Accident la Vorona! O tânără a ajuns la spital FOTO
ACCIDENT!

Accident la Vorona! O tânără a ajuns la spital FOTO
Un autovehicul în şanţ şi unul cu airbag-urile deschise, plus o tânără rănită la spital: acesta este pe scurt bilanţul unui eveniment rutier înregistrat luni, în comuna Vorona.

Un Nissan X-Trail, la volanul căruia se afla Stelian O., de 60 de ani, circula dinspre Orăşeni către centrul comunei, având în spate un Ford Focus, condus de Daniel S., de 24 de ani. La un moment dat, şoferul Nissan-ului ar fi încercat să intre pe un drum sătesc, însă a fost izbit din spate de Fordul intrat în depăşire. În urma impactului puternic, Nissan-ul a intrat în şanţ, iar o tânără de 18 ani, Mihaela R., pasageră în Ford a fost rănită la braţul drept.

La faţa locului au ajuns poliţiştii care au declanşat o anchetă. Şoferul Fordului susţinea că bărbatul aflat la volanul Nissan-ului ar fi semnalizat stânga, dar ulterior ar fi mers înainte, virajul fiind luat chiar în momentul în care el încerca să depăşească.

"Din cercetarea de la faţa locului efectuată de colegii mei, coroborată cu declaraţiile celor doi conducători auto şi ai martorilor, a rezultat că şoferul Nissan-ului a făcut un viraj la stânga ca să intre pe un drum sătesc, Ford-ul se afla în depăşire, manevra fiind efectuată regulamentar. Conducătorul autovehiculului îl vede în ultimul moment pe şoferul Ford-ului şi a încercat să redreseze, dar a fost izbit din spate", declară Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

O ambulanţă a transportat-o pe tânăra rănită la Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde a fost diagnosticată cu traumatism de membru superior drept.

Ancheta poliţiştilor va stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului şi cine se face vinovat.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lucian Trufin: „Obiectivul meu este ca pacienții din spitalele aflate în cordoonarea Consiliului Județean Botoșani să fie tratați la fel ca în spitalele private”

astăzi, 12:04
16

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin, a inclus în oferta sa electorală un program dedicat modului în care sunt tratați pacienț...

Gest de omenie făcut de doi polițiști pentru o bătrână din județ! (Foto)

astăzi, 11:35
174

O bătrână de 80 de ani din județul Botoșani a apelat 112 în cursul zilei de sâmbătă, 18 mai 2024, pentru a sesiza că nu mai știe nimic de fiul său și că nu l-a mai văzut ...

Se întâmplă lângă noi: Tânăr din Suceava, victimă a înșelătoriei online, ce recomandă oamenii legii!

astăzi, 10:43
124

Sâmbătă,18.05.2024, ora 10:15, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către un tânăr despre faptul că a fost înșelat cu suma de 900 lei de către o persoan...