Asistam, dupa cum este lesne de sesizat, la o ofensiva din ce in ce mai intensa a unui mod de a conduce lumea care se revendica, aparent, de la nobila intentie de a respecta "drepturile omului". Spun "aparent", pentru ca, asa cum vom vedea, nu de drepturile omului, in genere, le pasa mai marilor lumii, ci de dreptul lor de a modela lumea asa cum isi doresc. Dar sa nu anticipam.

Cea mai mare problema sau radacina tuturor problemelor ce se isca de aici o reprezinta tocmai aceste "drepturi" ale omului. Desi ele sunt inspirate mai ales de traditia iudeo-crestina, aceste drepturi "pacatuiesc" in primul rand prin insusi faptul ca Il ignora pe Dumnezeu. Se vorbeste pe toate canalele si din toate perspectivele posibile despre om si despre ceea ce i se cuvine omului, dar niciunde despre Dumnezeu si despre "drepturile" Sale. E ca si cum, in cazul unei familii, s-ar tot vorbi despre drepturile copiilor, dar nu s-ar pomeni deloc despre drepturile parintilor. Ce fel de educatie primesc si ce se poate alege de viitorul unor copii care au numai drepturi, dar nici un fel de obligatii fata de parintii lor? Raspunsul nu e greu de intuit. Asa stau lucrurile si in cazul omului si a "drepturilor" sale, din care este exclus Dumnezeu. (O paranteza se impune aici. Dumnezeu nu cere pentru Sine nimic, El nu doreste sa aiba vreun drept asupra omului, sa-l stapaneasca in vreun fel. Fiind Iubire, Domnul poate doar sa ne cheme: "daca voieste cineva sa vina dupa Mine..." - v. Luca 9, 23. Insa noua ne este de folos sa ne raportam la cuvantul lui Dumnezeu si sa-I cerem indrumarea. Daca omul cauta in alta parte ghid pentru viata sa, i se respecta de catre Dumnezeu aceasta alegere, fiind doar avertizat asupra consecintelor. Asa cum un parinte isi indeamna copilul sa nu atinga o soba incinsa, nu pentru ca i-ar pasa de acea soba, ci pentru ca ii pasa, cu adevarat, de sanatatea copilului sau, tot asa si Dumnezeu: ne invata cum sa traim ca sa dobandim adevarata viata si adevarata libertate, aceea de a fi dumnezei dupa har. Dar nu ne opreste sau impiedica sa alegem calea ce duce spre intunericul "cel mai din afara", cu atat mai putin nu ne sileste sa umblam pe calea cea stramta a Imparatiei.)

Ramas fara un reper absolut, omul s-a simtit - vezi bine - in sfarsit "cu adevarat liber". Liber insa nu doar de a fi creator sau protector fata de cei slabi (minoritari), ci si liber de a o lua razna. Nu are la ce sa se mai raporteze in afara propriei lui ratiuni si isi face din asta un titlu de glorie. Dar inca ar fi bine daca aceasta ratiune a sa ar fi una curatita de orice lucru sau pornire patimasa, daca omul ar fi nu doar rational, ci chiar intelept. Dar omul a ajuns atat de pervers, incat pentru a-si justifica anumite patimi, anumite neputinte sau chiar boli sufletesti (vicii) foloseste argumente rationale si postuleaza "principii de viata" pornind nu de la cum ar fi ideal si firesc, ci de la dorinta de a-si justifica starea morala jalnica in care se afla. Asa s-a ajuns ca "drepturile omului" si "corectitudinea politica" sa fie manipulate astfel incat sa ofere o justificare celor care traiesc in patimi grele (cum sunt cele provocate de o sexualitate impotriva firii).

O legislatie care nu se mai bazeaza pe cuvantul revelat al lui Dumnezeu, care nu mai are nici un reper absolut, ci doar deificata ratiune omeneasca drept calauza, nu mai poate avea consistenta, nu poate fi generatoare de stabilitate si armonie, iar pe termen lung asigura, "cu succes", colapsul acelei societati edificate in acest mod. Unii ma vor contrazice si-mi vor flutura prin fata ochilor date statistice care indica o - de netagaduit - societate occidentala prospera si civilizata. Numai ca, in istorie lucrurile nu se intampla de azi pe maine. Precum au mai existat si alte societati infloritoare odinioara (despre care se credea ca vor dainui peste veacuri), tot asa si aceasta societate, cu cel mai inalt grad de bunastare de pe glob, daca nu va intelege sa-si armonizeze viata (implicit legislatia) cu vointa divina, nu va face decat sa intre in zona dezbinarii si a dezintegrarii. Acele societati care, fara a fi "talibane" sau "fundamentaliste", vor continua a-si fixa mai degraba in cer, decat pe pamant reperele, vor putea fi "saltate" la timp deasupra valurilor catastrofale pe care istoria, in mod periodic, le aduce asupra omenirii.

