Marile natiuni ale lumii isi respecta simbolurile nationale, conservindu-le si punindu-le in valoare printr-o memorie vie, aratata celor ce sunt, ca astfel aceasta sa ramina la fel pentru posteritate. Desi romanii au demonstrat-o cu asupra de masura ca isi respecta inaintasii, nu intotdeauna au facut-o si cum trebuie.
Daca francezii il au, in domeniul literaturii, pe Victor Hugo, ca marca identitara, germanii, pe Goethe, englezii, pe Shakespeare, italienii, pe Dante si Petrarca, spaniolii, pe Cervantes, rusii, pe Puskin, grecii pe Homer, romanii il au pe Eminescu. Felul in care celelalte natiuni isi pun in valoare numele care le-au dat identitate sau le-au intarit-o in timp prin valoarea lor inestimabila nu este deloc asemanator cum, in trecerea timpului, cu tot felul de valuri seceratoare, au reusit romanii sa puna in valoare numele si deplinatatea operei eminesciene. Si vreau sa ma refer in continuare doar la aspectul muzeal, adica la acel ce tine de organizarea unui muzeu dedicat unei astfel de personalitatii. Ca asupra operei eminesciene, desi au trebuit zeci de ani sa se termine editia Perpessicius, si ea cu suficiente gauri, obligatoriu de acoperit, nu se poate spune ca nu s-au facut eforturi considerabile, doar in plan national, nu si universal. Printr-o incetatenire impusa de renumele unui istoric literar de marca lui George Calinescu, data nasterii lui Eminescu a ramas cea de 15 ianuarie 1850, in loc de 20 decembrie 1849.
Cum, de asemenea, locul nasterii, pentru multi, datorita existentei unei case memoriale acolo, a ramas Ipotestii, si nu Botosanii. Si din acest spirit, in privinta pastrarii vii a memoriei poetului national, Ipotestii au devenit tinta eventualelor pelerinaje si aproape deloc Botosanii, locul adevarat al nasterii lui Mihai Eminescu, intr-o casa obtinuta ca dota de la tatal sau de Raluca Iurascu la casatoria cu Gheorghe Eminovici, casa aflata in imediata apropiere de Biserica Uspenia, in care pruncul Mihail a fost botezat. Iata cel putin doua elemente care ar putea determina, atit pe edilii locali, cit si pe guvernantii Romaniei, sa insemne acel loc cu un muzeu national dedicat vietii si operei lui Mihai Eminescu. In acea casa, pina la virsta de cinci ani, a copilarit Eminescu, formindu-si primele impresii de viata, intr-un tirg de traditie, plin cu tot felul de lume, de nationalitati conlocuitoare, ca sa le spunem asa, de la armeni, asezati aici de prin secolul XIII, evrei, foarte multi, si ei cu un trecut destul de important pentru istoria Botosanilor, greci, lipoveni, cehi, polonezi, italieni, austrieci, pentru care Gheorghe Eminovici, se stie dupa cum a preferat sa-si trimita copiii la scolile lor, avea un mare respect, romani, evident, dar si tigani - o lume care i-a putut deschide copilului, daca nu un adevarat univers, macar curiozitati care mai tirziu i s-au clarificat.
Este adevarat ca acea casa, instrainata de Gheorghe Eminovici, dupa cumpararea mosiei de la Ipotesti, astazi nu mai exista, ea luind foc in iunie 1887, cind intreg centrul Botosanilor a ars intr-un incendiu devastator, poate si in privirile uimite ale lui Mihai Eminescu, aflat in acea perioada la Botosani, bolnav, la Harieta, in asteptarea unei rente de la Primaria Botosani, care, si din acel motiv, al incendiului de atunci, i-a aminat acordarea acelei minime si indelung disputate pensii. Pe locul pe care s-a aflat casa in care s-a nascut Eminescu, asa cum a scris tatal lui pe paginile unei Biblii – „azi, 20 decembrie 1849, s-a nascut fiul nostru, Mihail” -, s-a zidit in acelasi an un complex de case in stil austriac, cu balcoane in feronerie lucrata la Viena, complex ce poate fi vazut si astazi si care ar putea deveni principalul fond imobiliar necesar pentru inaugurarea acolo a Muzeului National Eminescu.
Acest aspect n-ar exclude citusi de putin ceea ce s-a facut pina acum la Ipotesti, unde exista Casa Memoriala, refacuta recent dupa modelul celei initiale, un muzeu cu o structura si tematica suficient de improvizate ca sa reprezinte cu adevarat ceea ce a insemnat si inseamna pentru Romania Mihai Eminescu. Ba dimpotriva, ar completa, ar aduce un plus de interes in zona printr-o punere in parametrii adevarului istoric memoria celui ce-a dat identitate incontestabila limbii romane.
GELLU DORIAN - Pledoarie pentru un MUZEU NATIONAL EMINESCU la Botosani (I)
Stiri Botosani Wednesday, 17 September 2008 CulturăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime la discuție cu Grozavu: ,,Le-am promis oamenilor din Botoșani că anul ăsta nu vor mai avea emoțiile de anul trecut”! (Video)
Valeriu Iftime, finanțatorul clubului FC Botoșani, a postat, sâmbătă, 18 ianuarie, un clip video în care își arată mulțumirea către actualul antrenor al echipei FC Botoșani....
Creștinii ortodocși care respectă calendarul de stil vechi au marcat astăzi Ajunul Bobotezei și se pregătesc de sărbătorirea Botezul Domnului!
Potrivit canoanelor bisericești, Mântuitorul Iisus Hristos a început să propovăduiască atunci când a împlinit 30 de ani, după ce a primit botezul în apa Iordanului d...
Elevii din clasele primare, excluși de la olimpiadele și concursurile școlare în 2025!
Elevii claselor primare nu pot participa în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale ale căror calendare de desfășurare au fost anunțate recent de ministeru...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.36 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici