Casa Memoriala Goethe din Weimar – un autentic muzeu dedicat unei personalitati identitare pentru o natiune -, nu ar fi suficienta daca nu ar exista la citeva sute de metri Garde Goethe, un parc de peste zece hectare, fost loc de plimbare a poetului german, parc ce atrage valuri de turisti interesati de cultura germana astfel conservata, intr-un spatiu cum este cel al Weimarului.
Nimic nu-i mai impiedica pe romani sa fie si ei la fel de orgoliosi si mindri cu cel mai mare poet al lor, realizind la Botosani si Ipotesti cu adevarat un Weimar al Romaniei. Si asta cu atit mai mult cu cit, in ultima perioada, printr-o decizie a conducerii Memorialului Ipotesti - Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, institutie aflata, ca un autentic camin cultural, sub administrarea Consiliului Judetean Botosani, Ipotestii, ca „muzeu” dedicat memoriei poetului national al romanilor, este din ce in ce mai izolat si mai anonim.
De la simpla lui mediatizare care, in fond pentru un astfel de loc ce se doreste a fi si un important punct turistic, ar trebui sa fie preocuparea de asalt, de impunere a imaginii printr-un marketing insistent al unui compartiment special al Memorialului, si pina la manifestarile de fond de peste an, totul este inexistent, ori fad atunci cind ceva se face. Si asta dupa un principiu adoptat de conducerea Memorialului care spune asa: „mult in putin”. Or acest „putin” tinde sa devina si el un nimic absolut. Daca de indrepti, ca turist sa spunem, spre locul de nastere al lui Puskin, de exemplu, de la sute de kilometri vei fi avertizat de mari panouri publicitare ca te afli in drum spre „Doma Puskina”, cu imaginea acesteia. La fel, din toate directiile venind spre Weimar, vei fi avertizat de mari panouri publicitare si imbiat sa ajungi la „Zimmer Goethe & Garden Goethe”. La fel si spre Stratford, locul in care Memorialul Shakespeare, infiintat in 1932, cuprinde un teatru, o biblioteca si o galerie de tablouri, vei fi informat peste tot de existenta acestuia, prin tot felul de modalitati, de la pliante, albume, calendare, semne pina la panouri publicitare intr-o desavirsita estetica de marketing.
Domeniul Puskin cuprinde un intreg spatiu in care poti intra in contact cu opera acestuia dar si cu aspecte din viata poetului. Nu mai vorbesc la Weimar unde totul, cel putin in casa memoriala, fostul sediu al primariei din acea vreme, pare a fi ca atunci, lasat asa ca in clipa cind Goethe a parasit aceasta lume. Or la Ipotesti lucrurile nu stau deloc asa, desi fondul si fondurile de acolo sunt destul de importante si demne oricind de a fi puse in valoare altfel decit pina acum. Acolo exista, cum am spus, o casa memoriala, si ea refacuta in mai multe rinduri si intrata odata cu tranzactiile de mosii care au avut loc de-a lungul timpului in proprietatea altora, pina cind, in 1949, toate proprietatile de la Ipotesti au fost expropriate si intrate in administrarea statului roman.
Locuinta de acolo, modesta in fond, o fost impusa drept casa memoriala, in sensul adevarat al cuvintului, abia prin 1969, la implinirea a optzeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, dupa ce cu treizeci de ani in urma, la cincizeci de ani de la moartea poetului, prin colecta publica, Nicolae Iorga ctitorea singura biserica din lume dedicata memoriei unui poet, biserica inceputa in 1935 si terminata in 1939. Exista, de asemenea, bisericuta Eminovicilor, singura atractie turistica in aspectul initial, asa cum a vazut-o si Eminescu; alaturi mormintele parintilor si ale celor doi frati ingropati acolo. Mai exista, prin eforturile din ultima perioada, un muzeu dedicat vietii si operei poetului, nedefinitivat, cu elementele muzeale ramase la stadiul de improvizatie de la inaugurare; o Biblioteca Nationala de Poezie, infiintata la initiativa lui Laurentiu Ulici, care a si donat peste sase mii de unitati de biblioteca, in cea mai mare parte carti cu autografele poetilor care i-au oferit, in timp, acele cartii criticului literar despre care, in cea mai mare parte, acesta a si scris (biblioteca cuprinde si alte donatii importante); un amfiteatru ce poarta numele lui Laurentiu Ulici, o galerie de arta ce poarta numele lui Horia Bernea, pentru expozitii ocazionale; un complex de sapte vile cu locuri de cazare; un campus impunator ca spatiu, cu un amfiteatru in aer liber- spatii neutilizate la adevarata lor capacitate si din cauza ca acel loc nu este scos in evidenta prin reteaua de informare: panouri publicitare puse de la distante mari pe drumurile ce duc spre Botosani, pliante, spoturi publicitare despre Ipotesti, albume despre muzeul de acolo, despre Casa Memoriala, cu colectiile de arta de acolo si asa mai departe.
Memorialul Ipotesti are aceste posibilitati, ba chiar finanteaza unele aparitii editoriale, dar ele sunt or cartile directorului, in fond monografii ale Casei Memoriale, or cartile unor colaboratori apropiati, atrasi prin indemnizatii in urma carora acestia au obligatia sa scrie si sa publice o carte. Dar aceste lucruri raman in acelasi anonimat in care a ramas si Premiul National de Critica si Istorie Literara „Petru Cretia”, ajuns la a treia editie, avindu-i ca laureati, pina in prezent, pe Pompiliu Craciunescu, Corin Braga si Simona Modreanu, valori incontestabile ele eseisticii romanesti recente, dar care, spre deosibire de Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Stefanescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Livius Ciocirlie, Mihai Zamfir, Ion Pop , Al. Calinescu, Al. Cistelecan si altii, n-au facut mai nimic pentru critica si istoria literara, ca sa justifice titulatura premiului. Alta ar fi fost si greutatea si importanta acestui premiu daca acesta ar fi fost acordat, sa zicem, pe decursul celor trei editii, lui Nicolae Manolescu, Alex. Stefanescu pentru „Istoria literaturii romane contemporane, 1941-2000”, lucrare ce se impunea astfel premiata, sau Gheorghe Grigurcu. Insa criteriile impuse in acordarea acestui premiu sunt la indemina conducerii de acolo, girate, totusi, de un nume de greutatea lui Basarab Nicolescu.
Este doar un singur aspect, ce-i drept minor, care ar putea defini clar de ce anonimatul existentei Memorialului Ipotesti este in plina crestere si izolarea locului o strategie a conducerii de acolo. Revenind la ideea initiala a acestui articol, singura iesire dintr-o astfel de situatie este aceea a infiintarii la Botosani a Muzeului National Eminescu, institutie sub patronajul direct al Guvernului Romaniei, cu implicare nationala si locala, care ar impune respectul cuvenit fata de memoria poetului Mihai Eminescu. Fezabilitatea unui astfel de proiect s-ar face simtita imediat prin impunerea adevarului istoric despre ceea ce trebuie sa reprezinte o astfel de punere in valoare.
Principalele elemente pentru inceperea unui astfel de proiect exista: cladirea in care acesta sa functioneze, in situl arhitectonic de tip medieval al centrului vechi din Botosani, care va intra in curind in renovare si consolidare, pe chiar locul in care s-a aflat casa in care s-a nascut Eminescu, alaturi fiind un alt punct de interes turistic – Biserica Uspenia, ctitorie a Doamnei Elena Rares, biserica in care a fost botezat Eminescu; spatiile de acolo, readecvate unui spatiu muzeistic, ar putea adaposti o galerie de arta, o biblioteca a tuturor editiile Eminescu si a manuscriselor in forma editata de Academia Romana, studiile scrise peste ani despre viata si opera lui Eminescu, precum si un spatiu dedicat Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu”, spatiu ce ar evidentia astfel pe cei mai importanti poeti romani contemporani laureati ai acestui premiu, urmasi ,in spirit, ai marelui poet etc. Astfel, legat cu Memorialul de la Ipotesti, muzeul ar impune zona ca un adevarat brand, asa cum este Weimar-ul pentru germani.