Nouvorba si dubluganditul

Revolutia "drepturilor omului" seamana foarte mult (ca scenariu) cu revolutiile comuniste. O data preluata Puterea in numele celor multi, ea nu mai este exercitata decat formal in beneficiul acestora, iar cei ajunsi "in varf" cauta necontenit noi mijloace de a se perpetua la conducere. Asa au ajuns sa dogmatizeze si sa impuna ca adevaruri absolute lucruri care, pana mai ieri, erau considerate indecente sau chiar de o imoralitate indiscutabila. Sa luam cazul homosexualitatii. De la a fi unul dintre pacatele cele mai rusinoase, pederastia a devenit un soi de emblema a "noii revolutii". Credeti ca de dragul homosexualilor se face tot acest circ politic? Cine a discutat cu acesti oameni chinuiti de una dintre cele mai grele patimi, intelege cat de greu le este acestora sa lupte cu o atractie dobandita (nu innascuta!) in conjuncturi cu adevarat traumatizante. Nu insist aici mai mult, am facut-o in articole anterioare...

Ce vreau sa subliniez este ca s-a ales aceasta "minoritate" spre a-i fi intens promovate "drepturile" (inclusiv de a se casatori si de a infia copii) pentru un singur motiv: acela ca se doreste, prin aceste actiuni, a se lovi in tot ceea ce inseamna mentalitate sau mod de viata inspirat de Dumnezeu. Nu poti avea puterea absoluta in lume daca nu ai puterea de a decide ce e corect si ce nu, ce este negru si ce este alb! Si, mai mult decat atat, aceasta putere isi atinge apogeul in momentul in care ai dreptul de a stabili doar tu (cel de la putere), prin legi sau prin alte mijloace, ca azi un anume mod de a privi lucrurile este corect (sau legal), iar maine exact acelasi lucru este incorect (sau ilegal). Cu alte cuvinte sa ai atata putere incat printr-o lege sa poti spune (in functie de interese) cum trebuie gandit asupra oricarei chestiuni, iar ceilalti sa se supuna, docili, insusindu-si respectiva viziune.

Nu vi se pare cunoscut un astfel de scenariu? Nu seamana el, pana la mici detalii, cu ceea ce ne descrie George Orwell in romanul sau politic, "1984"? Desi are multe fete, totusi e usor de recunoscut in lumea de azi fizionomia "Fratelui cel Mare" care "sta cu ochii pe tine". Politia Gandirii isi face astazi datoria cu asupra de masura, mai ales in presa, dar si prin unele institutii care, usor, usor, capata curajul (si dreptul) de a te "arde pe rug", daca indraznesti sa gandesti altfel decat prevede legea. Caci ni se cere sa fim foarte atenti cu limbajul nostru, ca nu cumva sa cadem in erezia incorectitudinii politice. Drept care este musai - ca in romanul lui Orwell - sa adopti Nouvorba, al carei "singur scop este de a limita aria de gandire". Pana cand se va desfasura acesta proces? "Pana la sfarsit"- ni se spune in roman -, pana cand "o sa facem crimaganditul literalmente imposibil, pentru ca n-or sa mai existe cuvinte in care sa-l exprimi". De la gandit "corect politic" se va trece, asadar, la o etapa superioara, la acel orwellian "dublugandit". "Dublagandire este de fapt puterea de a pastra doua credinte contrare in mintea cuiva in mod simultan, si amandoua sa fie acceptate" - iata definitia a ceea ce ne asteapta. Iar cei care vor avea Puterea, vor fi singurii care vor si putea decide, la moment, care dintre sensuri trebuie imbratisat.

In concluzie, iata motivul pentru care se loveste, cu perseverenta diabolica (caci tocmai de la diavol vine ideea de a stapani astfel peste lume), in tot ceea ce poate constitui un opozant al unei viitoare Puteri, ce se doreste a fi una absoluta. Biserica si credinciosii ei sunt cea mai importanta tinta, dupa cum tinta sunt toti cei care isi revendica radacinile si convingerile nu de la gandirea omeneasca, ci de la Dumnezeu. O data ce s-a impus in constiinta umanitatii ca nu la Dumnezeu trebuie sa ne cautam reperele, ci la un set de principii si legi elaborate de oameni, totul devine usor de manipulat. E ca atunci cand spargi un bloc de stanca in mii de bucati pentru ca, ulterior, sa le poti combina dupa dorinta proprie, in orice forma doresti. Autoritatea divina este cea vanata de fapt, ea se doreste a fi cu totul inlaturata din lume. Sa fie acesta momentul premergator sfarsitului lumii? Este 666 (ca simbol al Apocalipsei ce va sa fie) un numar anticipat de 1984 (ca simbol al unui totalitarism cumplit, cum nu a cunoscut niciodata omenirea)? Nu putem sti acum si nici nu cred ca este cazul sa ne alarmam sau sa ne infricosam. Doar sa luam aminte la ceea ce se intampla in lume si sa nu ne lasam prostiti de propaganda de tip "Big Brother". Si sa avem constiinta ca nu este de ajuns sa ne lepadam de ideile Fratelui cel Mare spre a fi cu adevarat liberi, ci este esential sa "avem gandul lui Hristos" (I Cor 2, 16).

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro