Franz Liszt
In secolul XIX, un pianist virtuoz electriza salile de concert ale lumii muzicale, incat era comparat cu Paganini. Se numea Franz Liszt si avea meritul de a fi un compozitor valoros. Cele doua Concerte pentru pian si orchestra, Simfonia Faust, Simfonia Divina comedie dupa Dante, Poemul simfonic Preludiile, Anii de pelerinaj, lucrari celebre pentru pian, inspirate din calatoriile sale, din poezia naturii si din dragostea sa pentru fiinta iubita, Oratoriul Cristus, fiind cele mai insemnate creatii, mereu prezente in repertoriul universal. Muzica lui se caracterizeaza prin sensibilitate elevata, vibratie emotionala intensa, trairi afective de mare contrast. Printr-o impresionanta factura poetica. O fuziune perfecta intre muzica si poezie. Prin stralucire si monumentalitate. Liszt a trait intre anii 1811 - 1886. Tatal sau, maghiar, violoncelist in orchestra printului Esterhazy, mama sa austriaca. La 10 ani incepea studiul muzical la Viena cu Salieri si Czerny. In anul urmator canta pentru prima oara in public, la 14 ani compunea prima lucrare. Peste putini ani concerteaza in saloanele Parisului, cunoscandu-i pe Paganini, Berlioz, Chopin, care va avea un rol important in evolutia sa muzicala. O intalneste si convietuieste multi ani cu contesa Marie d Agoult, persoana care a fost hotaratoare in primii ani ai carierei sale. Ani in sir efectueaza turnee de concert ca pianist virtuoz in toate marile orase europene. Dupa 1847, in urma unui concert la Kiev, o cunostea pe printesa Wittgenstein, cu care va convietui in a doua parte a vietii. Ea l-a convins sa renunte la cariera de pianist, pentru a se consacra compozitiei, perioada in care s-a stabilit in orasul german Weimar si in care compune cele mai valoroase opusuri ale sale.
Franz Liszt era o persoana iesita din comun si ca artist, si ca om. O personalitate fascinanta, hipnotizand auditoriul prin arta sa de pianist. Fascinant, fiind si un intelectual de mare distinctie si comportament. Dispunea de un orizont intelectal vast, format prin lecturi din domeniul artelor, literaturii, filosofiei, stiintei. Placut si distins in discutii, maniere. Fascinant, avand si un fizic atragator. Inalt, de o faptura delicata, cu plete blonde si ochi albastri. Un profil de efigie florentina, amintind de imaginea lui Dante. O privire semeata, vultureasca. Explicabil cum de a fost unul dintre cei mai curtati muzicieni ai vremii de catre femeile frumoase si distinse de atunci. In primul rand Lola Montez, prietena a regelui Bavariei, contesa Marie d Agoult, printesa Wittgenstein. Doar Hugo, Talleyrand, d Anunzio ar putea sa fie asemenea in aceasta privinta.
Romanul de dragoste intre Liszt si Marie d Agoult s-a infiripat la Paris, in 1833. Marie, o fiinta cultivata, de o frumusete remarcabila, se distingea prin farmec personal. Pentru frumusetea si farmecul ei i se spunea Diana saloanelor pariziene. In anul 1845, Liszt si Marie s-au intalnit in Elvetia si au ramas impreuna ca doi indragostiti multi ani. Au vizitat atunci Elvetia si Italia, incantati de peisajul fascinant si de operele de arta din orasele vizitate. Emotiile incercate, colorate si potentate de fiorul dragostei lor, l-au inspirat pe compozitor, compunand o suita de lucrari pentru pian, de o frumusete si valoare artistica rar egalata, Anii de pelerinaj. Ciclul contine trei parti: Elvetia, Italia, Roma. Studii pentru pian cu caracter de amintiri, de confidenta si de natura. Valabila poezia a naturii, exprimand trairile, emotiile compozitorului in fata miracolului naturii. Cele mai frumoase studii din grupul Elvetia: Pe lacul Wallestad, Valea Oberman, Capela lui Wilhelm Tell, Clopotele Genevei. Sunt studii atat de mult pretuite de compozitor, incat le numea: copiii mei iubiti.
In perioada anilor 1847-1860, Liszt si-a insotit viata cu contesa Wittgenstein. Din vila in care locuiau cei doi prieteni si indragostiti, langa orasul Weimar, au creat un veritabil templu al spiritului, cautat de catre toate marile personalitati ale culturii vremii. Amfitrionii creau prin discutii o atmosfera de elevatie spirituala. Printesa era o fiinta blanda, altruista, cu o privire inteligenta, cum nu se poate exprima prin cuvinte si cu vaste cunostinte in varii domenii. Trairile romatice ale celor doi indragostiti se reflecta indirect, ca si odinioara pentru Marie, tot in Anii de pelerinaj. In noile studii. Intre ele si splendidul studiu Jocurile de apa de la Villa d Este. Compozitorul venea sa locuiasca vara, cateva luni, la vila amintita, in peisajul sau mirific. Despre paradisul acelor locuri, scaldate in lumina, in azur si in susurul scanteietor al fantanilor din parc, Liszt scria: Nu mai am nevoie sa caut un Eldorado, pentru ca l-am aflat aici, in mijlocul peisajului cu paduri de maslini, de chiparosi mareti, privind catre mare. Muzica studiului Jocurile de apa de la Villa d Este evoca nebanuit de emotionant, de incantator, miracolul naturii si trairile compozitorului in vecinatatea lor.
