Măsuri de siguranță luate de polițiștii și jandarmii botoșăneni pe perioada desfășurării Examenelor Naționale

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani  a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenului de Evaluare Naţională pentru absolvenţii claselor a VIII-a, care a început astăzi, la nivel national, cu proba la Limba și literature română.

Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura  în această perioadă.

Astfel, polițiști aflați în dispozitivul curent, de la structurile de ordine publică, rutieră, dar și de la alte specialități, acționează pentru ca examenul susținut de absolvenți să aibă loc în condiții de siguranță.

Polițiștii, alături de jandarmi și polițiști locali, vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenele să se desfășoare în condiții de normalitate.

 

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, centrele de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.

În zona centrelor constituite, atât pe timpul desfăşurării activităţilor propriu-zise de examinare, cât şi pe timpul afişării rezultatelor, polițiștii sunt prezenți pentru informarea cetățenilor și prevenirea unor fapte ilegale.

Toate activitățile se desfășoară în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cu ceilalți parteneri instituționali.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI! Farul - FC Botoșani, în etapa a 7-a din Superliga!

astăzi, 11:15

Farul și FC Botoșani se întâlnesc azi, de la ora 16:00, în etapa #7 din Superliga. Meciul va fi în direct la TV pe PrimaSport 1 și Digisport 1. Cele două echipe s-au mai...

Andrei din Italia își caută familia din Botoșani: „M-aș bucura să îi cunosc și pe ei”

astăzi, 09:31

Andrei Murariu este un tânăr în vârstă de 33 de ani, care a fost adoptat de o familie din Italia. Andrei își dorește să își caute familia. Știe că s-a născut ...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (421)

astăzi, 09:05

O CARTE CA UN SUFLET CARE LOCUIEȘTE ÎN DOUĂ TRUPURI   Ștefan - Cornel Rodean este autorul a 12 volume de epigrame, proză scurtă, parodii, fabule eseuri etc. Despre trei dintre el...