SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI MINISTRU DANIEL FUNERIU ŞI NU NUMAI - Paradigmele reformelor succesive ale invatamantului romanesc

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI MINISTRU DANIEL FUNERIU ŞI NU NUMAI - Paradigmele reformelor succesive ale invatamantului romanesc

Au trecut 20 de ani de reforme succesive, paralele, perpendiculare sau de sens contrar, reforme care au amestecat într-un creuzet uriaş concepte, modele, planuri cadru, competenţe cheie, strategii pe termen lung, mediu sau scurt, sisteme de evaluare, instituţii de acreditare, un talmeş balmeş care a transformat sistemul educaţional într-o ruletă rusească perfectă care trage an de an gloanţe oarbe sau reale în capul dezvoltării României.          

Fiecare nouă  echipă ministerială îşi aduce cu sârg contribuţia în demolarea acţiunilor predecesorilor şi punerea în loc a creaţiilor, concepţiilor, strategiilor "salvatoare, inovatoare, de succes".           

Fiecare schimbare face să tremure din toate încheieturile anchilozate şi ruginite organigrame create pe criteriul răsplăţii obedienţei duse la absurd, perfecţionată până la cele mai mici detalii de specialiştii oportunismului politic şi al inconştienţei sinucigaşe.          

Fiecare schimbare face astfel ca România să-şi piardă identitatea culturală, economică, socială, morală, identitate care, de obicei, ar trebui să facă diferenţa în promovarea intereselor României.           

Fiecare schimbare aduce noi biruri pe spatele poporului român, lăsat nu numai fără  identitate, dar şi fără bucata de pâine care să-i aducă  vigoarea de a se uita măcar la televizor, la Loto 6 din 49 sau la Bingo, în speranţa unui câştig sigur, sau la a merge la vot pentru a trimite în parlament sau la guvernare persoane care îşi pot permite să cheltuiască cel puţin 50.000 de EURO pentru că, nu-i aşa? de fapt îi investesc într-o afacere care le va aduce profit sigur.          

De muncă mai vorbim oare în România? Mai practică cineva acest sport extrem, ajuns astăzi o pasăre rară, jucat cu plictiseala de rigoare şi oboseala corespunzătoare lipsei de eficienţă şi performanţă.           

Oare am avut reforme structurale în învăţământul românesc, reforme care în 20 de ani să formeze o forţă de muncă calificată, specializată, plină de optimism, capabilă să producă plus valoare, prosperitate şi bunăstare?          

Sau ne-am prefăcut, ca nişte bieţi diletanţi care simulează o prestaţie mai mult naivă, teatral de falsă, ştiind doar ce să facem când visăm la demnităţile râvnite pentru dulcele ciolan al puterii?          

Dar hai să  trecem la concret, cum ar spune maliţios un român adevărat.          

În fruntea Ministerului Educaţiei a fost instalat un cercetător şcolit prin state civilizate, fără inhibiţii sau false pudori (...oare?), tânăr, cu iniţiative şi dornic de a-şi lega numele de o schimbare profundă a sistemului educaţional.          

Foarte bine, în fond şi la urma urmei este o consecinţă firească a instalării unui nou guvern Boc.          

Domnul ministru Funeriu nu a stat mult cu mâinile în şold, împins puţin de la spate, în mod sportiv e drept, de către domnul preşedinte Băsescu, şi s-a apucat de reforme educaţionale.          

Prima reformă  este o nouă abordare în politica de personal. Eficientizarea actului educaţional prin reducerea unui număr de 15.000 posturi. Atenţie, posturi, nu catedre!          

Efectele acestei acţiuni reformiste: va produce o economie de 216.000.000 lei, aprox. 50.000.000 EURO.          

E mult? E puţin? Cine ştie?          

Pe ce se bazează  această reducere reformistă? Are ea, oare, în spate o restructurare curriculară, a planului cadru, a planului de şcolarizare, a normării? Este ea subsumată unor analize de nevoi, unui plan de dezvoltare economică a României care să genereze necesitatea unor noi abordări în formarea noilor specialişti imperios solicitaţi de piaţa muncii? Au apărut strategiile structurale atât de discutate şi promovate de fiecare guvernare post-decembristă, care să relanseze economia României în baza unor tehnologii avansate şi a valorificării potenţialului cercetării româneşti? Au apărut oare, fără ca noi să ştim, institute puternice de cercetare care să exporte nu specialişti bine pregătiţi, ci creaţiile minţii lor? Există programe ţinute la secret, de reală dezvoltare a zonei rurale şi a agriculturii?          

Bineînţeles că ni se va răspunde că toate acestea sunt în atenţia guvernanţilor actuali, aşa cum, completăm noi, au fost şi în atenţia a guvernanţilor predecesori.          

Un singur lucru nu vedem: rezultate care să facă din România o ţară  civilizată şi cu perspective clare de dezvoltare. Atât lipseşte din bunele intenţii ale guvernanţilor noştri – faptele!          

Aşadar, reducerea celor 15.000 de posturi este o cerinţă prealabilă oricărui alt demers şi în funcţie de care se vor ajusta (citeşte "cârpi") un sistem de învăţământ bulversat, agresat de prea multele reforme şi care parcă se doreşte să formeze o categorie socială nouă şi nefirească, sesizată de preşedintele Băsescu, "tâmpiţii".           

