Energie electrică pentru Zona Metropolitană, achiziționată prin Bursa Română de Mărfuri

Energie electrică pentru Zona Metropolitană, achiziționată prin Bursa Română de Mărfuri
Zona Metropolitană Botoșani a obținut prețuri mai mici la energia electrică utilizată de sistemul de iluminat public. 

Consumul public din cele nouă unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani care fac parte din Zona Metropolitană va fi asigurat cu energie eletrică care a fost achiziționată pe Bursa Română de Mărfuri.

Astfel, în Municipiul Botoșani, orașul Bucecea, comunele Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți, Roma, Stăuceni și Vlădeni, s-a achiziționat, la pachet, cantitatea de 7.902 MWh, cu un preț de 135,89 lei/MWh, doar prețul propriu de furnizare, fără tarife ANRE, acciza și TVA.

Potrivit reprezentanților Zonei Metropolitane, această achiziție ce s-a făcut pe Bursă înseamnă pentru bugetele asociației economii de peste 300.000 de lei.

Achiziția a fost încheiată pentru perioada 1 iulie 2016-30 iunie 2017.

Nu este pentru prima oară când Zona Metropolitană achiziționează energie electrică prin Bursă. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sindicatele din Învățământ nu vor pentru profesori salarii diferențiate după performanță!

Joi, 16 Mai 2024
109

Sindicatele din Învățământ au început negocierile cu Ministerul Educației pentru criteriile care vor sta la baza salarizării diferențiate a profesorilor. Amintim că pe 1 april...

Un incendiu provocat de o oală uitată pe foc a creat panică într-un bloc din Botoșani!

Joi, 16 Mai 2024
356

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, dar și o ambulanță aparți...

Sucevean amendat la Botoșani pentru transport ilegal de lemne!

Joi, 16 Mai 2024
64

În cursul zilei de miercuri,15 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Havârna, o autoutilitară...