MEMORIA ZILEI: Născută la Botoșani, Cornelia din Moldova a fost a treia femeie-medic din istoria României!

Născută într-o zi de 9 iunie, la Botoșani. A fost una dintre primele femei-medic din România! A scris și poezii, Nicolae Iorga spunând despre ea că este o "poetă delicată". A căutat toată viața să se lumineze pe sine înainte de a instrui pe alţii. Pe piatra funerară a mormântului ei este inscripţionat numele "Cornelia din Moldova".

MEMORIA ZILEI: Născută la Botoșani, Cornelia din Moldova a fost a treia femeie-medic din istoria României!

Cornelia Kernbach

În urmă cu 105 ani apărea manualul "Noțiuni de medicină și farmacie populară". Autoarea acestui manual, Cornelia Kernbach, s-a născut în 9 iunie 1866, la Botoşani, în familia unui funcţionar de la poştă, Iosif. Mama, Otilia, lucra la Şcoala de fete.

Cornelia Kernbach a obţinut Bacalaureatul în litere şi ştiinţe la Iaşi, în 1883. A continuat  studiile în Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe naturale, iar începând cu 1885 şi la Facultatea de medicină (cu teza de doctorat "Convulsiuni infantile. Studiu experimental şi clinic"). A activat sub îndrumarea dr. I. Vlădoianu, dr. N. C. Thomescu.

 

Cornelia Kernbach a fost a treia femeie-medic din România, absolventă a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, după Hermina Walch Kaminscki şi Olga Tulbure-Secara.

În ianuarie 1894 a plecat la Paris, pentru specializare. Prof. dr. Alex. Obregia, care a semnat prefaţa manualului "Noțiuni de medicină și farmacie populară", preciza: "Totul e în cuvinte lămurite pe înţelesul tuturor, cuprinzând toate cunoştinţele trebuitoare cu legătură metodică între părţi şi numeroase ilustraţii potrivit alese".

"Cornelia din Moldova" a debutat și în literatură. A fost "o poetă delicată", aşa cum o caracteriza N. Iorga, însetată de viaţă şi de cunoaştere. După o prelungă tăcere, în 1916, a reuşit să strângă într-un volum de 205 pagini poeziile "Câte au fost", sub pseudonimul de Cornelia din Moldova, fiind ilustrate de Jean Steriade şi Alexandru Satmary, pictori şi graficieni de renume.
Poeziile nu sunt datate, dar la fiecare în parte este trecută localitatea unde a fost scrisă, în ţară: în oraşul său natal Botoşani, la mânăstiri (Agapia, Sihla, Sihăstria), Dorohoi, Sinaia, Poiana Ţapului, în străinătate: la Paris, Saint-Cloud, Sèvres, Roma, Neapoli, Veneţia, San Remo, Monte Carlo, Karlsbad.

A publicat în Românul, Lupta, Viaţa românească, Revista nouă, Tribuna liberă, Dochia, Viitorul româncelor, dar şi în presa din Botosani.

Până la 12 aprilie 1933, când a trecut la cele vesnice, Cornelia Kernbach-Tatuşescu a căutat să se lumineze pe sine înainte de a instrui pe alţii. A fost înmormântată în cimitirul Sfânta Vineri din București, având pe piatra funerară inscripţionat numele Cornelia din Moldova.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

15 noiembrie: Revolta de la Brașov și povestea ”novembriștilor” deportați la Botoșani!

Saturday, 15 November 2025

15 noiembrie 1987. Câți dintre români știu ce se întâmpla în urmă cu 38 de ani la Brașov? Câți dintre noi ne mai gândim la oamenii care au suferit chinur...

Povești la cafea: Am intrat singuri, dar am ieșit împreună!

Friday, 14 November 2025

Joi, 13 noiembrie. Din nou în cinema, după proiecția de gală de săptămâna trecută. ”Cravata galbenă”. Sute de oameni în sală, de toate vârstele. O emoție, ...

Un reputat profesor botoșănean, unul dintre cei trei ”frați de poveste”, s-a stins din viață!

Friday, 14 November 2025

A format generații întregi de studenți, a îndrumat zeci de doctoranzi și a scris mii de pagini de istorie și cultură, aducând contribuții importante la cercetarea românea...