Lucian Trufin: „Obiectivul meu este ca pacienții din spitalele aflate în cordoonarea Consiliului Județean Botoșani să fie tratați la fel ca în spitalele private”

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin, a inclus în oferta sa electorală un program dedicat modului în care sunt tratați pacienții în unitățile medicale din coordonarea Consiliului Județean. Programul „Respect pentru pacienți” are în vedere stabilirea unor protocoale privind relația dintre angajații spitalelor și pacienții care sunt internați sau consultați în aceste unități. Lucian Trufin spune că programul său nu se referă la actul medical propriu-zis, ci la modul în care sunt abordați pacienții, de la intrarea pe ușa spitalului, până la externare.

 

„Ceea ce a făcut doamna președinte Doina Federovici la Spitalul Județean este extraordinar. Prin investițiile realizate în mandatul său s-a început modernizarea secțiilor Spitalului Județean și dotarea cu echipamente de ultimă generație. Avem și medici care fac lucruri extraordinare. Deci actul medical e de înaltă calitate. Eu vreau să mă asigur că pacientul e tratat civilizat, cu respect și într-un mod profesionist, pe toată durata prezenței sale în spital, nu doar în cabinetul de consultații sau în sala de operații. Vreau ca pacienții care intră în spitalele coordonate de Consiliul Județean să fie tratați la fel cum sunt tratați pacienții din spitalele private”, a declarat Lucian Trufin.

Candidatul PSD a mai adăugat că pe lângă stabilirea protocoalelor privind relația cu pacienții, Consiliul Județean se va implica în monitorizarea respectării standardelor stabilite, inclusiv prin trimiterea la spital a unor evaluatori care vor pretinde că sunt pacienți astfel încât să poată observa direct cum se comportă personalul spitalului. De asemenea, la externare, pacienții vor avea posibilitatea să își exprime într-un chestionar, gradul de mulțumire privind serviciile primite.

Lucian Trufin spune că cei care îl acuză că președintele Consiliului Județean nu ar avea competențe în această privință nu înțeleg ce înseamnă votul primit de aleșii locali. „Votul cetățenilor are cea mai mare putere. Dacă eu sunt votat de botoșăneni, rolul meu e să rezolv problemele lor. Iar dacă relația față de pacienți este o problemă în spitalele din Consiliul Județean atunci votul cetățenilor îmi dă toate competențele pentru a mă implica să rezolv această chestiune. Implementarea programului „Respect pentru pacienți” va fi un obiectiv inclus în mandatul primit de managerul spitalului de la Consiliul Județean. Și veți vedea că se va face!”, a dat asigurări Lucian Trufin.

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...