Condamnat pentru corupţie, fostul şef al Poliţiei Corni îşi va pierde locul de muncă
Stiri Botosani Tuesday, 23 February 2016 ActualitateReprezentanţii IPJ Botoşani spun că, în situaţia condamnării pentru o faptă comisă cu intenţie, legea prevede clar încetarea raporturilor de serviciu. Eduard-Ioan Zmău, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a fost condamnat definitiv, luni, de magistraţii Curţii de Apel Suceava, la doi ani de inchisoare cu suspendare.
Acesta a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice. El va fi supus unui termen de încercare de patru ani si a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare care totalizează 2.000 de lei. Magistraţii au dispus și confiscarea de la Zmău a sumei de 100 de euro şi 770 de lei, bani pe care i-ar fi primit drept mită.
Eduard Ioan Zmău a fost trimis în judecată în luna octombrie 2013, după ce a pretins şi primit bani şi bunuri de la mai multe persoane, insistând pentru împăcarea părţilor în afara cadrului procesual legal. Zmău a fost ridicat de procurori, în decembrie 2010, în urma unui flagrant. Când şi-a dat seama că a fost prins în capcană, poliţistul a încercat să scape de probele compromiţătoare, aruncând totul în foc.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.21 secunde