Mătușa Alexandra îi scrie în fiecare an lui Eminescu

"Frumusețea poeziei este cu atât mai desăvârșită cu cât o găsești mai des în ochiul și sufletul omului. A cunoaște un om frumos, dincolo de tot ce-i lumesc, e inegalabil", spune mătușa Alexandra.

Mătușa Alexandra îi scrie în fiecare an lui Eminescu

Între definiția cioraniană a sufletului, „hienă patetică”, și cea aforistică a lui Costel Zăgan, „ecoul lui Dumnezeu”, cred că mătușa Alexandra Șerban, o femeie de 74 de ani din satul Cocorăști Colț, județul Prahova, se așază cu lucrarea sufletului ei în umbra celei de a doua definiții. Căci această țărancă simplă, care în fiecare an îi scrie de ziua lui o poezie lui Eminescu, poartă ca pe un ecou în sine dimensiunea „infinitului neștiut”, ascultă și răspunde în versuri simple, ca „un fiu de împărat”, chemării lui Dumnezeu.

Rare sunt întâlnirile pe care viața ți le scoate în cale, mai ales astăzi, cu oameni care se trăiesc pe sine în lumină, luminând cu persoana lor jur-împrejurul. De aceea sunt atât de prețioase. De o asemenea experiență am avut parte la începutul primăverii, cu ploi sălbăticite și zăpezi efemere scăpate din zăgazurile cerului, când drumurile muncii m-au purtat între apele Prahovei și Cricovului Dulce, în satul Cocorăști Colț, județul Prahova. Acolo am cunoscut-o, prin bunăvoința părintelui paroh Mihai David, pe mătușa Alexandra Șerban. O femeie de 74 de ani, cu trei copii, patru nepoți și cu un soț plecat la Domnul cu doi ani în urmă. O memorie vie a locului, în care datele satului, amintirile, evenimentele lui conviețuiesc între filele unor caiete, alături de poeziile, cugetările și însemnările fugare ale acestei femei, care bate cu inima la porțile cerului și cercetează cu sufletul tainele lumii lui Dumnezeu și adâncurile veșniciei.

Lui Eminescu îi scrie în fiecare an câte o poezie, de ziua lui. "Am zeci de poezii pentru el. Citindu-i cărțile și învățându-i poeziile la școală, mi-au plăcut rimele lui, puterea cu care pătrunde în trecut, prezent și viitor, cu o cunoaștere neînțeleasă, aproape supranaturală. Iată câteva versuri din poezia "Eminescu": Iar te-arăți din nemurire./ Nu la toți, puțin te văd./ Ești un astru printre stele/ Ce cobori din când în când./ Unii te-au văzut prin codru,/ Alții stând lângă izvor./ Erai nins de flori de tei/ Și culcat pe-un pat de flori./ De unde ai avut și rime, gânduri multe la un loc?/ Nu cumva în nopți cu lună n-aveai liniște deloc?/ Mintea ți-i nimb de lumină./Nu oriunde se așază./ Ci din ceruri ți-este dată,/ Pentru oameni ești o rază."

În inima acestei femei, lumea se adună cu toate ale ei și capătă sens doar în relație cu Creatorul.

"Întotdeauna mă gândesc la Dumnezeu. Și știu că fără El nimic nu e', spune mama Alexandra. Și, ca să convingă, citește din poezia 'O rugă către tine, Doamne": "Din lumea veșniciei Tu ai venit Iisus/ Ca dar de mângâiere către pământ de sus./ Cuvânt și mântuire prin tine au venit,/ Și viață și iubire din Tine au izvorât." Apoi, din "Ora de trezire": „Iată, ceasul vremii sună,/ Ora-i de trezire, sus!/ Vine Mirele Iisus,/ Credincioșii se adună./ Multe rele sunt în lume/ Ce ne fac ca să cădem./ Puțini vor ca să se lupte,/ Restul sub păcate gem./ Tot ce este pe pământ/ Este goană după vânt./ De aceea, măi, creștine,/ Ține candela cu tine./ De ulei să fie plină/ Ca mereu să ai lumină./ Căci lumina-i de la Domnul/ O poate primi tot omul./ Iată, ceasul vremii sună,/ Când se va întoarce Domnul,/ O eternă fericire/ Ori o vecinică pieire."

Chemarea infinitului

Printre versurile scrise pe caiet, scânteiază uneori câte o consemnare fugară, ce ne-o arată vie și implicată pe mama Alexandra în însăși starea ei: „E 1 octombrie 2011, nu pot să dorm. Scriu. E noapte”. Apoi, dintr-odată, țâșnește câte o cugetare ca:
"Frumusețea poeziei este cu atât mai desăvârșită cu cât o găsești mai des în ochiul și sufletul omului". Sau: "A cunoaște un om frumos, dincolo de tot ce-i lumesc, e inegalabil”. Ori „Eu am avut șansa divină de a crește lăstărel, mângâiată de cuvinte și armonia unei poezii, care m-au crescut și m-au învățat că dragostea învinge".

"Scriu când plouă, ninge, e nor și vânt, și sunt singură cu gândurile mele. Și când tună și fulgeră, și când e soare, și vreme frumoasă scriu. Tot ce scriu eu se va pierde, numai Domnul este veșnic”, îmi mărturisește femeia dorul și luminarea ei.
Poate că n-aș fi înțeles simțirea „împărătească” a acestei femei, care se trăiește pe sine în lumină, dacă nu i-aș fi citit și poezia „Chemare”: „Pe mine mă cheamă-ntruna/ Infinitul neștiut./ Eu aș vrea să stau aicea,/ Dar chemarea s-a făcut./ Cât de singur este omul,/ Cât de mic și ne-nsemnat,/ Numai când te cheamă Domnul/ Tu ești fiu de împărat."

Și poate nici eu nu aș fi fost mai bogat și mai bun decât sunt. Mulțumesc, mătușă Alexandra, pentru această întâlnire pe care mi-ai umplut-o cu lumină...

Dumitru Manolache, în Ziarul Lumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Ministrul Turismului promite ca toti cetatenii vor primi tichete de vacanta pana in aprilie

astăzi, 10:49
199

Toti bugetarii vor primi vouchere de vacanta pana in martie-aprilie, a declarat Ministrul Turismului Mircea Titus Dobre, la Sinaia. Termenul de acordare ar putea fi respectat in conditiile in care exi...

Dacă șofezi fără rovinietă, fapta se va prescrie în patru luni, nu în șase, cum se întâmplă acum

astăzi, 10:25
300

În cazul persoanelor care circulă cu mașinile pe drumurile publice fără a avea rovinietă valabilă, fapta se va prescrie în patru luni de la săvârșire, conform unui proiect de...

Principesa Margareta a ales să nu fie regină. Ce titlu va avea!

astăzi, 09:57
608

Principesa Margareta a ales să nu folosească titlul de Regină. Fiica cea mare a regelui Mihai va fi Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei. Acesta este un titlu pe care chiar regele Mihai i l...