Se modifică legislația privind pașapoartele, pentru a se evita aglomerațiile la ghișee!

Luni, 11 iunie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări.

Principala temă de discuție a fost legată de modul de organizare a activității pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la ghișeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de înmatriculare.

Cu acest prilej, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a făcut o informare asupra stadiului proiectului de act normativ pentru modificarea legislației privind pașapoartele, subliniind că acesta conține cel puțin două reglementări care ar trebui să conducă la reducerea aglomerațiilor: 

“Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a pașaportului electronic de la 5 la 10 ani, însă cea mai importantă schimbare este aceea că pașapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgență dovedită. Altfel, termenul de eliberare este același ca în cazul celui electronic.

Această modificare va determina ca un număr cât mai mare de cetățeni să opteze pentru un pașaport electronic cu o durată mai mare de valabilitate și să nu mai avem același număr mare de solicitări în fiecare an”,
a declarat ministrul Carmen Dan.

Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun și alte măsuri administrative care să evite aglomerațiile la ghișee.

Aceste măsuri administrative au fost prezentate de secretarul de stat Mihai Chirică, printre acestea enumerându-se: introducerea posibilității de plată la CEC a taxelor pentru pașapoarte, permise și plăcuțele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în județele unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie; delegarea sau detașarea de personal; deschiderea unor noi ghișee sau puncte de lucru.

La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, directorii generali ai serviciilor de pașapoarte și de înmatriculări vehicule se vor deplasa în teritoriu, acolo unde apar probleme, astfel încât ele să fie gestionate corespunzător și în cel mai scurt timp. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nenorocire de la un trăsnet: S-au făcut scrum opt tone de furaje! - VIDEO

astăzi, 08:23

Incendiul violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești. S-au deplasat la fața locului, în cel mai scurt timp, pompierii din...

Ploile de noaptea trecută au scos pompierii în stradă: Curți și străzi inundate în municipiul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 08:15

În urma precipitațiilor abundente înregistrate noaptea trecută, opt gospodării de pe strada Pod de Piatră, din municipiul Botoșani, au fost inundate. Ulterior, apa acumulată &icir...

Calendar ortodox, 8 august: Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, şi Miron, Episcopul Cretei

astăzi, 08:00

Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut în Basarabia, la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. A făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a da...