Născută în Botoșani în urmă cu mai bine de trei decenii, Ioana Pînzariu este absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” din orașul natal, unde a studiat Percuția. Tot aici, la Botoșani, a învățat să cânte la pian, chitară, tot soiul de instrumente de percuție, dar și-a perfecționat și vocea. A fost dintotdeauna pasionată de muzică, lectură, poezie, dans. După liceu, a absolvit Facultatea de Științe Politice la Universitatea București, apoi – în același oraș – Universitatea Națională de Muzică, cu stagii la Komitas State Conservatory of Yerevan.
Astăzi, Ioana Pînzariu este compozitor, profesor, doctor în muzică și antreprenor. Călătorește în toată lumea, dansează, dar mai ales pregătește tineri printr-un ”plan de educație artistică unic”. Este și motivul pentru care Psychologies România îi conferă recunoașterea meritelor deosebite în plan educațional.
Nominalizată la Gala Premiilor „Fii autoarea vieții tale"
Pe 27 ianuarie 2027, Psychologies România organizează Gala Premiilor „Fii autoarea vieții tale", un eveniment dedicat femeilor care deschid drumuri, creează comunități, care îi sprijină pe ceilalți și transformă experiența personală într-o contribuție reală.
Premiile „Fii autoarea vieții tale" aduc pe scenă femeile care inspiră prin poveștile lor de viață și prin performanțele excepționale în leadership, antreprenoriat, cultură, știință, comunicare, psihologie și implicare socială.
Gala Psychologies 2027 reunește nu mai puțin de 15 categorii, de la Antreprenoriat feminin, Leadership care inspiră, Educație care schimbă vieți sau Psihologie și echilibru interior, la Creatoare de comunități, Creatoare de conținut & influență pozitivă, Autoare de carte ori Arte și cultură.
La categoria Educație care schimbă vieți o regăsim pe Ioana Pînzariu, cea care ne-a încântat ani la rând cu vocea minunată, pe scenă ori în cadrul unor evenimente culturale de ținută.
Visează la o universitate privată de muzică!
Prezentarea de care Ioana Pînzariu beneficiază, pe platforma premii.psychologies.ro, evidențiază nu doar consistența componentei profesionale, cât mai ales contribuția de excepție la dezvoltarea artistică și educațională a comunităților:
Compozitor, profesor, antreprenor, și doctor în muzică, Ioana Pînzariu este fondatoarea OctaGroove Music School și co-fondator Casa de Arte by OctaGroove, unde pregătește tineri printr-un plan de educație artistică unic. Este, deopotrivă, și președintele asociației IPSI, prin care urmărește să ofere oportunități de formare și tinerilor cu oportunități reduse. Anul acesta, prin cele două, a reușit să trimită peste 100 de tineri în proiecte Erasmus+ în Spania, Franța, Grecia, Bosnia, Polonia și Finlanda pentru a beneficia de educație non-formală, pentru sesiuni de creație și înregistrări, concerte cu orchestre internaționale sau dezvoltare de parteneriate instituționale. Își dorește să schimbe învățământul muzical românesc și să fondeze o universitate privată de muzică, unde studenții să beneficieze de o formare completă, care să îi pregătească pentru intrarea în industria muzicală internațională, dar și să îi sprijine la începutul carierei lor.
Ioana Pînzariu poate fi votată pe platformă, la categoria amintită, AICI.
”Muzica l-a salvat!”
Mesajele celor care o susțin pe Ioana Pînzariu nu sunt mai puțin valoroase, cuvintele conturând, dacă mai era nevoie, o personalitate artistică puternică, o implicare deplină în fiecare proiect, dar și empatie și dedicare până la capăt. ”O susțin pe Ioana pentru că, dincolo de profesor, este un foarte bun pedagog. Pentru că, dincolo de talent, munca etc., Ioana vede copilul din spate. Îi înțelege sentimentele, dificultățile și se adaptează. Și cel mai important, nu renunță în fața unui copil mai dificil. Am venit la Ioana cu două cauze pierdute (după părerea multora), doi copii cu traume multiple și dificultăți emoționale. Unul dintre ei se pregătește de admiterea la Conservator. Muzica l-a salvat”, mărturisește Diana Crăciun.
Ioana Pînzariu: ”Mă bucură mult această nominalizare!”
Nominalizarea la Gala Psychologies 2027, categoria Educație care schimbă vieți, reprezintă o recunoaștere a muncii și a rezultatelor de excepție, spune Ioana Pînzariu, precum și o motivație pentru proiectele planificate.
”Mă bucură mult această nominalizare, pentru că îmi recunoaște munca din ultimii cincisprezece ani, care nu ar fi fost posibilă fără oamenii care m-au îndrumat și care m-au încurajat. Ultimii ani mi-au adus multe bucurii în cariera artistică: am primit titlul de doctor, am scris muzica pentru documentarul "Via Transilvanica" comandat de televiziunea ARTE, am deschis Casa de Arte by OctaGroove și am făcut numeroase proiecte internaționale, însă știu că adevărata schimbare reușesc să o declanșez ca pedagog și ca îndrumător, iar în ultimii ani, de când am fondat asociația IPSI, o mare parte a timpului meu este ocupat de arhitectura unor proiecte comunitare, locale sau internaționale, cu intenția de a contribui la dezvoltarea tinerilor cu oportunități de care altfel nu ar avea parte”, ne-a spus Ioana Pînzariu.
