Mai mulți profesori din Botoșani au renunțat, temporar, la catedre!

Mai mulți profesori din Botoșani au renunțat, temporar, la catedre!

Salariile mici din sistem i-a determinat pe unii profesori din județul Botoșani să renunțe pentru o perioadă la catedră. Potrivit datelor prezentate de Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, în acest an școlar un număr de 23 de cadre didactice a depus cerere pentru concediu fără plată, anul precedent fiind 27 de profesori care au cerut concediu fără plată pentru o perioadă de un an.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, cadrele didactice pot solicita concediu fără plată pentru un an, după zece ani de activitate.

Pe perioada cât respectivele cadre didactice lipsesc, catedrele acestora sunt rezervate.

"Inspectoratul Școlar Județean a trimis cadre didactice înlocuitoare fie de la nivelul unității de învățământ, fie de la alte unități care au suplinit în perioada respectivă. Cadrele didactice care au solicitat concediu fără plată au invocat diverse probleme persoanele", a declarat Ciprian Manolache.

De la începutul acestui an școlar nu au fost înregistrate demisii din sistemul de învățământ botoșănean.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rebeca a dispărut marți de acasă: Sunați la 112 dacă o vedeți!

Miercuri, 26 Iunie 2024
140

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 16 ani din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul în cursul zilei de 25 iunie a.c., iar până...

Măsuri de siguranță luate de polițiștii și jandarmii botoșăneni pe perioada desfășurării Examenelor Naționale

Miercuri, 26 Iunie 2024
69

Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura  în această perioadă.Astfel...

Transportatorii de lemne suceveni, „certați” cu corectitudinea, încă un șofer sancționat de polițiști!

Miercuri, 26 Iunie 2024
74

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit  marți, 25 iunie 2024, pentru control, pe drumul județean D.J. 293, în comuna George Enescu, o autoutilitară c...