Decizie surprinzătoare a Curţii de Apel Suceava în dosarul Ţurcanu- Bîrsan!
BOTOSANI

Decizie surprinzătoare a Curţii de Apel Suceava în dosarul Ţurcanu- Bîrsan!

Lupta dintre fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, pe de o parte, şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi omul de afaceri Marcel Bîrsan, de partea cealaltă, este departe de a se finaliza.

După ce omul de afaceri a ajuns la o înţelegere cu procurorii Anticorupţie privind recunoaşterea vinovăţiei, a apărut surpriza de la Tribunalul Botoşani, ai cărui judecători au respins acest acord ce prevedea "o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani", pe motiv că acest acord ar însemna antepronunţarea în privinţa vinovăţiei lui Florin Ţurcanu.

Cum s-a ajuns la acest acord de recunoaştere a vinovăţiei? Datorită "atitudinii procesuale a inculpatului, dar şi a împrejurărilor care caracterizează persoana acestuia, a faptului că a recunoscut comiterea infracţiunii şi că nu este cunoscut cu antecedente penale".

Nici procurorii DNA şi nici Marcel Bîrsan nu au fost de acord cu decizia judecătorilor botoşăneni, astfel că au contestat decizia la Curtea de Apel Suceava. Astfel că marţi, judecătorii suceveni au constatat că "numitul Ţurcanu Florin nu are calitate de parte în cauza ce formează obiectul dosarului", ca atare au admis apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpatul Bîrsan Vasile Marcel, desfiinţând în totalitate sentinţa pronunţată de Tribunalul Botoşani.

Mai mult, cauza va fi retrimisă la Tribunalul Botoşani "în vederea soluţionării pe fond a acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpatul Bîrsan Vasile Marcel şi DNA – Serviciul Teritorial Suceava".

Despre acest acord de recunoaştere a vinovăţiei, Ştiri.Botoşani.Ro a scris aici:

Dosarul Bîrsan-Ţurcanu sau cum te salvezi de la o condamnare care să te ţină departe de afaceri ani de zile! 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rebeca a dispărut marți de acasă: Sunați la 112 dacă o vedeți!

Miercuri, 26 Iunie 2024
138

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 16 ani din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul în cursul zilei de 25 iunie a.c., iar până...

Măsuri de siguranță luate de polițiștii și jandarmii botoșăneni pe perioada desfășurării Examenelor Naționale

Miercuri, 26 Iunie 2024
67

Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura  în această perioadă.Astfel...

Transportatorii de lemne suceveni, „certați” cu corectitudinea, încă un șofer sancționat de polițiști!

Miercuri, 26 Iunie 2024
73

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit  marți, 25 iunie 2024, pentru control, pe drumul județean D.J. 293, în comuna George Enescu, o autoutilitară c...