Interesele foştilor lideri locali ai Partidului Comunist, protejate de Parlament!
Stiri BotosaniSâmbătă, 6 Februarie 2016Actualitate22 vizualizăriCurtea Constituţională a României (CCR) a decis cu unanimitate de voturi că Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali (primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene - n.r.) este neconstituţională. Magistraţii motivează că normele nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate cu privire la "indemnizaţia pentru limită de vârstă", relateaza epochtimes-romania.com.
La intrarea în sediul CC, preşedintele Augustin Zegrean a declarat, la întrebările jurnaliştilor, că de această lege vor beneficia, dacă intră în vigoare, şi foşti lideri locali ai Partidului Comunist.
Astfel, de legea pensiilor speciale pentru aleşi locali vor beneficia şi foştii lideri locali ai Partidului Comunist, pentru că foştii prim-secretari erau preşedinţi de consilii judeţene, iar secretarii de municipii erau primari.
Legea pensiilor pentru aleşii locali va intra din nou în dezbaterea Parlamentului, pentru a pune de acord decizia magistraţilor de la CCR cu actul normativ.
Reamintim că Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, CCR în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Potrivit Executivului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de 469 de milioane de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Mucenic Isidor din Hios; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
17
Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251). Neamul său era din cetatea Alexandriei, iar el era înscris în armata împărăţiei, ...
Vești proaste pentru elevii de clasa a VIII - a: Broșura pentru admiterea la liceu 2024 nu poate fi publicată!
226
Astăzi, 13 mai, inspectoratele școlare ar trebui să publice Broșura pentru admiterea la liceu pentru anul școlar 2024-2025, care conține numărul de locuri la liceele din județ, specializările...
Program social:10.000 de vouchere de la stat vor primi femeile care vor să devină mame, dar nu pot!
104
Potrivit un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, Ministerul Familiei va da şi în acest an echivalentul a 3.000 de euro pentru 10.000 de proceduri de fertilizare...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.34 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici