurează în adâncul pădurii, locul pare să nu fi avut nicio legătură cu viața Sfântului. Și asta pentru că acest lăcaș a fost construit mult mai târziu și demolat foarte repede.
Astăzi, locul aflat la aproximativ 1,5 km de Mănăstirea Sihăstria, în inima codrului, mai păstrează urmele unui paraclis care a fost construit cu hramul Sfânta Treime, între anii 1944 – 1951, de către monahul Ioachim Boghean, viețuitor în Mănăstirea Sihăstria Voronei, egumen fiind protosinghelul Ghedeon Verenciuc. Paraclisul împlinea o făgăduință făcută de monahi către Dumnezeu, și anume aceea de a păzi odoarele mănăstirii de invazia sovietică.
Biserica, la momentul construirii ei unică în Moldova, a fost sfințită de Mitropolitul Sebastian Rusan în anul 1951, când i s-a dat și hramul Sfânta Treime.
Și această biserică, la fel ca alte sute de locașuri din România acelei vremi, avea să fie demolată ca urmare a aplicării Decretului nr. 410 din 1959, iar viețuitorii au fost mutați în obștea mănăstirii Sihăstria Voronei.
Astăzi, pelerinii care ajung sus, la Peșteră, găsesc doar altarul săpat în stâncă.
.jpg)
