America de atunci, România de acum – Viaţa într-o democraţie tânără, neconsolidată şi lacomă

America de atunci, România de acum – Viaţa într-o democraţie tânără, neconsolidată şi lacomă
Marţi, 17 mai, începând cu ora 10:30, Secţia de Limbi Străine a Bibliotecii Botoşani, situată în strada Unirii nr. 10, vă invită la un eveniment special. "America de atunci, România de acum – Viaţa într-o democraţie tânără, neconsolidată şi lacomă" este titlul conferinţei susţinute de Walker FRAHM, absolvent al Universităţii din Washington, bursier Fulbright, specializat în sociologie.

Într-o manieră degajată, din care nu vor lipsi momentele încărcate de umor cu tâlc, conferinţa îşi propune să combată cinismul şi critica la adresa democraţiei din România, pentru a încuraja implicarea civică. Promovează de asemenea ideile de dialog, diversitate şi liberatate, utilizând într-o manieră deconcentrată imagini din arta angajată. Paricipanţii vor avea prilejul de a asista la o mică lecţie de istorie şi civism, care face o paralelă extrem de interesantă între perioada Revoluţiei Americane şi perioada contemporană a României.

Grupul ţintă al conferinţei îl reprezintă elevii de liceu, dar beneficiari pot fi toţi auditorii. (Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii participanți la olimpiadele internaționale vor susține mâine prima probă a Bacalaureatului!

astăzi, 20:32

Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, se va desfășura pe 22 mai. În data de 23 mai are loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care învață &...

Prognoza meteo pentru perioada următoare: Când vine vara și unde vor fi vijelii!

astăzi, 19:26
89

Meteorologii anunță că, în perioada imediat următoare, temperaturile vor fi în creștere, dar ne așteaptă și episoade cu ploi, vijelii, grindină și vânt intens.20 - 27 m...

Armata Română organizează o nouă campanie de recrutare rezerviști voluntari!

astăzi, 18:47
51

Sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare de pe întregul teritoriu naţional.&rd...