CERVICEȘTI: Polițiștii i-au identificat pe vânători si au ridicat armele! Unul dintre barbati nu era vânător autorizat!

CERVICEȘTI: Polițiștii i-au identificat pe vânători si au ridicat armele! Unul dintre barbati nu era vânător autorizat!
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Botoşani au continuat cercetarile in cazul masacrului asupra cainilor din localitatea Cervicesti, comuna Mihai Eminescu. 

Oamenii legii i-au identificat pe B.C., de 31 ani, G.I., de 34 de ani, şi R.I., de 41 de ani, toţi din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în ziua de 19 februarie 2016, a unor infracţiuni la regimul armelor. 

De asemenea, conform datelor oferite de IPJ Botoşani, în sarcina celor trei s-a reţinut şi "comiterea unor fapte penale prevăzute de legislaţia privind protecţia animalelor. În fapt, cei trei sunt bănuiţi că, în ziua de 19.02.2016, ar fi făcut uz de armă, în intravilanul şi extravilanul localităţii Cerviceşti, împuşcând mai mulţi câini hoinari, după care au abandonat cadavrele la faţa locului". 

Cercetările efectuate au stabilit că doar doi dintre cei trei sunt posesori legali de arme şi muniţie şi sunt vânători autorizaţi, adica G.I. şi R.I. Faţă de aceştia, poliţiştii au dispus ridicarea armelor de vânătoare şi a muniţiei aferente, în vederea   administrării de probatoriu, precum şi în scopul anulării dreptului de deţinere, port şi folosire.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,  uz  de armă, fără drept, uciderea animalelor, cu  intenţie, fără drept, şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.

Ce spune legea?

Impuscarea cainilor hoinari SE FACE ÎN CONFORMITATE CU ART. 19 ALIN 3  SI 4 DIN LEGEA 407/2006 REPUBLICATĂ  ȘI ANUME: 

(4) Pisicile şi câinii care sunt în situaţia prevăzută la alin. (3) se împuşcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate.

ÎN ACEST SENS FIE ERA NECESARĂ EMITEREA UNEI AUTORIZATII DE VÂNĂTOARE PENTRU COMBATEREA DĂUNĂTORILOR , FIE SE PUTEAU RECOLTA PE BAZA ORDINULUI DE SERVICIU ÎN LIMITA ATRIBUTIILOR DE SERVICIU DE CĂTRE PERSONALUL ANGAJAT AL ASOCIATIEI.

DE ASEMENEA, CÂINII SI PISICILE HOINARE DIN INTRAVILANUL LOCALITĂTILOR SE POT RECOLTA  SI IN CONFORMITATE CU ART. 34, ÎN SITUATIA ÎN CARE EXISTĂ ȘI CONTRACTE ÎNCHEIATE ÎNTRE PRIMĂRII SI ASOCIATIILE CARE GESTIONEAZĂ FONDUL CINEGETIC RESPECTIV:

Art. 34. - (1) În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, pe suprafeţele din perimetrul intravilan, aeroporturi, gări, unităţi militare, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei suprafeţei împrejmuite, după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren. (2) Exemplarele de vânat dobândite în condiţiile alin. (1) aparţin gestionarului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii participanți la olimpiadele internaționale vor susține mâine prima probă a Bacalaureatului!

Luni, 20 Mai 2024
71

Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, se va desfășura pe 22 mai. În data de 23 mai are loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care învață &...

Prognoza meteo pentru perioada următoare: Când vine vara și unde vor fi vijelii!

Luni, 20 Mai 2024
211

Meteorologii anunță că, în perioada imediat următoare, temperaturile vor fi în creștere, dar ne așteaptă și episoade cu ploi, vijelii, grindină și vânt intens.20 - 27 m...

Armata Română organizează o nouă campanie de recrutare rezerviști voluntari!

Luni, 20 Mai 2024
107

Sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare de pe întregul teritoriu naţional.&rd...