Bugetul, bată-l vina!, e de vină, deficitul bugetar e cauza, FMI şi Uniunea Europeană  sunt călăii.          

Ministerul de Finanţe aruncă fumigene, era să zic fumuri şi prafuri, de când a angajat un nou purtător de cuvânt, spre spaima şi insecuritatea naţională.          

Oare onor Ministerul de Finanţe a auzit de colectarea de lichidităţi prin emiterea de obligaţiuni pe termen mediu sau scurt ?          

Ştie ministrul Vlădescu că americanii şi ruşii s-au împrumutat cu sume importante de la chinezi, cu costuri mult mai mici decât cele pe care le impune FMI?          

Are Guvernul României o politică de domolire a politicilor hegemoniste ale băncilor comerciale care, după ce au aruncat lumea în haos, în dorinţa de îmbogăţire fără limite şi principii, promovând credite cu buletinul, pun în pericol stabilitatea şi siguranţa cetăţeanului român?          

Cui îi pasă de popor? Are ce merită, circ permanent şi pâine în campaniile electorale.          

Aşadar, domnule ministru Funeriu, halal să vă fie, tot CV-ul de VIP nu va putea să mă convingă de bunele dumneavoastră  intenţii. Fiţi bărbat şi asumaţi-vă realitatea, realitate care ne arată pur şi simplu că vi s-a cerut să sacrificaţi, în acest moment, 15.000 de dascăli, nu pentru a reforma sistemul educaţional, nu pentru a-l eficientiza ci, pur şi simplu, pentru că România a fost gestionată prost şi bugetul este gol. În rest, nu văd la orizont nici o reformă a politicii de resurse umane în acest demers.          

Urmează  descentralizarea, un deziderat aşteptat deja, parcă de o eternitate ce devine din ce în ce mai efemeră.          

Prima măsură  anunţată de domnia voastră, domnule ministru Funeriu, vizează directorii şi directorii adjuncţi care, în opinia dumneavoastră, evident reformistă, trebuie să nu mai fie degrevaţi de o parte de catedră.          

Bravos, stimabile, pe de o parte vorbim de abordări didactice diferenţiate la nivelul fiecărui elev în funcţie de structura, personalitatea, disponibilitatea la învăţare, vorbim de urmărirea traseului fiecărui elev în parte, printr-o atentă monitorizare bazată pe principii ştiinţifice de evaluare, de o nouă şi modernă prestaţie didactică, lucruri care presupun un efort şi o mobilizare permanentă din partea dascălului, iar pe de altă parte, aruncăm totul în derizoriu, cerând directorilor să se multiplice sau să fie superficiali în abordarea didactică sau managerială.          

Pentru că, domnule ministru, dacă nu ştiţi, descentralizarea reală  va trebui să transfere directorului de şcoală atribuţii concrete în elaborarea şi execuţia bugetului şcolii, în gestiunea politicii de resurse umane, în dezvoltarea de parteneriate cu societatea comunitară, cu mediul de afaceri, cu părinţii, în elaborarea politicilor educaţionale specifice şcolii, politici care o diferenţiază în peisajul şcolilor făcând-o mai atractivă, în administrarea instituţiei, în ansamblul problematicilor specifice de întreţinere, dezvoltare şi asigurare a condiţiilor necesare unui act didactic responsabil.           

Dacă  ştiaţi toate acestea, atunci demersul dumneavoastră este iresponsabil, dacă nu ştiaţi, atunci încercaţi ca înainte de a emite judecăţi, să vă informaţi.           

Aşa că, domnule ministru, ori ne propunem să responsabilizăm cadrul didactic şi pe directorul de şcoală pentru a presta un act educaţional sau managerial responsabil şi îi motivăm prin asigurarea unor reale condiţii, dacă nu materiale, măcar logistice, punând la dispoziţia dascălului liniştea şi siguranţa locului de muncă, perspectiva unei vieţi ferite de agitaţii şi convulsii nefireşti create artificial, ori ne asumăm rolul unui ascultător şi disciplinat militant de partid care, răsplătit cu jucăria dorită, vrea să se joace cu ea un mandat întreg fără griji.          

Dar, pentru că sunteţi la început de mandat şi pentru că nu vă cunosc decât din auzite intenţiile, sper încă, domnule ministru, că veţi reflecta cu atenţie la rolul pe care vi l-aţi asumat şi veţi înţelege că România nu îşi mai poate permite experimente, folosind pe post de cobai copiii şi dascălii acestora.          

Vă sfătuiesc să vă gândiţi cu atenţie la ce puteţi declanşa  şi vă asigur că nu va fi un gest nebărbătesc să renunţaţi, dacă nu puteţi să înţelegeţi un lucru pe care toată lumea îl ştie, dar nimeni nu-l respectă: la educaţie, fotbal şi politică toată lumea se pricepe, de aceea nu avem un sistem educaţional stabil, performant şi adecvat unor scopuri clare de dezvoltare a României, fotbalişti care să fie ofertaţi la sume cu multe zerouri şi politicieni mai presus de orice bănuială că atunci când au promis, nu au stat cu mâna la spate şi degetele încrucişate.          

 În rest, să auzim numai de bine ! 


Prof. Ioan Leon Naroşi

Preşedinte executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale şi

Preşedinte al Sindicatului Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Învăţământ
 

 

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
369

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
643

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
186

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...