La raspantia dintre cele doua mari iubiri se situeaza alte doua capodopere, concertistice, Concertele pentru pian si orchestra. Ele reflecta trairile compozitorului in viata sa sentimentala din acei ani, cu elanurile, sperantele, gandurile si sentimentele sale.
Concertul in mi b. maj., terminat in 1849 si interpretat la Weimar de catre Liszt, sub bagheta lui Berlioz, se distinge in primul rand prin atmosfera sa eroica, luminoasa si increzatoare, care aminteste de suflul eroic al Simfoniei a III-a Eroica de Beethoven si de Concertul sau pentru pian Imperialul. De altfel, muzica lui Beethoven, al carui continuator se considera si pe care il zeifica, l-a influentat pe compozitor si in concertul de fata, care se distinge si prin lirismul sau pregnant, prin caracterul emotional vibrant, convingator. Prima parte se dechide cu tema fundamentala a Concertului. Imaginea ei eroica si mandra reapare pe parcursul miscarii si in finalul opusului. Tema a II-a, puternic contrastanta cu prima, visatoare, meditativa. Prezenta contrastelor mari caracterizeaza muzica compozitorului si formeaza una dintre notele specifice ale stilului sau. Partea a II-a, un caracter rapsodic, evoca muzica populara maghiara. Finalul Concertului, o recapitulare concentrata, intr-un ritm mai viu, a elementelor melodice din partile precedente.
Pianistul Liszt a fost un fenomen care a subjugat melomanii de pretutindeni si a intrat in legenda, asemenea lui Paganini pe taramul viorii. Sunt pareri care spun ca a fost cel mai mare pianist din toate timpurile. In timpul vietii, a fost, indiscutabil, cel mai renumit interpret al instrumentului sau. Marturiile catorva muzicieni, ei insisi mari pianisti, sunt elocvente. Profesorul Wieck: L-am ascultat pe Liszt. Nu-l pot compara cu nimeni altul... Este unic... La el totul e nou, nemaiauzit. Totul e genial. Compozitorul norvegian Adward Grieg: Cantul sau unea frumusetea, maretia si genialitatea intr-o interpretare unica. Anton Rubinstein, compozitor si pianist rus: Liszt este Dumnezeul pianului.
Interpretarea sa pianistica era, dupa marturiile vremii, avantat, pasionanta, stralucitoare, dar si naturala si poetica. Poezia interpretarilor i-au atras calificativul de poet al pianului, asemenea lui Chopin si Schuman.
Poemele simfonice formeaza unul dintre capitolele valoroase din muzica compozitorului. Orfeu, Tasso, Mazepa, Prometeu, Idealuri, Preludiile, fiind unele dintre poemele sale simfonice. Majoritatea lor se inspira din scrieri literare celebre, apartinand lui Lamartin, Hugo, Schiller, Shakespeare, Tasso. Din sursa de inspiratie compozitorul desprinde o idee, ideea poetica, pe care o exprima cu mijloacele proprii muzicii. Poemul Preludiile este inspirat din volumul de poezii de Lamartin, Meditatii poetice, in care se intalneste ideea potrivit careia viata omului este un preludiu al mortii. O inlantuire de situatii si evenimente, care preced si pregatesc moartea inevitabila. Liszt pastreaza in poemul sau aceasta idee, dar ii atenueaza prezenta, dand preponderenta muzicii care oglindeste viata cu clipele ei de speranta si actiune. Poemul este astfel un cant al vietii, in finalul caruia omul supus numeroaselor incercari, supus soartei, afla in fiinta sa speranta si forta si gaseste alinare in mijlocul naturii. Succesul imens de care se bucura Preludiile” se datoreste mesajului, atmosferei sale optimiste, frumusetii si firescului muzicii. Este parca expresia unui singur suflu poetic, creat cu nebanuita siguranta. Paginile de natura din poem sunt dintre cele mai frumoase create de Liszt, comparabile cu Anii de pelerinaj. Sunt si pagini meditative in acelasi timp, colorate de nostalgie romantica de o nespusa candoare.
Franz Liszt s-a impus in muzica universala si prin contributii remarcabile in evolutia muzicii. A pregatit terenul catre marile schimbari ale secolului XX. A compus lucrari fara indicatii de tonalitate si cu schimbari de masura de cea mai moderna factura. Folosirea poliarmoniei l-a condus catre inlaturarea tonalitatii. Stilul ultimelor sale lucrari se apropie, se inrudeste cu cel al lui Debussy si Schonberg. Innoirea muzicii sale s-a realizat si printr-o imbinare mai intima dintre muzica si poezie.
Liszt, un mare muzician, oferindu-ne compozitii memorabile, pe care le ascultam cu interes si incantare. Liszt, un interpret virtuoz al pianului, cu pletele romantice acoperindu-i umerii, napustindu-se parca asupra pianului in mod vulcanic, uneori demonic sau mangaindu-i clapele cu gingasie de vis.
Noi il pretuim!
