Nereguli în primăriile județului. Șlincu: "Au fost trasate măsuri și termene de îndreptare a neregulilor depistate"

Nereguli în primăriile județului. Șlincu: "Au fost trasate măsuri și termene de îndreptare a neregulilor depistate"

În prima parte a anului 2018, Corpul de Control al Prefectului a participat la o acțiune de control tematic în ceea ce privește Registrul Agricol, verificările vizând 22 de primării din județul Botoșani.

Activitățile de control au urmărit evidența și ținerea la zi a Registrului Agricol. Principala măsură trasată primăriilor verificate a fost aceea de completare a tuturor rubricilor din Registrul Agricol și trecerea atât pe suport de hârtie cât și pe suport electronic.

De asemenea, în prima parte a anului 2018, Corpul de control al Prefectului a avut repartizate 16 petiții reprezentând diverse solicitări, pentru a căror soluționare s-a colaborat cu autoritățile administrației publice locale, sau cu serviciile publice deconcentrate, în funcția de aria de competență. Aceste petiții au vizat aspecte privitoare la activitatea administrației publice locale, aspecte ce țin de disciplina în construcție, alocare de fonduri pentru obiective de investiții, atribuire autorizații de taxi, legislația muncii, locuri de parcare, alimentare cu apă, legislația specifică fondului funciar, sau posibile beneficii sociale.  

"Aspectele semnalate și avute în vedere cu ocazia verificărilor au vizat modul de aplicare a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, aplicarea prevederilor legale în materia transparenței decizionale și a legislației privind informațile de interes public, aspecte legate de organizarea arhivei, modul de comunicare a dispozițiilor emise de primar și a hotărârilor adoptate de Consiliul Local, respectarea prevederilor legale în materia decontării navetei cadrelor didactice. În toate aceste situații au fost trasate măsuri și termene de îndreptare a neregulilor depistate", a precizat prefectul de Botoșani, Dan Șlincu.

Aspectele semnalate și avute în vedere cu ocazia verificărilor au vizat, modul de aplicare a prevederilor Legii  nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de către autoritățile publice locale la Primăria comunei Dimăcheni, județul Botoșani, aplicarea prevederilor legale în materia transparenței decizionale și a legislației privind  informațiile de interes public la Primăria comunei Brăești, județul Botoșani, funcționarea bibliotecii comunale, încetare raport de muncă, utilizarea parcului auto, organizarea activității de achiziții publice și folosirea bunurilor aparținând autorității publice la Primăria comunei Durnești, județul Botoșani, aspecte legate de administrarea pășunii comunale și de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiștilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, la Primăria comunei Frumușica, județul Botoșani, aspecte legate de organizarea arhivei, a activității juridice, modul de comunicare a dispozițiilor emise de primar și hotărârilor adoptate de Consiliu local, și aspecte legate de coordonarea compartimentului agricol la Primăria comunei Vârfu Câmpului, Județul Botoșani, aspecte legate de eliberarea în regim de urgență a unei adeverințe necesară depunerii cererii unice de plată la APIA pentru suprafața de teren deținută la Primăria comunei Răchiți, Județul Botoșani, respectarea prevederilor legale în materia decontării navetei cadrelor didactice la Primăria comunei Călărași, județul Botoșani.

În perioada imediat următoare, se va realiza o deplasare pe teren la Primăria comunei Adășeni, județul Botoșani unde au fost semnalate anumite aspecte privitoare la modul de respectare a prevederilor legale în materia încadrării în muncă și actele administrative emise în acest scop, și alte aspecte ce țin de activitatea administrației publice locale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)

astăzi, 06:58

În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă...

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
135

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
101

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...